De ce ne dorim întotdeauna ceea ce nu putem avea ?

Ne dorim să avem totul, să câştigăm cel mai mult, să fim buni pentru unii şi pentru alţii.

Ne dorim câteodată să câştigăm vorbele vecinului, să câştigăm laude, fapte, si gesturi cumsecade.Ne dorim să avem case cu mii şi mii de etaje, cu livinguri minunate, cu mulţi banii, ne dorim să avem moda de la magazin, să avem rafturile pline cu acele lucruri care nu ne-ar trebui.

Dragul meu nu poţi avea întotdeauna ceea ce îţi doreşti. Eşti pregătit pentru veşnicie în loc să umbli pe la uşile celorlalţi din oraş cumpărându-ţi sufletul, hainele şi tot ceea ce te face să umbli cu nasul pe sus. Ţi-ai fardat faţa, ţi-ai ascuns ochii în culorile cărbunelui şi te plimbi să prinzi din zbor şi cea mai mică pană ce se înaltă în sus. Te-ai gândit vreodată ce-ţi poate oferi un om? Eşti sigur că el îţi oferă tot cei mai bun, tot ceea ce se bazează pe ceva sincer, corect şi adevărat?

Ţi-ai asumat vreodată riscul de a te abţine să nu mai iei ceea ce prinzi de la ceilalţi? Ţi-ai găsit vreodată îngerii care te păzesc şi te îndeamnă să-ţi urmezi propria voinţă nu vorbele acre ale celor ce-ţi vor răul. Nu te lăsa judecat de ceea ce te urmăreşte, de ceea ce crezi că e o minciună. Nu mai judeca ambalajele, ele sunt făcute de formă, să dea culoare şi aspect. Avem dorinţe, promisiuni, ne legăm de ele, căutăm să le dăm valoare să le scriem pe fiecare în parte separat. Zi de zi luăm foaia şi le urmărim îndeplinirea. Căutăm să luăm stiloul în mâna foaia de pe birou şi să dăm drumul la scris, să ne construim propriul viitor, propria viaţă care din păcate ea nu se poate scrie pe o foaie, ea trebuie trăită în fiecare clipă, nu trebuie să-ţi cerşeşti fiecare secundă din viaţa ta să dictezi tot ceea ce s-ar putea întâmpla în acea secundă.Tu trebuie să ştii că un viitor bine trăi te poate duce în Paradis, dar trebuie să ştii că nu totdeauna ai acces la unele lucruri, nu tot timpul trebuie să ai şi ceea ce se afla în curtea vecinului, el poate este mai bogat ca tine. Nu fi trist, probabil că aşa a fost să fie.

Eu am început a fiu mulţumită cu ceea ce am eu, chiar dacă am puţin iar ceilalţi mai mult. Sunt mulţumită aşa. Sunt mulţumită chiar dacă nu am un iubit cum are altcineva, va veni odată şi vremea pentru mine. Eu sunt mulţumită chiar şi atunci când cineva este în pas cu moda iar eu nu. El îşi cheltuie banii pe modă, reviste, etc. Eu îmi cheltui banii pentru sufletul meu, pentru drumul către veşnicie, pentru întâlnirea cu Regele, pentru vorbele şi gândurile pe care le împărtăşesc cu cei care îmi sunt dragi. Tu cu ce te mulţumeşti?

Stăpâneşte-te dragul meu şi ţine minte:" Niciodată când îţi doreşti tot vei ajunge cu nimic."

Ai ajuns flămând după tot ceea ce se numeşte "nou".

E o zi monotonă, o zi cu soare sau o zi cu nori. Ai ajuns să te crezi un erou, să dictezi soarelui spre cine să se îndrepte, să conduci lumea prin slăbiciunea ta. Ai ajuns să te crezi un om care-şi priveşte propria emisiune, tot tu ai ajuns să faci târguri, să-ţi vinzi sufletul pe la fiecare tarabă din piaţă şi pe la fiecare joc de noroc.

Munceşti o zi cu trudă, uneori ţi se pare că-i o zi plictisitoare, ajungi să faci câţiva paşi să ridici abia şi abia o carte de jos în 5 minute. Ai ajuns flămând după tot ceea ce se numeşte "nou". Îţi pierzi timpul cu reviste la birou, sau colindând prin magazine aşa la nimereală. A început să te obsedeze moda, să fii la fel ca celălalt, nu te mai deranjează dacă cineva se ia după tine cu ceva, ai uitat ce înseamnă să fii unic. Ai uitat că poţi râde şi că poţi avea dreptul la joacă. Ai ajuns un bun afacerist, un trădător de cuvinte acre, ai ajuns săi tragi în jos şi pe ceilalţi de lângă tine, să devină nişte muritori.

Ai ajuns să faci dintr-o zi deosebită, una cu despărţiri, cu minciună şi cu glume.La fel ca cea de azi şi cea apusă ieri. Ai ajuns să faci din muzica rock o târguială, o valută, cu ea îţi cumperi liniştea sufletească, îţi cumperi câteva momente de monotonie.Ai ajuns să-ţi faci iluzii. Aştepţi în fiecare dimineaţă ziarul şi de pe el să citeşti:"Sunt cine sunt eu".Ai ajuns să transformi pământul într-o prăpastie grea de cuvinte, îţi plângi durerile, dorinţele şi începi a striga cu gura până la urechi:"ia-mi această durere!".

Ai ajuns să ascunzi în buzunarul hainei colţul ăla de zâmbet, faci economii dar nu reuşeşti, eşti risipitor.

Fă azi dintr-o zi monotonă, una în care şi cel mai nesemnificativ să însemne ceva pentru tine şi pentru cei de lângă tine. Fă asta pentru a te putea odihni fără remuşcări la noapte în pat atunci când pui capul să te culci.

imagine preluată de pe http://denise9.wordpress.com/2011/09/03/monotonie/

La mulţi ani ţie, profesorul de istorie.

Un călător înnăscut, ai devenit responsabil pentru viaţa ta. Cauţi din privire un dor, îţi îndrepţi paşii mici spre speranţă care e miezul voinţei tale.Ai străbătut zile, nopţi şi anotimpuri vibrante, ele te-au învăţat să fii tare, să nu cazi în faţa duşmanilor, să nu verşi lacrimi. Te-au învăţat să guşti viaţa din plin să fii un bun profesor pentru un liceu întreg la materia "istorie".Ai cunoscut tot cei suav şi frumos, dar câteodată a trebuit să cunoşti tristeţea şi amărăciunea.La vârsta pe care o ai cu o mână la ochi poposind ai urmărit tot ce puteai vedea în viaţa ta, drumul, călătoriile străbătute o viaţă întreagă.

Ai găzduit efemer şi tristeţi şi dureri, bucurii, zâmbete, raze de soare şi mai târziu primăveri. Ţi-ai construit diagrama inimii tale, ţi-ai adunat gânduri şi ţi-ai construit sfaturi.Ai ştiut să le dai la momentul potrivit.

Ţi-ai calculat matematic sufletul, schimbările, îmbrăţişările care le-ai dat timp de mulţi ani.Ai descoperit că mai ai încă defecte ce se mai pot retuşa.Ai dat frâu liber lacrimilor când era nevoie, sentimentelor şi la tot ceea ce te-a putut face mai matur. Acum te găseşti fata în faţă cu un an mai nou, anul vechi de istorie se îndreaptă grăbit să-şi ia la revedere dând întâietate celui nou venit. Un an în care poţi înnoi gânduri bune în fapte, de-a-n sori inimi triste şi reci şi de-a chema primăvara în fiinţe uitate.

Astăzi îţi mulţumesc că te am ca profesor, îţi mulţumesc pentru notele care le am de la tine şi mai presus de toate am ocazia să-ţi urez tot astăzi un nou an fericit.La mulţi ani:)!

Imagine preluată de pe contul personal de facebook al celui care îmi este profesor.Sulic Adrian.

Mulțumirea înainte de toate

Când ai fost ultima dată fericit ?Ai știut să mulțumești zilnic pentru ceea ce primești, pentru ceea ce lumea îți oferă, pentru mama care te ingrijește, pentru că îți dă de mâncare etc.

Ai fost mulțumit pentru razele de soare ce te încălzeau, pentru apusul care îl vedeai în fiecare seară înainte de culcare, pentru zâmbetul care îl vedeai pe fața orfanului din curtea școlii, pentru tot ceea ce te făcea fericit.

Ai fost mulțumit pentru notele pe care le-ai luat la școala, pentru prietenii pe care îi ai ?

Știi că un om care nu-i mulțumit niciodată nu va fi.Pe el nimic nu-l mulțumește, nici o viață care se naște, nici dacă o persoană dragă îl părăsește, nimic.El trăiește o dramă în care vrea să dețină el tot, fiecare persoană să-i stea la picioare, să-i spună că e special, dar oare, el spune cuiva cât de special este pentru el o persoană ?!.

Ai fost mulțumit de culorile naturii care în fiecare dimineață se schimbă mereu, curcubeul vine de la sine nu trebuie să-l mai colorezi tu, probabil nu ai talent.Ești mulțumit că ai niște părinți care nu te-au dat la un orfelinat, te-au ținut lângă ei, le-ai fost o persoană mult prea dragă să te vândă. Niciodată nu ai avut curaj să mergi să le mulțumești părinților că nu te-au pedepsit atunci când nu le-ai respectat regulile, că nu te-a pedepsit drastic, ei te-au lăsat să guști fiecare bucățică de fericire, de tristețe, de amărăciune si de tot ce te putea face mai matur.

Ai știut vreodată să mulțumești profesorilor când au fost indulgenți cu tine, atunci când te-ai scuzat ca nu ți-ai învățat iar tu ai spus că ai avut de făcut ceva mult mai important.Ai știut să cântărești lucrurile să fii descurcăreț, sa fii fericit și totodată mulțumit.

Ai știu că mulțumirea e înainte de toate ?Tu cui i-ai mulțumit azi ?!

Pentru ca asa e o mama.

Am primit asta de la cineva si vreau sa v-o dau mai departe:)
Când tu aveai 1 an ea te hranea si te îmbaia.
I-ai multumit plângând toata noaptea..

Când tu aveai 2 ani ea te-a învatat sa mergi.
I-ai multumit fugind când ea te chema.

Când tu aveai 3 ani ea îti pregatea toata mâncarea cu dragoste.
I-ai multumit aruncând farfuria pe jos.

Când tu aveai 4 ani ti-a dat creioane colorate.
I-ai multumit colorând masa din sufragerie.

Când tu aveai 5 ani te-a îmbracat pentru vacanta.
I-ai multumit sarind în prima balta.

Când tu aveai 6 ani te-a dus la scoala.
I-ai multumit strigând nu merg.

Când tu aveai 7 ani ti-a cumparat o minge.
I-ai multumit aruncând-o în fereastra vecinilor.

Cînd tu aveai 8 ani ti-a dat o înghetata.
I-ai multumit scapând-o în poala.

Când tu aveai 9 ani ti-a platit lectii de pian.
I-ai multumit ca nici macar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodata.

Când tu aveai 10 ani te ducea toata ziua cu masina de la fotbal la gimnastica de la o zi de nastere la alta.
I-ai multumit ca sareai din masina si nu te uitai niciodata înapoi.

Când tu aveai 11 ani te-a dus pe tine si pe prietenii tai la cinema.
I-ai multumit cerându-i sa stea în alt rând.

Cînd tu aveai 12 ani te-a avertizat sa nu te uiti la anumite programe la TV.
I-ai multumit asteptând sa iasa din casa.

Când tu aveai 13 ani ti-a sugerat cum sa te tunzi.
I-ai multumit spunându-i ca nu are gusturi.

Când tu aveai 14 ani ti-a platit o tabara de vara de o luna.
I-ai multumit uitând sa-i scrii macar o scrisoare.

Când tu aveai 15 ani venea de la lucru si-si dorea o îmbratisare,
I-ai multumit stând în camera ta cu usa încuiata.

Cînd tu aveai 16 ani te-a învatat sa-i conduci masina.
I-ai multumit luându-i--o de câte ori puteai.

Când tu aveai 17 ani ea astepta un telefon important.
I-ai multumit stând la telefon toata noaptea.

Când tu aveai 18 ani ea plângea la festivitatea ta de absolvire a liceului.
I-ai multumit stând la petrecere pâna în zori.

Când tu aveai 19 ani ti-a platit facultatea, te-a dus în campus si ti-a carat bagajele.
I-ai multumit salutând-o în afara camerei ca sa nu te simti jenat în fata prietenilor.

Când tu aveai 20 de ani te-a întrebat daca te întâlnesti cu vreo fata..
I-ai multumit spunând-i "Nu-i treaba ta!"

Când tu aveai 21 de ani ti-a sugerat anumite cariere pentru viitorul tau.
I-ai multumit spunând-i "Nu vreau sa fiu ca tine!"

Când tu aveai 22 de ani te îmbratisa la absolvirea facultatii.
I-ai multumit întrebând-o daca poate sa-ti plateasca o excursie prin Europa.

Când tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tau apartament.
I-ai multumit spunându-le prietenilor ca era urâta.

Când tu aveai 24 de ani ti-a cunoscut logodnica si te-a întrebat de planurile de viitor.
I-ai multumit spunându-i printre dinti: "Maaaaami, te rog"!

Când tu aveai 25 de ani te-a ajutat sa-ti platesti nunta si a plâns si ti-a spus cât de mult te iubea..
I-ai multumit mutându-te în cealalta parte a tarii...

Când tu aveai 30 de ani te-a sunat sa-ti dea un sfat pentru copil.
I-ai multumit spunând-i "Lucrurile sunt diferite acum"

Când tu aveai 40 de ani te-a sunat sa-ti aminteasca de aniversarea unei rude.
I-ai multumit spunându-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.

Când tu aveai 50 de ani ea era bolnava si avea nevoie sa ai grija de ea.
I-ai multumit citind despre povara care devin parintii pentru copiii lor.

Si apoi, într-o zi, ea a murit în tacere.
Si tot ce nu ai facut vreodata s-a întors lovind ca traznetul în INIMA ta.
Daca ea mai este pe aproape, nu uita sa o iubesti mai mult ca niciodata.
Daca ea nu mai este, aminteste-ti dragostea ei neconditionata si da-o mai departe.
Aminteste-ti mereu sa o iubesti pe mama ta.
Pentru ca nu ai decât o singura mama în toata viata ta.

Aşadar, iubirea te schimbă pe zi ce trece.

Fericirea şi bucuria sunt doi copii ai aceluiaşi părinte.

Ştii ce înseamnă acest cuvânt care pentru unele persoane le da multe dureri de cap "iubirea". Nu este un cuvânt greu de pronunţat sau..

Ştii cât de fericit se simte o persoană iubită când îi spui cum te poate transforma iubirea. Ştii cum poţi ridica o persoană care nu are ce mânca sau cu ce se îmbrăca ştiind că vine ziua când îl vezi pe strada sii spui că îl iubeşti indiferent de rasă, culoarea ochilor, culoarea părului, etc.

Nimeni nu poate convinge pe altul să se schimbe. Însă, iubirea o poate face. Nu încercă să-i şopteşti iubirii ce are de făcut, ce explicaţii are de dat. Ea ştie singura care-i sunt drepturile ea ştie ce persoane pot face un om să iubească, ea ştie cine poate duce mai multe poveri în spate, ea ştie cine poate iubi mai mult, ea ştie cine poate alerga mai puţin după fericire, cine ştie să cântărească vorbele, ea le ştie pe toate.

Iubirea şi dragostea merg mana în mână, ele nu pot fi despărţite, dacă dragoste nu e, nici iubire:)

Ai prieten? Eşti conştientă că iubirea îi dictează persoanei iubite cum să te facă să te îndrăgosteşti de el, cum să fii bună, blândă şi iubitoare. Ea îţi urmăreşte gândurile, ea te linişteşte atunci când te enervezi, ea te face să râzi la miezul nopţii în somn, ea le face pe toate.

Ea pune dragostea potrivită în prietenele tale să te iubească, pune acea dragoste părintească în mama ta să nu te pedepsească atunci când greşeşti, surioara ta să nu te pârască alor tăi de ceea ce faci, pentru că ştie cu e să te vadă cu faţa plină de lacrimi bătând cu pumnii în pereţi, smulgându-ţi părul din cap şi poate făcând multe alte trăsnăi.

Aşadar, iubirea te schimbă pe zi ce trece, ea te face zilnic să radiezi de fericire, să-ţi iubeşti aproapele în orice moment, să-i şopteşti celui drag cuvinte potrivite care-l ridică în slăvi, să ştii să închei câte un contract cu cel ce te calcă pe nervi. Ea te ajuta în toate. Eşti mulţumită?!

Pentru colega care mă bate la cap de câteva zile să scriu pe blogul meu ceva şi despre ea. Iată că am făcut-o.

dar oare când greşeşte învaţă ?

Te-a marcat într-un mod deosebit viaţa persoanei pe care ai iubit-o? Ţi-a greşit cu ceva şi nu ştii cum sa-l ierţi. Iartă. Dragostea este îndelung răbdătoare, iartă totul, suferă totul, nădăjduieşte totul.

Există în oameni mai multe lucruri de admirat decât de dispreţuit. Încearcă să vezi partea bună a lucrurilor. Ştii ce înseamnă să iubeşte câţiva ani apoi să dai cu piciorul în vânt. E foarte grav şi doare. Sfâşie inima celui care ţi-a fost cel mai apropiat, celui care ţi-ai plâns necazul pentru ceva vreme, cel care a ştiut să-ţi mângâie părul, cel care ştia numai el cel mai bine să te alinte. Acum nu-l mai ai. Eşti în stare să faci tot. Dar nu poţi, apelezi la prieteni dar ei nu te pot ajuta. Trebuia să pui totul de la tine, dar cum?!

Bucură-te că ai putut lăsa în urmă nişte amintiri, dar dacă ceva te doare, vezi că inima ţi-e sfâşiată du-te şi încearcă să-ţi rezolvi problema. Cel care te iubeşte cu adevărat te va înţelege şi pe deasupra te va ierta.

Nu poţi să treci peste acel sentiment care ţi-a marcat viaţa.. nu uita. Eu te sfătuiesc să nu renunţi să-ţi iubeşti persoana pe care o preţuieşti. Nimic nu doare mai mult decât ceea ce nu poţi schimba. Nu poţi uita, din contră te întâmpină unele gânduri, vin altele imposibile de înţeles, de explicat şi simţi că nu faci faţă, vreau să-ţi spun că nu trebuie să laşi să se vadă. Acea persoană care te va vedea va face tot posibilul să te chinuie o vreme şi te va chinui, doar ca să te treacă printr-un test. Alungă îndoiala din viaţa ta, Închide ușa-n urma ei şi fă curat, aveţi valoare amândoi. Nu încerca să joci ping-ping cu persoana iubită, ai să ajungi să dai când în tine când în ea, iar într-un final să realizezi că era dată doar în final.

Învaţă să iubeşti des şi mult; să-i câştigi respectul celui iubit şi afecţiunea sa, să câştigi aprecierea lui, să înduri trădarea, să găseşti ce e mai bun în el; să laşi în urma ta o lume mai bună; să ştii pur şi simplu că cineva a respirat mai uşor doar pentru că tu ai trăit. Asta înseamnă să iubeşti cu adevărat.

Mult succes in dragoste Simona !:*Te iubesc:)

Ce-ai spus ?!

Ne prefacem că nu auzim, că nu vedem şi că nu ne pasă.Ne ascundem după fiecare umbră, tremurăm la fiecare adiere căutăm să ne scriem cel mai frumos capitol al vieţii noastre.Ne împrietenim cu oameni care sunt falşi credem că dacă ne luăm persoane cu egoul mare suntem cineva şi că deţinem controlul.Ne batem cu pumnul în piept, suntem în stare să le băgăm unghiile în vene celor ce ne fac rău. Nu suntem în stare să analizăm o situaţie, ne punem prietenii să ne rezolve problemele sau să ne ia apărarea. Ce-i asta?

Aţi ajuns nişte laşi, nu puteţi trăi fără propria marionetă. Sunteţi gata să faceţi orice pentru societate. Ieşiţi la plimbare daţi din coate în stânga şi în dreapta, nu mai puteţi ţine pasul cu ceilalţi. Toţi vă privesc cu milă, aţi ajuns gunoiul pământului. Nu puteţi face o schimbare. Aveţi nevoie de dragoste, scumpii mei. Fără ea nimic nu se poate face. Nu mai înotaţi prin lume fără vâsle şi fără barcă s-ar putea să te îneci.

Nu mai spune acea frază pe care o consideri inteligibilă:"Ce-ai spus?!". Lasă bucuria să iasă la suprafaţă, să se vadă prin ochii tăi.

Încearcă să fii om, încearcă să recunoşti că îţi este frică de unele probleme, încearcă să fii tu însuţi.

Nu-ţi doresc să ajungi într-o bună zii când eternă întrebare ce te frământă să nu-ţi dea pace. "Oare nepăsarea te va costa?". Bineînţeles şi încă foarte tare. Nepăsarea e o boală fără remediu. Ea nu se joacă cu tine.

Aşadar dragul meu renunţă la "Ce-ai spus?!" şi foloseşte-l pe " am trăit, am auzit, am văzut".

Lacrimi, plâns şi durere

O nouă zi. Una în care ştii că te poţi scula dimineaţa să iei o gură de aer, nu una în care te scoli să vezi cât de rea este lumea. Azi am fost la spital , pe la vreo 3 spitale. Agitaţie multă, fiecare vorbea în legea lui, fiecare îşi cerea dreptul de a comenta. Am putut vedea cu ochii mei ce înseamnă să fii om care suferi, om cu dureri, cu lacrimi în ochii. Să vezi că nimănui nu-i pasă şi că eşti tratat ca pe un gunoi.. te doare.. îţi sfâşie inima.

Am putut vedea doctori ce nu puteau da în schimb ceaşca de cafea cu ajutorul unui grav bolnav muribund.

Oameni, doctori ce-ţi închideau uşa cabinetului în faţă, fără milă, sau cu ignoranţa lăsându-te să mori. Doctori ce te trimiteau de la fişier la un cabinet, de la unul la celălalt şi tot aşa. Aşa se procedează în România?! E ceva trist.Foarte trist.

Am putut vedea oameni cu lacrimi în ochii, cu sufletul sfâşiat de durere, plângându-şi necazul la vecinul de pe banca alăturată.

Ce mi-a mai înviorat ziua a fost doctorul care m-a operat pe mine la ochi:).. A fost primul care ma văzut intrând pe uşă spitalului şi tot el a fost primul care mi-a zâmbit. M-a învăţat să fiu tare când intru pe uşa unui spital, să nu las lacrimile să-mi spele faţa, să nu las ca durerea unor oameni să mă afecteze şi pe mine. Te apreciez bunule Doctor.!

Tot azi am putut realiza că în România dacă nu dai bani în stânga şi în dreaptă nu ai ce căuta la un control.

Dragii mei doctori, roata se întoarce şi nu cred că vă veţi dori un sfârşit de viaţă în care persoanele care au fost chinuite de dumneavoastră să vă chinuie şi pe dumneavoastră la fel.

Chiar dacă te crezi superior în societate bunul simţ şi dreptatea îşi au loc şi peste cei nobili şi peste cei fără o haină pe ei sau fără o bucată de pâine.

Respectul se câştigă. Vrei respect, acordă respect.

Frigul din sufletul tău.

E frig. Încălzeşte-ţi inima cu focul dragostei. Încearcă să fii bun cu ceilalţi. Încearcă să ştii să-ţi arăţi dragostea faţă de ceilalţi aşa cum ştii tu mai bine. Nu ai nevoie de un profesor, ei îţi vor lua banii. Fii tu profesorul dar totodată fii şi elevul.

Încearcă atunci când vântul vine să te dărâme să sufli împotriva lui. Suflă. Suflă. Suflă.

Nu lăsa că unele urme de la praf să se vadă în ochii tăi. Ei trebuie să strălucească în tine. Ei trebuie să exprime iubire, bucurie dar câteodată şi tristeţe. Nu fi dezamăgit într-o zi va apărea şi soarele de după nori. Totul stă în puterea sufletului tău.

Încearcă să spui tot felul de poveşti, chiar dacă nu te regăseşti în ele, dar nu unele în care vedem că personaj principal vântul, catastrofă, cutremurul.. Ele nu îşi au locul. Fale să dispară. Alungă-le.

Lasă că prietenii tăi să-ţi spună zilnic:"De cum pe strada ta e mereu soare şi la mine nu?". Atunci spune-i:" Alungă-ţi vântul. El te va face trist mai mereu. Lasă razele calde să te încălzească cu iubirea lor.Se vor descurca ai să vezi.Şi nu uita.. O rază de soare încălzeşte mai bine decât un nor pătat de un albastru închis.

Ea -persoana speciala

Ea e Raffaela. E o persoană deosebită. Nu există zi în care să nu mă facă să zâmbesc, iar asta-mi place.De mult nu am mai râs aşa. Când ai prieteni trebuie să ştii să ţii alegi.

Cântăreşte-l bine, încearcă să vezi cât de mult poate să reziste alături de tine când eşti trist, vezi cine ţi-e mereu alături, caută prietenii care nu caută scopuri, anumite motive doar să-ţi fie prieteni. Cine îţi este prieten adevărat, nu ţine cont de suferinţă, bucurie.. el te ajută mereu.

În acest caz este şi Raffaela. Ea nu este genul de persoană care să profite de un prieten, ea nu te scurge de bucurii iar la suferinţă nu-ti face vânt. Ea e mereu lângă tine, ea e persoane pe care te poţi baza. Ştie să cântărească lucrurile, ştie să poarte o discuţie cu cei îngrijoraţi, ştie cum să-şi arate dragostea faţă de semeni. Ea e specială în felul ei.

Ea e pitic (aşa cum îmi place mie să-i spun eu: *)..

Nu-mi pare deloc rău că o am ca prietenă, dimpotrivă când sunt cu ea uit de toate necazurile mele, uit de tot ceea ce înseamnă trădare, îngâmfare, critică, invidie.

Îţi mulţumesc că-mi eşti o verişoară de milioane, şi o prietenă de miliarde. Te iubesc

Un noiembrie înnourat

Noiembrie, anotimpul rece. Frunzele aşezate pe drumul sufletului nostru. Vântul ne spulberă ochii cu praful cuvintelor ce ne face să lăcrimăm.Ne privim exteriorul din afară propriei cochilii.Ne târâm paşii să ne clădim castele (probabil de nisip), faima, bogăţie, etc.Ne ştergem sudoarea frunţii cu batista plină de sânge. Uităm că inima ne sângerează tot mai mult de la frigul şi de la rafalele vântului pe care-l pornim cu cei din jur. Uităm să-l mai şi oprim, aşteptăm ca ceilalţi s-o facă. Probabil ei sunt mai curajoşi.Ne ascultăm zilnic geamătul ce ne iese din gura plină de salivă, ne verificăm din minut în minut rănile ce ne dor în piept.Ne simţim părtaşi la acest fenomen înfricoşător.

Ne propunem să construim un noiembrie înseninat, dar duşmanii se ivesc de la colţul străzii să ni-l dărâme.

Avem gânduri ce ne neliniştesc, ne purtăm luaţi de vorbele aspre şi ruinate, ne însemnăm trecerea fugară prin această lume cu o cretă colorată invizibilă.Ne este teamă de urme. Suntem aduşi la realitate de câte un fulg de nea ce cade din cer. E semnul că trebuie să ne trezim. Trezirea.

Privim la câte o casă părăsită, pânzele de păianjen şi-au procreat singure sceneta vieţii, îşi aşteaptă duşmanii la luptă şi-aşteaptă oaspeţii care nu vor mai veni niciodată.La a 4a casa din faţa ta zăreşti un trandafir roşu înflorit, probabil e pătat cu sângele tău ce-ţi curge din vene. El anunţă alungarea frigului din sufletul tău, alungarea vorbelor aspre ce le scoţi din gură, el te îndeamnă să faci pace. O faci?

Te-ai putut gândi vreodată cum ar arăta lumea dacă ar şti ce semnifică un trandafir roşu?

Fă prin tine să readuci un Noiembrie visător. Luminează-l cu privirea ta, mângâie-l cu ochii tăi şi iubeşte-l cu spiritul tău. Fă din Noiembrie un dar preţuit pentru toţi (chiar şi pentru duşmani).

O, voi sunteţi victimele părinţilor voştri.

Ştii tu oare ce e lumea? Este ea atât de caraghioasă cum spun unii? Are fiecare om de dăruit câte ceva?

Trăim fiecare părticică pentru a putea redescoperi lumea, tristeţea şi bucuria copilăriei. Am ajuns noi oare să ne zguduim la râsul pământului? El care ne mângâie fruntea în fiecare seară, el care ne zâmbeşte mereu, el care de arată semnificaţia celui mai mic gest. Acum ajungem să înţelegem minunile creaţiei, abia acum.

În ziua de azi, mamele uită de puritatea pruncilor, au ajuns nişte criminale în seria, fac concursuri, maratoane care dintre care vor să ie primele la aşa ceva.

Voi mamelor aţi ajuns să nu mai aveţi nici un gram de milă, nu mai puteţi face faţa atâtor multe păcate ce va apăsa mai tot timpul. Aşa aţi ajuns să transformaţi o istorie bună într-una jalnică. Acum ea poate fi numită "Chinurile pruncului nenăscut".

Aţi ajuns să vă alungaţi pruncii din pântece înainte de vreme. Îi mutaţi aşa cum spuneţi voi "în lumea de dincolo" să vă câştige războaiele deoarece aţi ajuns nişte laşe, vreţi ca să deveniţi nişte femei cu faima, cu renume, onoarea să strălucească pe faţa ta. Care onoare?! Mă întreb şi eu.

Nu va mai pasă atunci când sângele lor curge întipărind o istorie cu litere de foc. I-aţi trimis la luptă. Lupta pe care ei, micuţii n-o pot duce. Ei au ajuns să se gândească la dorul de glorie, dar voi aţi ajuns să-i faceţi nişte monezi de schimb, cu ei vă plătiţi duşmanilor ratele, cheltuielile şi liniştea sufletească.

O, voi copiii aţi ajuns victimele celor ce-au vrut să vă readucă pe acest Pământ.

Vai femeie, îţi curg lacrimile şiroaie pe faţa crispată de durere când ţi-auzi pruncul rugându-se de acolo de sus pentru prima dată "Tatăl Nostru",iar când ajunge la "Amin" eşti zdrobită din toate punctele de vedere.

Tu sărman copil, ridicaţi glasul peste bubuitul turnurilor şi cere-ţi drepturile pentru că le meriţi.

Luptă în luptă cu leucemia.

Pentru mama ei, Alexandra era singura comoară de pe lume. Ea a fost bucuroasă când şi-a văzut copilă luptându-se să facă primii paşi, când a auzit-o spunând primele cuvinte inteligibile şi când i-a auzit râsul gângăvit. A putut gusta această bucurie o perioadă mică de timp... acum asta o doare adânc.

Alexandra este elevă în clasa I la şcoală cu clasele I-VIII -Alexandru Ioan Cuza din Dorohoi. Suferă de leucemie. Ştim cu toţii unde poate duce leucemia.: (

Avem copii, fraţi, părinţi si bunici. Cum te-ai simţi tu scumpă mamă dacă fiica ta ar suferi de această boală. Poate fiica ta îşi doreşte o păpuşă bărbie, o trusă de machiaj, dar Alexandra nu-şi doreşte asta. Singura dorinţă a ei este să aibă sănătate. Ea nu-şi doreşte o casă de lux plină de păpuşi bărbie, cea mai frumoasă rochie sau cel mai frumos telefon.

Mama Alexandrei a învăţat să încheie câte un contract în fiecare zi cu orice persoană pe care o aude vorbind în spatele ei la supermarket, cu orice persoană pe care o vede la spital şi o întreabă de starea Alexandrei. Acum este obişnuită. Nici nu ştii tu, drag părinte câte lacrimi varsa Alexandra împreună cu ai ei părinţi, câte nopţi nedormite au din cauza gândurilor pentru că nu au banii suficienţi pentru a-şi ajuta fiica de la moatre.

Scumpă doamnă, mama Alexandrei nu-şi face griji că are foarte multe riduri pe faţă, nu se enervează când o rochie nu-i stă bine pe ea, ea strânge fiecare bănuţ pentru Alexandra. Este în stare să-şi dea şi sufletul numai când se gândeşte că Alexandra va putea învinge boală, va putea avea un viitor în faţă, poate o familie şi poate nişte prunci. Ea ştie cum e să primeşti de la viaţa o lecţie usturătoare. Suferinţă familiei a atins cote maxime.

Zilele trec, mama Alexandrei priveşte ochii înlăcrimaţi ai copilei. Aşteaptă ca o speranţă să i se ivească şi pe strada lor.

Îşi doreşte ca Alexandra să ajungă mare, să-şi facă un ţel în viaţă, şi să vină ziua în care Alexandra îi va da vestea ce-o va bucura nespus de mult:"Mami, te voi face bunică."

Am învăţat să fiu o eroină.

Am învăţat că viaţa îţi dă nişte lecţii uneori greu de învăţat, alteori greu de suportat.

Am învăţat să las să înflorească pe fata mea acel zâmbet de care are nevoie o persoană tristă.

Am învăţat să-mi aleg bine persoanele care trebuiesc preţuite, să le întind un braţ pentru a se sprijini, o mână de care să se prindă şi o persoană cu care să se înţeleagă.

Am învăţat că dacă cineva îmi spune că mă preţuieşte să nu-l cred. Voi ajunge să văd cum m-a minţit. Am învăţat să nu urăsc, iar asta m-a ajutat la maturitatea mea.

Am învăţat să-mi ţin în mine toate necazurile, la ce folos dacă le-aş împărtăşi cu ceilalţi?

Am învăţat să fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, ceea ce îmi dictează inima să fac. Aşa am ajuns să înţeleg ce este simplitatea.

Am învăţat să respect, deşi o făceam întotdeauna, dar acum o fac cu şi mai mare dragoste.

Am învăţat că trebuie să le arăt oamenilor indiferent de-mi sunt prieteni sau duşmani ce înseamnă să fii unic, ce înseamnă să fii modest şi ce înseamnă să ajungi un om de valoare.

Am învăţat să fac lumea mai bună, să îndrept lucrurile care ar trebui să fie îndreptate.

Am învăţat să le spun oamenilor că este important ca părerea lor să fie spusă la momentul potrivit iar zâmbetul să fie dăruit zilnic.

Am învăţat să le spun oamenilor, prietenilor şi duşmanilor:"Fugi, scumpul meu, de durere!".

Am învăţat să trăiesc şi să risc imposibilul, să găsesc o nouă istorie, nu una în care oamenii să îşi pipăie necontenit pulsul. Una în care să se scrie că nefericirea nu are loc în acest univers.

Am învăţat să nu mă cutremur de groază sau să mă prefac înspăimântată, trebuie să am o stare în care să constitui un spectacol care să poate fi savurat din plin. Să nu alung cu mâna vedeniile cumplite şi să nu ţip alarmată că n-am învăţat şi nu pot învăţa.

Am învăţat să fiu o eroină.

Am învăţat să spun oamenilor:"Nu gesticula cu mâna ceea ce nu poţi, hai să trecem la fapte."

Am învăţat să nu trăiesc în secolul vitezei.

Am învăţat să iert şi să încep un nou început.

Concluzionând, pot spune că am învăţat să-mi sacrific fericirea, să ştiu să mă bucur de viaţă, să-mi înfrunt greutăţile şi să învăţ din lucrurile simple.

Tu ce-ai învăţat?!

Un străin a reuşit să mă facă să zâmbesc, când prieteni mei erau de negăsit.

Mami, ce avem la masă ?

E joi. Mihaela se îndreaptă agale de la şcoală. Unele gânduri şi acum o mai chinuie. Părinţii ei nu prea au o stare financiară bună.Se gândeşte, oare ce i-a pregătit mama ei la prânz.?! O lacrimă i-a scăpat din ochi. O evita ştergând-o cu dosul palmei. Nimănui ea nu-i poate spune ce o doare -duce o dramă cumplită. Să-i spună oare celor care îi mai dau o mână de ajutor. Nu. Decide să ţină pentru ea.

Ajunge în faţa blocului, cu faţa crispată de durere, Mihaela urcă scările. Ajunge în faţa uşii dar, parcă aude ceva.Se opreşte şi trage cu urechea, deşi nu e politicos. Nu se poate abţine. Părinţii se ceartă, îşi aude mama strigând către tatăl ei:" Ce-am săi dau de mâncare Mihaelei"? Imediat soseşte acasă.

Mai sta două minute şi aude converstia, apoi lacrimile o năpădiră. Nu se mai poate abţine. Plânge şi iar plânge. Coboară scările în grabă şi vrea să se ducă. Dar, unde să se ducă?! Îi este tare foame, nici nu mai ştie de câte zile n-a mai mâncat. Hotărâtă se întoarce acasă. Intră. Mama o întâmpină cu un zâmbet, dar Mihaela ştie că nu e un zâmbet adevărat.Se întristează.Se dezbracă, apoi merge la bucătărie.Pe masa nimic, cu faţa plină de durere Mihaela îşi întreabă mama: "mami, ce avem la masă?"Mama începe a plânge. Nimic, scumpa mea. Nu avem bani. Obișnuiește-te cu faptul că nu vei avea ce îţi doreşti totdeauna!

Văzând necazul mamei, Mihaela se preface că nu-i este foame, deşi stomacul o rodea îngrozitor. A preferat să-i aline durerea mamei decât să-şi aline ea foamea.

Opreşte-te. Gândeşte-te. Dă clic.

Nu naviga prin viaţă folosind butonul de Derulare rapidă, pentru că nu există şi reversul!

Atunci când intri pe internet, este important să rămâi suspicios într-o oarecare măsură şi să apelezi la judecată.Înainte de a da clic, opreşte-te şi gândeşte-te la site-urile pe care intri, informaţiile pe care le dai şi persoanele cu care comunici.

Multe persoane simt că au mai multă putere să facă lucruri pe care altfel nu le-ar face în viaţa reală.Din păcate, printre acestea se număra agresiunile online, care implică hartuirea cu mesaje trimise pe facebook, e-mail, etc.Ai putea fi tu următoarea victimă de pe lista lor?

Petreci prea mult timp online? Vrei să obţii ajutor?Nu poţi rezista tentaţiei grele?Ştiu, internetul e mereu disponibil, are nenumărate oferte de muzică, filme şi alte distracţii dar, limitează-te.Nimeni nu-ţi spune cât să stai, fii conştient tu de asta.Se crede că acest viciu este similar unor vicii : o dorinţă obsesivă de a lua "o doză" -sa adaugi o nouă actualizare sau să treci de încă un nivel la un joc - şi de a trăi senzaţia de satisfacţie pe care această ţi-o oferă, ceea ce nu face decât să accentueze comportamentul.

Mulţi dintre noi folosesc reţele sociale pentru a comunica(înclinăm în a avea încredere în cei pe care nu-i cunoaştem pentru că ei nu ne-au decepţionat niciodată), publicăm fotografii, informaţii despre ceea ce facem şi alte date personale.Dar câteodată:

-Avem nevoie de o "echipă de curăţenie" pentru internet.

Lasă-ţi masca jos, vindecă-te de nefericire.

Eşti dispus să-ţi asumi toate criticile, bune, rele şi să devii un om transparent? De ce să faci un rău, când poţi folosi aceeaşi energie pentru a face un bine?

Nu trebuie să-ţi fie frică să-i arăţi unui om ce eşti tu cu adevărat. Trebuie să-ţi dai toate măştile la o parte, să fii tu însuţi,.. demn de urmat. Fii un om bun. Plângi, când inima ţi-a fost sfâşiată tocmai de cine nu te aşteptai, sensibilitatea din noi are nevoie de lacrimi. Da frâu liber lacrimilor să-ţi cadă în pumn, sau într-un şerveţel, dar, ai grijă unde arunci şerveţelul. Învaţă să-ţi dai jos masca atunci când eşti singur, dar şi când eşti cu alţii. Plângi, asta te va ajuta foarte mult. Încearcă să iubeşti acele mici lucruri nesemnificative, acele nimicuri. Nu încerca să le compari între ele, vei ajunge să fii nefericit. Lucrurile mărunte, fac o lume mare.

Vei ajunge un om obosit din cauza nefericirii, vei spune că fericirea nu-i adevărată, vei judeca măştile fără să mai ţii cont de ceea ce se afla dincolo de ele, nu vei mai aveam roluri, n-ai să mai poţi să-ţi joci sceneta vieţii "cum m-am vindecat de nefericire" jos pe pământ. Trebuie să accepţi acest nimic în esenţă pură, să găseşti acea părticică pură din inima ta şi să scapi de întrebarea care te nelinişteşte "ce e fericirea"?. Cred că lucrurile care te înspăimântă cel mai tare devin şi mai înfricoşătoare dacă te gândesti prea mult la ele.

Aruncă-ţi măştile, eliberează-te de frici, iubeşte nimicul ca pe o persoană, răspunde întrebării "cine sunt eu"? Exprimă-ţi unicitatea, afla cine eşti, dar, cine sunt şi ceilalţi? A obţine nişte răspunsuri la întrebări care te frământă înseamnă a afla încă ceva despre tine, astfel le dăm puterea să afle cine sunt ei cu adevărat în spatele măştilor pe care le deţin. Dacă eu ştiu cine sunt, atunci, societatea spune că ea îmi dictează cine sunt. Nu-ţi bloca sentimentele pentru că aşa vrea lumea, o să fii un egocentric mascat, n-ai să mai cunoşti ce este acea fericire, speranţa, bucuria, etc.

Dacă o viaţă te chinui să afli cine eşti, asta e foarte bine, ai ajuns să afli ce e fericirea prin toate chinurile. Tu decizi!

Îţi doresc să fii un om bun, să fii împăcat cu tot ce faci şi ce spui, să întinzi o mână de ajutor unui om, să fii mândru că eşti dotat cu raţiune, să radiezi de fericire, să râzi necontrolat şi să laşi o amprentă în urma ta.

Nu te lăsa pradă fricii şi deznădejdii; niciun război nu este uşor, dar n-a câştigat nimeni fără luptă! Începe prina picta un zâmbet pe faţa oricărui suflet ce îţi vorbeşte şi mângâia orice frunte pe care o întâlneşti! Fii acolo pentru fiecare prieten care are nevoie de un umăr pe care să plângă, de un zâmbet pentru a merge mai departe... pentru că:

În goană după perfecţiune, uitam să fim noi înşine... şi e păcat.

Omule -poti traduce dialectic lacrimile ?

As vrea sa fiu mangaiata de maini prin care poti strecura Timpul...sau sa fiu plansa de ochi smulsi dintr-un Paradis in flacari.

Tot mai mult ma conving ca oamenii nu-s decat obiecte: bune sau rele.Atat.

Si eu sunt oare mai mult de un obiect trist? Cata vreme suferi, nu de a trai printre oameni, ci de a fi om, cu ce drept ai face din nelinistea ta o culme ? O materie careia ii e rusine de ea insasi ramane tot materie..Si cu toate acestea...Intr-o lume de maracini, parca sunt o salcie ce-si plange crengile spre cer.

Cand mintea s-a oprit, de ce mai bate oare inima?

Si albastrul putred al ochilor spre ce se mai deschide cand sangele a orbit?

Ce negura spinteca maruntailele si ce ziduri se darama in tesuturi?

Si oasele spre cine urla in vazduh, si vazduhul de ce-mi apasa mahnirea grabita spre nimic?

Oamenii nu traiesc in ei, ci in alceva.De aceea au preocupari.Si le au fiindca n-ar avea ce face cu absenta lor de fiecare clipa.Omul nu-i trist, ci lumea toata-i trista-n el.Capriciul lui ia contur de emanatie cosmica.Nu-i omul punctul celei mai slabe rezistente prin care lumea devine transparenta ei insesi? Si nu-i natura bolnava-n el?Un univers atins - si-au aparut oamenii.

Cum sa nu suferi de a fi om, privind muritorii gafaindu-si destinul?

Cand vom vietui cu sentimentul ca in curand omul nu va mai fi om, atunci va incepe istoria, adevarata istorie.Pana acum am trait cu idealuri, de aici incolo vom trai absolut, adica fiecare isi va vedea de propria singuratate.

Nici o nebunie nu m-ar consola de putinul lumii, in clipele in care inima e o fantana saritoare intr-un desert.Priveste un "semen" adanc in ochi: ce te face sa crezi ca nu mai poti astepta nimic?Orice om e prea putin.

Va putea descifra cineva candva drama de a fi nevoit sa traduci dialectic lacrimile, in loc sa le lasi sa curga-n servetel?

Dar cum, te intreb, in ce fel ?Razbunandu-te ?

Era o seara friguroasa de noiembrie; zvacniri sperioase de pasari singuratice infiorau zarea, iar vantul izbea cu putere crengile dezgolite de viata a copacilor.

Oamenii grabiti traversau straduta laturalnica in lung si in lat,iar in urma lor nu ramanea decat sunetul surd al noroaielor lipicioase care se desprindeau de pe bocancii greoi.Nimeni nu dadea atentie fapturii plapande rezemate de marginea usii de la casa din coltul strazii.Tacuta,preocupata de iluziile copilaresti,parea la fel de neinsemnata ca orice alta insecta.Pentru multi trecatori, nu era decat un biet parazit care respira fara nici un drept, acelasi aer cu ei, care nu cunostea nimic altceva decat existenta mizeriei, a saraciei si a nefericirii.

Fetita parea o figura stearsa de pe un tablou impovarat de colbul vremurilor, o faramitare de imagini stinse si triste.Avea cateva zdrente pe care si le strangea pe langa trupul firav, un par inchis, des si nepieptanat, care'i cadea pe spate.Trasaturile fetei erau neregulate si fiecare incordare a muschilor fetei te facea sa simti mila si compasiune fata de zbuciumul sufletesc al copilei.Ochii ii erau frumosi, umbriti de gene prelungi, dar atat de mari in contrast cu fata ei slaba, incat armonia chipului ei lasa de dorit.

Nimeni nu o iubea si parea ca nici ea nu are pe cine sa iubeasca.Iubirea, acest sentiment unic, era strain de inima ei, pentru ca niciodata nu-l cunoscuse.Desi avea putini anisori, chipul ei era intunecat de durere si nefericire.

Inchipuieste-ti ca cineva ti-ar fi dat sa cladesti cu mana ta destinul omenesc spre fericirea tuturor, ca lumea sa se poata bucura in sfarsit de liniste si pace, dar ca, pentru a ridica aceasta constructie ,trebuie neaparat, e absolut necesar sa ucizi in chinuri o singura faptura plapanda, bunaoara pe copilasul acesta, sa pui la temelia constructiei lacrimile lui nerazbunate.Spune, ai accepta in aceste cuvinte sa fii tu insuti arhitectul ?Marturiseste cinstit!

Ce inseamna in definitiv sa fii cinstit ?

Ne cutremuram de groaza sau ne prefacem numai inspaimantati, cand in realitate starea aceasta de lucruri constituie pentru noi un spectacol pe care-l savuram din plin, ca niste amatori de senzatii tari si extravagante, menite sa scuture cinica noastra indolenta, sau, daca nu,ca niste copii infricosati, incercam sa alungam cu mana cumplitele vedenii ce ne sugruma,ori ne varam capul sub perna,sperand ca se vor risipi singure,ca dupa aceea,furati de placerile noastre,sa nu ne mai gandim deloc la ele.Odata si odata,insa,trebuie sa deschidem cu atentie cuvenita societatea in care traim,sa cautam sa ne dam seama cat mai lamurit de problemele noastra,sau cel putin sa ne straduim sa le intelegem.

Ceea ce ar trebui sa ne puna pe ganduri,la drept vorbind,este tocmai faptul ca asemenea crime fioroase au incetat sa ni se mai para chiar atat de ingrozitoare.Asta ar trebui sa ne inspaimante cu primul rand,crima savarsita de cutare sau cutare individ,care este totusi un fenomen izolat !

Presa noastra, ale carei inceputuri sunt inca timide, a si adus unele servicii societatii,caci numai datorita ei am ajuns sa cunoastem in toata amploarea lor.

Ziarele ni le infatiseaza cu regularitate, asa incat cum toata lumea e pusa la curent cu lucrurile acestea, chiar daca nu frecventeaza salile tribunalelor,ale caror sedinte au devenit publice.Si ce ne mai este dat sa citim zi de zi in paginile lor?Tot felul de monstruozitati,ce fac sa ti se incranceneze carnea si fata de care asasinatul judecat va ramane in umbra.Si mai important este insa faptul ca marele numar de procese penale inregistrate la noi in tara, constituind, ca sa zic asa, un fenomen national,a ajuns sa fie motiv de ingrijorare generala,o adevarata calamitate,ce ameninta sa ne loveasca,si care este foarte greu de luptat.

Ce inseamna sa fii cinstit?! Nu cumva varsarea de sange este si ea o prejudecata ?!