luni, 30 aprilie 2012

"Un vis?Nu stiu daca am un vis, dar stiu sigur ca ii pot face pe altii sa isi indeplineasca visele!"

"The ultimate gift". Actorii nu sunt atat de importanti cat ideea in sine.Un adevarat bildungsroman al unui tanar ce face parte dintr-o familie putred de bogata.Tanar care la varsta de 25-28 de ani cel mult ,nu stia nimic altceva decat sa uzeze la maxim de banii familiei...dezmat, femei, masini..tot tacamul. 
Intamplarea face ca bunicul sau, datorita caruia in fond si la urma urmei existau acei bani multi, sa moara. Si ca testament (ati ghicit?) dupa ce da nimicurile la 99% din familie, isi pune nepotul la 12 grele incercari pentru a vedea (impropriu spus doar era mort) daca acesta e pregatit sa primeasca acel "ultimate gift". 
12..va suna cunoscut?  Ce este important de retinut, este faptul ca in timpul acestor incercari, dintr-o gluma, dintr-o provocare tanarul a cunoscut o femeie (tipic filmului american de altfel) care avea o fetita bolnava de leucemie..Incercarile prin care acesta a trecut, sentimentele care i-au mijit in suflet pentru acea femeie si pentru micuta copila au facut dintr-un om rasfatat la maxim, un om si jumatate..poate acel om si jumatate despre care am tot auzit si citit in ultima vreme. Cu toate ca filmul pe traiectoria lui urmareste un scop bine definit..finalul este doar partial fericit (un pic bizar sa zicem pentru un film facut in America nu?).Ma intreb... Money makes the world go round..and round? In mod sigur, mai ales secolul 21 se invarte in jurul banilor mai mult ca niciodata...cu toate astea...la ce folos atatia bani, la ce folos atata putere..cand minunile se intampla in continuare doar in filme, doar in povesti..doar in visele noastre? Medicina a facut minuni intr-adevar...dar minuni omenesti..si poate uneori e nevoie de ceva mai mult..poate uneori e nevoie de ceva mai multa omenie, mai mult suflet, mai multa pasiune. Presupunand prin absurd ca as mosteni o avere de cca 2 miliarde de dolari asa cum a mostenit acel tip in filmul mentionat, oare as fi fericita? Intr-adevar banii nu aduc fericirea dar o intretin....pe de alta parte sunt lucruri pe care nu le vei putea niciodata cumpara indiferent de cati bani ai dispune..nu poti cumpara sanatatea, dragostea, nu poti cumpara fericirea si cel mai important nu poti cumpara ...viata..
Cati dintre noi, daca am dispune de asemenea sume exorbitante, am fi dispusi sa renuntam la tot doar pentru a fi impliniti sufleteste ca oameni in primul rand? 
Cati dintre noi, am fi dispusi sa facem un asemenea sacrificiu material intr-o lume materiala, pentru ca am sti ca renuntand la tot, putem salva o viata? 
Ganduri...capitolul ganduri creste..si totusi? oare asa sa fie?money really makes the world go round?
Va recomand cu multa caldura sa vedeti acest film :"The Ultimate Gift". 
Oameni suntem, suflete avem, minti sa gandim..si sa trecem peste simplul fapt ca e vorba de un film..sa ajungem sa analizam si sa extragem o oarecare morala..din fiecare lucru pe care il facem putem invata ceva, indiferent daca suntem in castig sau in pierdere..
Odata ce am inceput sa vad acest film nu am putut sa ma opresc pana la final.
 
"Un vis?Nu stiu daca am un vis, dar stiu sigur ca ii pot face pe altii sa isi indeplineasca visele!" e o fraza care mi-a placut enorm. Pare ceva foarte altruist,nu? E aici o ciudatenie. V-ati intrebat cat egoism exista in "bucuria de a-i face pe ceilalti fericiti"? Ce traire deosebita poti sa ai vazandu-i zambind? Cat de fericit esti tu atunci cand ii vezi pe cei dragi atingand o parte dintre dorintele lor exprimate sau doar banuite de tine? 
Filmul te face, printre numeroase glumite sau scene cutremuratoare, interesant "asortate", sa iti pui intrebari despre viata. Si mai ales iti da acel gust pe care il simt cei care se apropie de moarte si tocmai atunci isi descopera senzationala pofta de viata. Oameni de caracter ei intrezaresc "fluturii" care urmeaza sa apara, dar nu se sperie deloc. Realizeaza profund atunci( si vad o paralela clara intre batranul milionar care isi pregateste "iesirea", facand un ultim cadou nepotului sau si maturitatea pustioaocei bolnava de leucemie, care face un ultim cadou mamei sale - nazuinta spre fericire) ca viata, mai lunga sau mai scurta, merita traita din plin, onest si cu atentie pentru cei din jur, care fac din tine un OM .
Mi-ar place sa revad filmul cu familia. Cred ca ar fi una dintre acele dupa-amieze de duminica ce nu s-ar putea uita. Ar fi chiar "un dar de pret" pe care fiecare dintre noi l-ar putea face celor apropiati. 
Dincolo de profilul macho al lui Brew Fuller, adevarata actrita in acest film este Abigail Breslin. Si ma bucura sa vad ca nu sutn singurul care a realizat acest lucru. Desigur pustioaica profita de inocenta varstei si de un rol bine conturat , dar e vorba aici si de mult talent. Talebnt care poate va fi exploatat si cu alte ocazii si, tare mi=ar palce sa cred, si dupa maturizare.

Ea este esanta acestui film, fara de care nu ar fi avut acelasi impact asupra mea (cel putin).Cu rolul ei a reusit sa ma faca sa am simultan sentimentul de tristete si de bucurie.Atitudinea ei in fata bolii este una atat de matura si plina de curaj...iar felul in care ii da lectii arogantului si rasfatatului Jason,felul in care isi iubeste mama este admirabil!  Nu mi se pare o drama ieftina, din contra, este o poveste de viata, care te invata ca oamenii se pot schimba, trebuie doar sa le oferim increderea noastra, rabdare si mai ales o a doua sansa. Sub puterea mistificatoare a banului, omul se degradeaza, insa supus la toate acele lectii expuse superb in finalul filmului, el poate deveni mai bun, isi poate recapata valorile morale...iar in fata noului om, banul isi pierde orice putere, el nu mai poate pune stapanire pe suflet, ci devine obiectul unor realizari materiale. Asta si multe altele am invatat eu din acest film. Poate pentru unii, acest film este mult prea siropos, dar vazut cu sufletul iti poate oferi o alta perspectiva asupra vietii si asupra prioritatilor pe care ar trebui sa le avem in viata! 
Nu ratati filmul!

The gift of work
The gift of learning
The gift of money
The gift of problems
The gift of family
The gift of laughter
The gift of dreams
The gift of giving
The gift of gratitude
The gift of a perfect day
The gift of love
ce pot spune mai mult de atat?! un film genial.

http://www.youtube.com/watch?v=EgESLeOlUek

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Scrisori din viitor:Dragul meu!


Dragul meu,

Azi iti voi expedia prima scrisoare din viitor.Te intrebi cine sunt?Ei bine,eu sunt proiectia din viitor a celei pe care chiar azi urmeaza sa o cunosti.Sunt proiectia acelei fete alaturi de care,fara sa stii acum, iti vei petrece urmatorii 10 ani.Daca ai stii ce se va intampla azi!Si daca ai stii cate intamplari ii vor urma zilei de azi.Daca ai stii!Nu vreau sa iti divulg prea multe secrete cu privire la necunoscutul care va urma pentru tine insa te anunt ca,treptat, in diferite momente, vei primi cate o scrisoare de la mine.O scrisoare in care iti voi spune ce am simtit eu in anumite momente importante pentru noi.Iti voi scrie de undeva din viitor.Trebuie sa stii ca ne vor desparti mai mult de zece ani distanta.10 ani in care timpurile se vor fi schimbat.Chiar si noi ne vom fi schimbat,pentru ca trecerea timpului schimba tot.Incet,foarte incet timpul se intinde si nu iarta nimic.Timpul ucide.Timpul e ca un cancer.Asadar,asa iti voi povesti eu peste multi ani,ziua de azi,ziua in care noi ne vom cunoaste:

Eram in decembrie.Era ziua mea.Simteam nevoia sa fac o plimbare.Ziua aceea fusese soare,un soare de metal greu.Din pacate nu se mai vedea.Nu imi dadeam seama daca apusese sau se ascunsese pe undeva pe acolo printre norii aceia de plumb.Oricum ar fi fost eu voiam sa ma plimb.Simteam ca trebuie sa ma plimb.Mi-am luat haina pe mine si am iesit sa fac o plimbare pe podul din apropiere.Doamne cat era de frumos.Dar totusi era tare frig,frig de inceput de iarna!Insa nu ma deranja!Iubeam gerul si sentimentul pe care mi-l lasa o plimbare pe vremea aceea.Aveam obrajii rosii,mainile reci si miroseam toata a ger de iarna.De cateva minute ma oprisem si priveam cu atentie in departare catre doua siluete care se miscau intruna.Nu imi dadeam seama ce era cu ele.Sa fi fost iubiti?Se jucau sau se certau?Nu imi dadeam seama daca radeau sau tipau.Ce curios imi parea.Se pare ca si tu te-ai oprit si te uitai la cei doi.Nici nu observasem ca este cineva langa mine pana nu mi-ai spus:”Ai dreptate!Sunt in lumea lor!Vorbesc o limba pe care noi n-o intelegem.Nu stim daca se cearta sau se joaca,daca se iubesc sau daca se urasc!”
Mi-am dat seama in acel moment ca ma intelegi.De fapt nu doar ca ma intelegi.Ca intr-un mod ciudat ma simti.Acela a fost momentul in care ne-am cunoscut.Din ziua aceea nu m-ai mai parasit.Doar tu imi ghiceai gandurile.Traiam aceleasi senzatii,simteam aceleasi lucruri.Ti s-ar parea ciudat daca ti-as spune ca in ziua aceea ne iubeam?Desi atunci ne cunoscusem eu stiu ca ne iubeam.Si ghici ce?Ne iubim si azi dragul meu.Dar altfel.In mod sigur altfel.

Cam atat pentru prima scrisorica.Sa ai grija de mine cea din trecut,te rog!
Cu multa dragoste, eu cea din viitor.

miercuri, 18 aprilie 2012

Vanity is a call for attention.



În lumea virtuală, oamenii sunt anonimi. * Oamenii țipă pentru a evita suferința în tăcere.* Ei uită să stea conectați cu sufletul pentru a putea admira frumusețea contemplării acestuia cu ceea ce-l înconjoară.* Relațiile între oameni sunt privite ca serii de jocuri complexe.* Oamenii găsesc putere în... numere.* Învață să comunice în orice fel, dar extrinsec. Ducem un experiment care se extinde precum brațele unei fantome prinse între lumea de apoi și viață. Imaginează-ți o persoană, de preferință o fată, fragilă, încântătoare, care pășește desculță pe suprafața sticloasă a cerului privind în jos, spre cei care cândva o puteau atingi, îi puteau auzi respirația și îi puteau citi gândurile doar privind-o intens în ochi. Imaginează-ți-o cum privește lumea printr-o oglindă invizibilă ochiului uman. Și ea atinge oglinda aceea și poate simți toate vibrațiile transmise de sufletul tău, poate deveni una și aceeași cu propria ta ființă. Alătură-te călătoriei ei și respiră aerul pe care ea nu-l mai poate inspira. Când simte nevoie ta disperată de a te afirma, de a putea rosti vorbe pe care cândva obișnuiai să le ciripești fără pic de jenă. Dar tu deschizi gura și privești aburul tău cum prinde forme ambiguu și cum vocea ta rămâne mută sub presiunea creierului. E disperat și tânjește după sunete, tânjește să audă, dar tu nu-i dai decât liniște și durere îngrozitoare. Te trezești scrâșnind din dinți, lovind cu putere aerul din cameră în încercarea de a perfora folia care te prinde precum o pânză de păianjen. Unde ești tu, copilul vesel, care înainte îi încântai pe ceilalți cu vocea ta de privighetoare? Te pierzi în acea disperare, în acea dorință de a ți se acorda atenție și afecțiune, nu milă. Devii un nimeni în spatele unui monitor care îți oferă șansa de a putea comunica liber, dar încă mut. Devii un anonim în raport cu propria ta ființă, nu te poți regăsi, și, cu toate acestea, nu te poți desprinde. Aparții unei secte numite virtualitate care îți înmânează un contract scris cu litere sângeroase în care îți vinzi sufletul în speranța că vei putea obține măcar o fărâmă din zâmbetul pe care cândva îl purtai cu atâta mândrie. Dar încetul cu încetul devii un nimeni, un singuratic prins într-o colivie cu bare electrice unde orice încercare de ieșire era mai mult decât zadarnică. Te închizi nu doar într-o cameră, ci în tine, în cele mai adânci peșteri, sub cele mai tulburi ape și în cele mai întunecoase nopți. Auzi monștrii în mintea ta. Îi auzi cum țipă, urlă și zbiară de izbândă. Au pus stăpânire pe ceea ce înainte credeai că era numai al tău. Te-au învins și au pus stăpânire pe propriul tău trup, pe nervii tăi, pe simțurile tale. Și devine insuportabil! Ce zgomot, ce durere, ce sunete înfiorătoare. Te trezești izbindu-te de pereți, lovind cu pumnii, pălmuindu-te, numai în speranța de a putea simți ceva. Nu te poți controla, aerul pare că se rarifică și că nu mai poți respira. Nu mai ai ce respira. Monștrii te strâng de gât, vor victorie. Demonii ies la vânătoare și pacea pare că a plecat departe și ceața a devenit atât de deasă încât liniștea ta spirituală a dispărut. Iar fiarele atacă. Te zgârie, te înlănțuie și zgomotul insuportabil devine atât de apăsător. Tremuri, te jelești și suferi. Și într-un final țipi. Țipi atât de tare încât funiile din jurul plămânilor tăi se desprind, încât vocea ta răsună glorios, încât toată suferința și imaginea demonilor se transformă doar într-un coșmar al trecutului. Dar acum e greu, când totul a revenit la normal sau, cel puțin, când crezi că totul a revenit la normal. Oamenii nu mai sunt așa cum erau odinioară. Mânați de propriile plăceri trupești, de sentimentele desfrânate, de emoții golănești și egoism nelimitat, relații cu ei sau, cel puțin, încercarea de a mai putea stabili vreo relație cu aceștia devine imposibilă. Încrederea se pierde pe drum, sinceritatea nu mai are valoare, acum totul se rezumă la mârlănie și la situații jalnice în care lor nu le pasă să trăiască. Tu devii singur, realizez cât de bine era să fii mut. Realizezi cum sufletul tău se desprinde de carne, de schelet și se pierde prin lume. Prinde aripi și analizează lumea în frumusețea ei. Oamenii se împart deja în grupuri. Natura se vestejește. Cerul se contopește cu marea și Terra devine o simplă minge de ură combinată cu mic adaos de bunătate și speranță. Iar fantome simte, suferă, tânjește după iubire, după pace și liniște. Ea nu-și dorește decât ca tu să mori și să te alături ei. Suferința în tăcere e o luptă crudă cu realitatea. Dar oricât de tare ar țipa, tot mută ar fi..

duminică, 15 aprilie 2012

Piedici


Nu ... nu imi poti oferi nimic din tot ce imi doresc eu. Nu .. de o mie de ori nu! Nu imi poti oferi nimic din tot ce am nevoie. Tu nu esti capabil inca sa mi te poti darui cu totul. Ca este un oras, ca sunt cateva strazi, ca sunt cateva ore, ca este de vina timpul sau vantul, mereu exista ceva intre noi, ceva care ma duce departe de tot, ceva care imi spulbera fiecare vis. Iti apartii doar tie. Nu tii cont de nimeni si de nimic. O sa iubesti oare vreodata si pe altcineva in afara de tine?! Nu te oferi niciodata intreg, imi dai mereu portii masurate cu atentie de sarutari, de atingeri, de cuvinte. Nici macar privirile nu dureaza prea mult. Cant simti ca patrund mai mult, ca incerc sa ajung spre sufletul tau, te opresti, te intorci, te rasucesti. Lasi mereu o distanta de cativa zeci de milimetri intre noi, chiar si gandurile mele ai vrea sa le controlezi daca ar fi posibil. Ma tii la o atat de mare distanta incat deseori nu mai stiu cine esti, sau cine sunt, sau daca suntem "noi" sau doar "tu" si "eu"Nu pot sa lupt singura impotriva tuturor, nu pot lupta impotriva vantului, nu pot muta muntii, nu pot aducea marea sau stelele pana la tine. Nu pot lupta singura pentru o dragoste care incearca sa dispara. Nu.. cu siguranta nu!

Despre barbati


Si totusi ... nu toti barbati se pot numi intr-adevar barbati. Sa fii barbat inseamna mai mult decat 6 litere. Un barbat adevarat inseamna mai mult decat un cuvant din dictionar.Insa majoritatea barbatilor stau doar la suprafata cuvantului … si gresesc pentru ca, sa fii un barbat inseamna sa patrunzi cu totul in adancul cuvantului. Sa fii puternic … sa demonstrezi ca meriti fiecare litera care compune acest cuvant sublim. Pentru ca da .. cuvantul “barbat” este sublim in cazul in care te comporti ca atare!Pe unii barbatii i-as numi mai degraba copii … care cred ca inca se mai pot juca cu fetele! Dar mai degraba se joaca cu propriile lor inimi! In mod incostient ei nu isi dau seama ca nu femeile sunt cele pe care le dezamagesc prin comportamentele lor neadecvate … Inevitabil vor ajunge intr-un moment in care isi dau seama ca nu sunt demni de cuvantul “barbat” … Din naivitate … sau din prea mult orgoliu .. se vor dezamagi pe ei insisi..Sa fii barbat nu inseamna sa ai mai putin par in cap decat o femeie ... Sa fii barbat nu inseamna sa ai par pe piept sau pe picioare.. sa fii barbat nu inseamna sa ai o voce mai groasa decat a unei femei, sa ai mainile mai mari decat ale unei femei, sa ai statura inalta si impunatoare...Sa fii barbat nu se rezuma doar la a poseda organele specifice genului masculin.. Sa fii barbat nu inseamna sa iti satisfaci placerile fizice, ci sa stii sa le combini cu cele sufletesti.Barbatia, dragilor, nu se masoara in cat de multe relatii ai avut pana in momentul de fata, in cate femei au trecut prin patul tau .. in cate trupuri ai atins, in cate buze ai sarutat...Barbat este cel care stie sa respecte, sa iubeasca, sa fie sincer, sa nu se ascunda, sa fie puternic si curajos! Barbatul este stapan pe el insusi! Este print si cersetor! Este iubit si amant in acelasi timp! Iubitul si amantul aceleiasi femei!Sa fii barbat este un lucru chiar greu ... pentru ca presupune maturitate, stabilitate, respect, iar cei mai multi nu se respecta nici macar pe ei insisi, dar pe cei din jur?!

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Ai dreptul...



1. Ai dreptul sa iti traiesti viata asa cum iti doresti
2. Ai dreptul sa fi tratat cu respect de catre ceilalti indiferent de pozitia sociala a acestora
3. Ai dreptul la libera exprimare
4. Ai dreptul sa-ti spui punctul de vedere vis-à-vis de orice situatie
5. Ai dreptul de a-ti decide propriile obiective si prioritati
6. Ai dreptul sa refuzi sau sa spui “NU”, “NU STIU”, “NU INTELEG”
7. Ai dreptul sa stabilesti ce este important sau mai putin important pentru tine
8. Ai dreptul sa-ti exprimi nevoile si sa ceri ceea ce doresti
9. Ai dreptul sa faci greseli
10. Ai dreptul sa te auto-critici
11. Ai dreptul sa te razgandesti
12. Ai dreptul sa alegi pentru tine
13. Ai dreptul sa spui “nu stiu”, “nu ma intereseaza”
14. Ai dreptul sa te superi pe o persoana draga sau la care tii
15. Ai dreptul sa fii fericit
16. Ai dreptul sa te schimbi si sa evoluezi
17. Ai dreptul sa-ti schimbi prietenii
18. Ai dreptul de a fi acceptat ca imperfect
19. Ai dreptul de a avea performante mai scazute uneori
20. Ai dreptul sa te distrezi singur sau cu ceilalti
21. Ai dreptul sa-ti satisfaci propriile trebuinte in timpul si locurile care ti se par potrivite
22. Ai dreptul de a spune celorlati cum sa se comporte cu tine
23. Ai dreptul sa ceri informatii si ajutor

sâmbătă, 17 martie 2012

E timpul sa fii fericit!

Deseori ne oprim din drum cand un vis nu ni se implineste,cand o speranta ne este spulberata…Uitam sa zambim sau refuzam sa fim din nou fericiti.Ne oprim in acel desert de unde nu mai putem vedea nimic,nu mai putem culege nimic si in unele momente simtim ca nu mai putem.Refuzam sa vedem lumina fericirii,ne interzicem zambete,bucurii sau emotii.Ne inchidem departe de oameni,departe de tot ce ne inconjoara. In majoritatea cazurilor noi suntem de vina ca nu reusim sa trecem peste aceasta bariera,sa iesim cu capul sus,sa infruntam problemele cu seninatate. Stagnam,nu ne dam seama ca pierdem timp pretios,timpul nostru,pe care nimeni nu ni-l va mai oferi inapoi. Chiar daca cateodata probleme ne coplesesc,suntem tristi sau consideram ca pentru noi aici se incheie viata,ca nu mai exista speranta…ne inselam. Fiecare are un parcurs al vietii bine stabilit,chiar daca ne e greu sa-l acceptam,trebuie sa fim mereu optimisti ca intr-o zi viata ne va rezerva ceva frumos. Si poate acel ceva,in momentele acelea,oricat de mic ar fi ,va insemna mult mai mult,pentru ca am stiut mereu sa credem ca vom reusi si pentru noi va reprezenta o rasplata.Asa ca gandeste-te bine inainte sa iti opresti parcursul vietii intr-o problema,intr-o nemultumire. Pentru toti o sa apara soarele,si tine minte ca nimic nu e intamplator,totul ne este destinat. Tot ce ne ramane e sa fim fericiti pentru ca viata e prea scurta.....sa o traim mereu cu regrete !!!

joi, 15 martie 2012

Nu crezi că e timpul să schimbi ceva ?

De obiciei, noi oamenii, atunci când ne simţim obosiţi ne luam bilete spre destinaţii ce ne umplu pentru puţin timp senzaţiile… plecăm în vacanţe sau locuri îndepărtate, ca să uităm… după care revenim iar la aceeaşi rutină, la aceleaşi “colţuri” de griji, la insatisfacţii ce merg paralel cu dorinţele noastre.
Ce poţi face?! încotro să te îndrepți?!! ce să alegi?! te întrebi.
Opreşte-te şi reflectă, fereşte-te din calea tentaţiilor deşarte a vacanţelor de vis “exterioare”, sau a mulțimilor aglomerate şi renunţă la vise lipsite de sens. Explorează-ţi lumea interioară, acolo vei găsi mari secrete.
Ai obosit să cauți răspunsuri acolo unde nu există întrebări, să cauți oameni unde sinceritatea nu este acasă, sau drumuri care în realitate dispar și se despart în zări fără limite ?
Te plimbi în această lume și nu reușești să-ți potoli setea de plăceri efemere de păreri de rău și dezamăgiri. Te bagi în seamă cu unii, îi judeci pe alții și le dai note la ceilalți. Treci cu durere prin viață. Nu ești mulţumit de modul în care ești, de valoarea ta., de adevărata autenticitate ?
Te pierzi în locuri pe care le știai răspunzi la întrebări ce nu le știi răspunsul și dai răspunsuri ce nu-ți mai aparțin lași trupuri efemere să se “parcheze în patul tău deși demult nu te mai regăsești în trăirile lor înțelegi că faci mii de lucruri pe care nu le simți alte mii te plictisesc până la moarte și vezi că nu știi să-ți apreciezi zilele și atunci te-ntrebi: sunt doar etape, sau asta e realitate. E realitate! îți răspund. Ciudată și totalmente scăpată de sub control pare a fi acestă mică realitate, dar ea realitatea e cea care îți permite să distingi binele, de rău, realitatea trăită, de fantezie, adevărul, de minciună, tristețea efemeră, de bucuria eternă. Micul, de mare, lumina, de întuneric.

Construiește-ți gusturile. Fă ceea ce îți place fără să-ți fie teamă de ce ar putea crede alţii. Apără-te și nu te schimba niciodată pentru o persoană, ci pentru CINE EȘTI TU CU ADEVĂRAT. Nu-ți ascunde adevărata ta realitate, fii FERICIT în felul tău!!! Fii AUTENTIC și lasă-ți zâmbetul adevărat care vine din inimă să îmbrățișeze alte inimi.
Nu crezi că e timpul să schimbi ceva ?

sâmbătă, 10 martie 2012



Unii oameni s-au pierdut in propria lor viata.Au facut atatea greseli incat au ramas singuri ratacind prin necunoscut.Cei din jur si-au pierdut increderea in ei si le-au intors spatele.De atunci alearga infrigurati si nebuni pe caile intortocheate ale destinului.Si cu fiecare greseala se afunda si mai mult in intuneric.Cu fiecare minciuna se indeparteaza si mai mult de lumina.Cu fiecare gest urat se apropie din ce in ce mai mult de sfarsit.Un sfarsit dictat de contiinta care ,la un moment dat, li se va trezi la viata si ii va intemnita intr-un colt friguros si intunecat unde vor suferi chinuiti de propriile obsesii si greseli.

Ati plecat si odata cu voi a plecat si o parte din mine.Ati apucat pe carari pe care eu nu le-am putut urma si am privit in urma voastra cu lacrimile siroind.Am intins bratele catre siluetele ce vi se pierdeau in departari si mi-am ranit urechile ascultand sunetele pasilor ce va purtau catre trecut.Si cat am vrut sa va retin.Ah,cat am vrut!Dar voi v-ati dus!Si am alergat prin intunericul singuratatii in cautarea altor brate de tinut.Si m-am indepartat treptat de fiecare, si ni s-au despartit cararile iubirii de zidul nevazut al amintirii..

duminică, 4 martie 2012

Astăzi îţi mulţumesc



Un călător înnăscut, ai devenit responsabil pentru viaţa ta. Cauţi din privire un dor, îţi îndrepţi paşii mici spre speranţă care e miezul voinţei tale.Ai străbătut zile, nopţi şi anotimpuri vibrante, ele te-au învăţat să fii tare, să nu cazi în faţa duşmanilor, să nu verşi lacrimi. Te-au învăţat să guşti viaţa din plin să fii un bun prieten pentru mine şi pentru alte persoane la rândul lor. Ai cunoscut tot cei suav şi frumos, dar câteodată a trebuit să cunoşti tristeţea şi amărăciunea.La vârsta pe care o ai cu o mână la ochi poposind ai urmărit tot ce puteai vedea în viaţa ta, drumul, călătoriile străbătute o viaţă întreagă.
Ai găzduit efemer şi tristeţi şi dureri, bucurii, zâmbete, raze de soare şi mai târziu primăveri. Ţi-ai construit diagrama inimii tale, ţi-ai adunat gânduri şi ţi-ai construit sfaturi.Ai ştiut să le dai la momentul potrivit.
Ţi-ai calculat matematic sufletul, schimbările, îmbrăţişările care le-ai dat timp de mulţi ani.Ai descoperit că mai ai încă defecte ce se mai pot retuşa.Ai dat frâu liber lacrimilor când era nevoie, sentimentelor şi la tot ceea ce te-a putut face mai matur. Poţi înnoi gânduri bune în fapte, de-a-n sori inimi triste şi reci şi de-a chema primăvara în fiinţe uitate.
Astăzi îţi mulţumesc că te am ca prieten, îţi mulţumesc pentru că am putut vedea în tine o persoană specială, o persoană ce ştie ce şi cum să vorbească, ce ştie să ofere o mână de ajutor cuiva.

Imagine preluată de pe contul personal de facebook al celui care îmi este prieten Victor.


Luna primăverii - merci că iubirea poate avea un înţeles


Oare s-ar gândi cineva să facă o schimbare în codul penal? Să ne condamne la iubire până la sfârşitul vieţii ?!
Oare Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda, Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana, au fost condamnaţi la iubire ?!
O iubire de multe ori sfâşiată tragic din motive egoiste. Dar, eu nu vrobesc de iubirea continuă, ce se limitează doar la răspunsuri, eu vorbesc de iubirea sinceră, pură care nu este doar un moft, o toamnă sau un materal. Nu este vorba despre iubirea ezoterică, cea carnală, pasională care te frige şi simţi că eşti pus pe rug de viu. Acea iubire care ajunge la un grad de toleranţă, de înţelepciune, de tandreţe şi plăcere sublimă, pentru tot ce ne înconjoară.
Să iubim şi vrăbiuţa care vine pe pervaz la fărâmiturile puse drept hrana, şi câinele hoinar care bea apă, şi sărmanul cerşetor din dreptul magazinului. Să iubim fără discernământ. Se întâmplă de multe ori să spui propriului copil, fără să realizezi :'' nu te mai iubesc dacă nu termini mâncarea din farfurie''. Condiţionăm ceva ce ar trebui să fie necondiţionat. ''Mamă nu te mai iubesc dacă nu-mi dai şi mie nişte bani de buzunar''. Condiţia nu este să capeţi ceva ca să fii iubit. Iubeşte pentru că iubeşti.
Este foarte josnic când vezi şi când auzi în ziua de azi :'' Iubirea mea, dacă tu mă iubeşti cu adevărat, vreau să-mi iei cel mai frumos inel de logodnă.'' Oare ce-ar spune cei doi dacă ar fi pe o insulă pustie ?! Singuri, doar cu iubirea lor, iar inelul de logodnă ar fi dintr-o tulpină de floare învârtit pe deget. Valoarea iubirii va fi mai mare sau mai mică?! Putem oare evalua iubirea cuiva?! Putem oare să ne întrebăm :'' Cât de tare mă iubeşti?'' Nu există nici mult, nici puţin. Nici valoare precum caratul diamantului, există iubire şi atât. Valoarea ei o dăn noi. Legământul de iubire sau jurământul pălesc în faţa faptelor.
Hai să încercăm să facem puţină lumină, fără epuizarea subiectului. Aţi sesizat că în multe cazuri ne este frică să iubim, să fim noi, să avem o gândire liberă în a ne mărturisi dragostea?
Iubirea este sentimentul cel mai plăcut, cu cele mai diverse trăiri de la care pleacă totul, dar absolut totul.
Poate ca traumatismele vechi, regretele, sau pur şi simplu o educaţie limitată face ca multe persoane să tacă, să sufere, să ofteze, să viseze fără să spună pertenerului sentimentul trăit.
A spune sincer ''Te iubesc'' este de fapt cea mai înţeleaptă comunicare şi cea mai sigură. Nu aşteptaţi ora sau locul, sau nuştiu ce minune pe cer ca să spui ce simţi. Asta reprezintă sinceritatea. Răspunsul printre cuvinte, gesturi, simboluri, şi câte şi mai câte lucruri sofisticate.
Admir cuplurile ajunse la vârsta bătrâneţii, care nu au uitat să-şi spună ''te iubesc''. Oare ce poate fi mai plin de tandreţe, de bucurie, de linişte, de pace decât o plinătate de sentiment, de dragoste care izvorăşte din inima celuilalt.
Mai contează oare dacă este tânăr sau bătrân, bogat sau sărac, urât sau frumos, când iubirea mărturisită îţi este cel mai sincer tovarăş. Sau cupluri tinere care uită să mai zâmbească, sau nu mai au timp să-şi spună ''te iubesc''. Nu ai bani de flori, de-o cină magică, nu-i nici o problemă, ai la tine gândul bun, cuvintele magice, cheia comunicării care îţi vor umple inima de bucurie când vei citi pe chipul iubitei sau iubitului încântarea. Să nu uităm că numai noi fiinţele umane putem comunica prin vorbe, aşa că folisiţi dragii mei cuvântul. Deschide-ţi poarta sufletului şi nu v-ascundeţi să spuneţi mai des ''Te iubesc''!
Un condamnat la iubire trebuie să ştie că nimic nu-l poate face mai fericit, mai împlinit decât iubirea.
Iubirea include totul, nu are limite.
Iubirea car enu poate fi atinsă cu nimic. Ea este mai presus de cuvinte, care reprezintă începutul şi sfârşitul, care înseamnă contopire, linişte, armonie !

marți, 28 februarie 2012

Cuvinte, stări, sentimente

Ai plecat cu speranța în suflet să fie mai bine. Erai pierdut în mulțimea de oameni ce urmau să ia același autobuz. Eu mergeam cu pași repezi pe pietonalul ce atunci mi se părea imens, speram din tot sufletul să te mai văd o dată. Dintr-odată, emoția pe care o simțeam la gândul că te mai pot vedea o dată, s-a transformat într-o supărare vulnerabilă. Am încetinit…și nu mai știam unde merg, și de ce merg. Lacrimile îmi năpusteau ochii, dar nu aveau putere să curgă. Sângele parcă s-a oprit din cursul său și aștepta și el ceva, un medicament ce să-i redea cursul. Dar eu ce așteptam? Nimic..cred. Pe măsură ce înaintam, mă gândeam la tine, la mama, la mine. Parcă o voce cerească mi-a șoptit să îmi ridic privirea…și te-am văzut lângă două genți pribegite de probleme și necazuri, stând, așteptând șoferul ce avea să te ducă acolo, departe de noi. Nu erai supărat, dar nici fericit. Erai pur și simplu, pierdut în acel spațiu încercând să fii tare și să îți menții scopul deciziei de a pleca. Când m-ai văzut, parcă ți s-a luminat fața…

Ochii îți luceau de parcă o zână din poveștile pe care mi le spuneai când eram mică te-a atins și ți-a adus în suflet fericire. Sângele parcă a reînceput să curgă, și curgea, și curgea, și curgea atât de tare..Lacrimile-mi iar invadau ochii mei de migdală, însă am găsit acea putere de a nu le lăsa să curgă. Erau ultimele clipe petrecute împreună pentru…pentru ceva timp. Nu vreau să pară o dramă, pentru că nu-i, dar rămâne o despărțire. Nu vă plac despărțirile siropoase? Nici mie, le detest, încă nu am învățat cum să le rezist. Am vorbit, mi-ai dat de grijă..oh, atât de multe… Mi-ai zis că tu pleci, și că nu mai poți avea grijă atât de mare de noi (vreau să-ți spun că suntem bine, cel puțin așa îți spunem ție), să am grijă de mama, de mine… de școală, de casă… să am grijă cu prietenii (sunt bine și din privința asta). Nu vroiam să îți faci griji de nimic, așa că ți-am zis că totul era sub control (cu fiecare clipă ce se scurgea, simțeam că pierd controlul instantaneu). Vine șoferul…pune sigiliul peste bagaj și… “îmbarcarea”! Nu am suportat să te văd cum te urci și pleci. Așa că am decis să plec eu prima. Un pup…o îmbrățișare..un te iubesc..un ai grijă de tine și atât. Eram toată un zâmbet (cel mai fals din viața mea). Și am plecat. Și nu m-am întors deloc. Atunci, controlul asupra mea a cedat total. Lacrimi…lacrimi..lacrimi. Se aude ceva…mă întorc … plecai. Ți-am făcut cu privirea din mână, atunci ți-am mai zis o dată te iubesc și am plecat spre casă, spre noile mele responsabilități.

Acum? Da, vorbim cât se poate de des. Ce vorbim? Ești bine? Da, tu? Da. Muncești? Da,muncesc. Îți place? E greu? Da, e bine. Nu-i așa greu pentru că mă gândesc la voi. Ce ați mai făcut? Nimic tată, am stat…nimic nou. Tu? Păi eu muncesc. Dragul de tine… Da, așa e. Acum trebuie să închid, nu mai am mulți cenți și să mai vorbim și mâine. Vă pupă tata. Și noi tată..

(Acasă…nu-i aia, nu avem aia, ne trebuie aia…fă așa, nu fă așa. Sună-l tu, nu eu. Nu îi pasă. Nu face nimic. Nu mai pot !! )

(La el… oare sunt bine? Of, sper să le fie bine. Dar cred că sunt mai bine fără mine… nu au o povară în plus)

REALITATEA? Ne e dor de tine; și mie îmi e dor de voi. Dar niciodată nu o spunem… probleme înving și acel sentiment de iubire care a mai rămas. Ce ai lăsat? Un bilețel în care mulțumeai pentru cafea, pentru tot. Ce ți-am lăsat? ….

Trebuie să învăț cum să îmi aleg gândurile, cum să le sortez. Nu am fost în stare să recunoaștem caracterul divin mai profund. Nu ne dăm seama că undeva, Cineva este Sus și ne veghează, știe tot ce facem și tot ce simțim, iar în adâncul sufletului nostru este un Sine suprem a cărui stare o știm doar noi.

Te iubim … și eu pe voi… !

Drepturi de autor: Groza Isabela.

luni, 27 februarie 2012

Fiecare avem o poveste.

Fiecare avem drumul nostru plecat de la 0, cu un rucsac pe care il purtam greu sau usor, el este al nostru, cu cele bune sau rele, adunate incet, incet. . . acolo. Cu amintiri inca voalat de la primii pasi facuti in lume, pus acolo de mama, apoi viata care am luat-o in piept, dornici sa urcam pe aceasta scara, treapta cu... treapta. Ma uit cum unii dintre noi au rucsacul plin, cu iubire si lucruri bune, cu viata traita din plin, fara emotii, fara rautati, fara fracturari, iar altii deja cu rucsacul rupt, murdar, urat pe care cu sila-l poarta in spate. daca ii intrebi ce au acolo, iti vor arunca o privire crunta, plina de rautate si-ti vor spune :"o viata de caine." Greu poti intelege asa ceva si te gandesti ce anume i-a facut sa spuna asta.
Copii nedoriti de familii destramate, crescuti in ura si violenta, fara frica de Dumnezeu, ajung sa poarte povara unui suflet ciuntit in rucsacul vietii. Dar aceeasi copii nedoriti sau prigoniti de familii responsabile, cu multa ambitie, sunt responsabili de propria lor viata, ajung de multe ori sa aiba un rucsac plin de fapte bune, de o viata luminoasa, de multa bucurie si implinire, si atunci pe buna dreptate, cand vine vremea sa stai sa te odihnesti si sa despachetezi rucsacul vietii, vei constata ca ai ce-ti aduce aminte, ai ce te bucura, ai ce te face.
Te gandesti la parintii care ti-au dat viata, care te-au iubit si te-au aparat de primejdii, de bunicii care se uitau la tine ca la soare, de fratii si surorile pe care i-ai iubit, de rude, de prieteni, de profesori. Vedeti cate lucruri incap in rucsacul vietii?! Loc este..si mai este inca ceva. Rucsacul devine din ce in ce mai incapator, cu cat adunam mai multe lucruri bune, frumoase si trainice. Ati vazut cat de placut este atunci cand ne uitam din cand in cand in albumul cu fotografii sau, acum mai modern.. punem CD-ul cu pozele evenimentelor traite, presimtite de noi.

joi, 23 februarie 2012

Învaţă abecedarul lucrurilor mărunte.


Poate fi mai uşor dacă bagi ceva în buzunarul adânc şi lat, în halatul medicului.
Te-ai fraierit, la internet, telefon, în piaţă la cântar, de către soţul care l-ai crezut ideal cu caracter, la şcoala de către profesori, la primărie, la vamă şi.. ajunge. Toate acestea făcând viaţa omului grea, lipsită de sens de culoarea negru. Zilele par de plumb, nopţile par îmbibate în acid, şi te saturi de toate, de tot, vrei linişte, pace, armonie şi iubire.

Vrei să schimbi să faci dreptate, dar realizezi că este cu mult mai mult peste puterile tale, să schimbi lumea. Ai o idee bună, cazi jos, vrei să te laşi purtat de vânturi, valuri, dar ai o idee şi mai genială: să te sinucizi. Nu mai are niciun rost ce spui, toţi sunt corupţi, vicleni, duşi cu pluta, dacă te-ai sinucis pentru tine nu mai am nici un cuvânt. Dar dacă eşti în categoria celor care stau pe gânduri, atunci am o veste frumoasă pentru tine: ridică-te omule în picioare, şi eu am luat multe trânte de la viaţă, dar din contră m-am ridicat cu propriile mâini în picioare. Cum am ajuns la această calitate, este simplu: am învăţat să nu mai dau vina pe nimeni, acum am grijă de mine. Şi de aici porneşte totul. Ştiu îţi doreşti multe, doreşti să ai ca toată lumea, să nu fii interior în bunuri materiale, să nu fii cineva. Trebuie să faci ceva, să-ţi asumi toate responsabilităţile pentru tot ce ţi se întâmplă.
Viaţa este superbă, ea acordă supravieţuirea atât pentru proşti, cât şi pentru inteligenţi, chiar dacă trăim pe o planetă magnifică.

Creierul, asa maşină sofisticată nu mai găseşti nicăieri. Îl ţii pe umeri. Imaginează-ţi capacitatea de a găsi soluţii, de a excela în performanţă, pentru că am fost învăţaţi de mici să dăm vina, să ne înveţe, să ne hrănească, iar acum suntem nişte programe ce repetăm ceea ce noi am învăţat.
Omul este mai mult decât atât. Omul este viaţă şi viaţa este indulgentă. Viaţa este plină de pasiune, plină de artă
.
Te înşeli dacă destinul ţi-a fost inundat de probleme. Destinul este o copie a gândurilor, acţiunilor, trăirilor, emoţiilor, sentimentelor tale. Aşa că dacă vrei să trăieşti, trebuie să meştereşti. Viaţa este extraordinar de inteligentă, plină de valoare. Tunelul pe care îl traversezi este întunecos, plin de pericole, iar în urletele vremii şlefuieşte-ţi caracterul, fă-te mai puternic pentru că dacă nu te faci, te poate duce în prăpastia sinuciderii. Alegerea îţi aparţine. Nu da înapoi, omule.
Viaţa este întotdeauna fără eşec şi se echilibrează o balanţă. Dincolo de nori e mereu un cer albastru. Dacă ai un ţel mergi înainte, indiferent cât de greu îţi este. Dacă nu ai unul, făureşte-ţi unul. Uită-te la cei care au ajuns în vârf, fă şi tu ca ei. Munceşte, pune pasiune, visează. Iubeşte şi indiferent de ţel pe calea aceasta te vei bucura de truda ta. Vei râde de o vale de viperi pe care ai trecut-o. Vei realiza cât de simplu a fost.
Dacă ai o persoană lângă tine, iubeşte-o din toată inima ta, fii creativ, tandru, romantic, corect şi cinstit. Învaţă abecedarul lucrurilor mărunte.

Arată-le semenilor că nu ţi-e frică de reclamele de criză, terorism, ameninţări. Sparge-ţi barierele şi lasă fiinţa ta să se exprime.
Îţi doresc multă iubire. Te îmbrăţişez până îţi vei dobândi şi tu o viaţă frumoasă, până vei ajunge în inima succesului.

marți, 21 februarie 2012

Când voi răsplăti pe toţi cu aceeaşi monedă?Oare când?


Mă întreb oare câte curse îmi va întinde viaţă până voi înţelege că nu merită să ai încredere în oameni...?
Câte râuri de lacrimi vor mai curge peste chipu-mi, până voi înţelege că nu trebuie să protejezi pe nimeni?, căci dacă nu răneşti, eşti rănită.
Câtă durere va mai inunda sufletul meu, până voi înţelege că sunt lucruri care nu pot fi iertate?
Când voi putea fi alta? Când nu voi mai fi indulgenţă? Când voi răsplăti pe toţi cu aceeaşi monedă? Oare când?
De a lungul timpului am învăţat că suferinţa e o stare absolut firească de care dacă eşti om cu suflet nu te poţi feri niciodată, mai devreme sau mai târziu ea oricum te loveşte şi de curând am înţeles că oricâte baricade nu ţi-ai clădi în jurul sufletului, oricum va exista cineva care se va strecura timid în el pentru al răni. Am constatat cu groază că în viaţa asta se duce o luptă contra cronometru: cine răneşte primul, aşa că dacă încerci să nu răneşti, într-un final eşti rănit. Ne place sau nu acesta este adevărul, adevărul care timp de câteva săptămâni m-a durut, adevărul care m-a distrus... pentru că mi-am văzut sufletul de atâtea ori rănit şi îngenuncheat în fata suferintii şi totuşi încă nu m-am decis să rănesc prima şi totuşi încă m-ai accept umil să fiu rănită...
De fiecare dată trăindu-mi din ce în ce mai greu suferinţă...!

luni, 20 februarie 2012

Busiii pentru câteva zile, dar revin cât de curând.

Urmează o săptămână foarte busiii. O să mai trec pe aici din când în când .
Vă las cu o melodie superbă astăzi şi pentru celelalte zile.

Vă îmbrăţişez cu mult drag, cei care face-ţi parte din viaţa mea. Vă iubesc.

duminică, 19 februarie 2012

" de ce fac oamenii lucruri de neînţeles"?


De fiecare dată când se întâmplă câte ceva, îmi pun adesea întrebarea " de ce fac oamenii lucruri de neînţeles"? De ce oamenii greşesc?! De ce o fac tocmai intenţionat?! De ce?! Ca să rănească, să fie uneori ironic, să-ţi dea tot timpul palme, să te facă să te simţi un nimic?! De ce, dacă ajung în stadiul în care conştientizează că greşesc, continua să o facă înşelându-ţi aşteptările?

Adică, bun, greşeşti o dată dar de ce insişti să o faci în continuare, de ce să persişti în greşeală?

De ce nu îţi asumi fapta sau faptele greşite şi încerci să îndrepţi lucrurile sau, dacă nu vrei să le îndrepţi, măcar să te opreşti din a răni în continuare?

Ştii de ce fac unii aşa? Pentru că de cele mai multe ori greşeală nu îi afectează pe cei care o fac, pentru că de multe ori greşelile le satisfac ego-ul, pentru că se simt mândri de reuşita lor "bună", pentru că nici eu nu ştiu uneori de ce o fac.

De multe ori când un om greşeşte, a doua oară ne ferim de el, nu analizăm greşeală, nu căutăm să vedem dacă a fost făcută intenţionat sau fără a-şi da acea persoană seama. Cred că oamenii scad cu adevărat în ochii noştri nu în momentul în care observăm că ne-au greşit ci în momentul în care ei văd că noi suferim din cauza greşelii lor însă continuă să meargă pe aceeaşi linie a suferinţei refuzând să se oprească.

Cred că atunci când cineva greşeşte intenţionat ţie ţi se dărâmă toate crezurile tale interioare şi în locul lor rămân doar nişte ruine peste care domneşte suferinţă...

Deşi am căutat foarte mult răspunsul la întrebările de mai sus, pot spune că nu la toate am găsit un răspuns care să mă mulţumească în totalitate. Dar, ştiu cu certitudine un lucru, un om care ţi-a greşit intenţionat, într-o zi îşi va da seama că pe lângă ce-a făcut şi-a pierdut o persoană de încredere, un prieten, va realiza că s-a ascuns tot timpul în spatele unor lucruri, unor oameni ce l-au condus şi că a refuzat să dea explicaţiile cerute la timpul potrivit.

Într-o zi va fi imposibil să se întoarcă şi să retracteze tot ce a spus sau a făcut fără să strice un anumit echilibru, o armonie sau chiar o ultimă fărâmă de respect.

sâmbătă, 18 februarie 2012

E atâta dezordine în mintea ta, în sufletul tău?


O zi de februarie. O vizită pe site-ul lui Andrei.
Andrei împreună cu mine te invităm să acorzi un mic răgaz sufletului tău. Acesta va fi înălţat de armoniile gândurilor, eseurilor, poeziilor scrise cu prea mult dor pentru tine. Pentru că eşti special te aşteptăm cu mare drag şi-ţi promitem să vă oferim câte o îmbrăţişare dacă te vom vedea pe acolo!

Când ai nevoie să te răcoreşti urgent sub atingerile micuţilor stropi de ploaie ce cad din când în când slăbiţi pe covorul trist cu care se înveleşte trupul şi sufletul tău intră aici.

E atâta dezordine în mintea ta, în sufletul tău? Atâta dezordine în tine şi atâta linişte în afara ta? În jur totul este pustiu. Eşti doar tu şi cu tine?! Tu şi adierea vântului care încearcă să îţi sorteze gândurile?!
Apasă click aici si inspira-ţi sufletul cu cele mai frumoase gânduri, citate despre viata ta şi tot ce te macină pe tine.

marți, 14 februarie 2012

E Valentine's Day. :)



Cu ani în urmă aţi fost o promisiune, reprezentaţi o dimineață de vară, un zâmbet și toată speranța persoanei iubite. Pe 14 februarie orice persoană îndrăgostită reprezenta:

- O ploaie căzută
- O briză de mare
- O poezie cântată de chitară
- O noapte albastră

Iubitele îşi tratau iubiţii cu delicatețe, dincolo de cuvinte, dincolo de tremur, dincolo de extazul cu care le priveaţi, dincolo de mângâiere, dincolo de esență, între minune și eternitatea clipei.
Îndrăgostiţii iubeau în forţa vântului, în aşteptări şi dor, în frig şi în lumina razelor de soare, în linişte, căldură şi extaz.
Iubeau în bucurie şi durere, în lacrimă şi cânt, în zile şi în nopţi, în micile victorii şi înfrângeri, în comparaţii simple şi necesităţi.

În trecut, romantismul era foarte apreciat. Nu trebuia să fii brutal cu o doamnă sau să îi faci propuneri indecente unui domn. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat şi au devenit mai complicate.. Florile au devenit tot mai rare, la fel ca şi romantismul.
Nimeni nu mai caută să impresioneze pe nimeni pentru că trăim deja într-o lume crudă în care ai fi fericit dacă cineva ţi-ar ceda locul într-un autobuz. În zilele noastre, numim romantism cedarea locului din autobuz. Femeile nu mai caută să impresioneze bărbaţii cu surprize plăcute, cu mese surpriză pregătite acasă, cu ţinute impecabile.
Bărbaţii nu îşi mai surprind iubitele cu locuri secrete, şoapte la ureche, flori aduse fără nici o ocazie, chiar o uşă deschisă sau un scaun tras. Nimeni nu mai compune melodii pentru iubita sau iubitul ci le compun pentru comercializare. Nimeni nu se mai oboseşte să umple o cameră cu petale de trandafiri şi cu lumânări. Ei nu mai caută să fie plăcuţi prin limbaj, comportament şi vestimentaţie.
Aşa de jos am ajuns? Ne mulţumim doar cu fărâmiturile care mai cad de la masa deceniilor trecute şi aproape că am uitat ce înseamnă unele cuvinte.
Pe facebook "X-ulescu îs single", "X-uleasca în a relationship".
Ce poate fi mai sfâşietor decât dorul? Dorul de cineva, dorul de ceva.
Puţine gesturi pline de romantism mai observăm. Îmi dau lacrimile când privesc cum ne mulţumim cu toată această iluzie de iubire şi cum nu ştim să îi arătăm persoanei de lângă noi cât de mult o iubim şi cât de mult înseamnă pentru noi.
Pot părea dramatică dar... romantismul, din păcate... este pe cale de dispariţie.

Nu! Nu sunt împotriva “Valentine’s Day”! Orice sărbătoare a iubirii este magică! Nu contează dacă este sau împrumutată! Sunt în schimb împotriva celor care aşteaptă sărbători precum acestea ca să fie mai romantici, mai iubitori, mai buni! Sunt împotriva celor care aşteaptă ziua de 14 februarie ca să poată dărui o floare sau un sărut profund! Nu îi înţeleg pe cei care în loc să îşi ofere propria lor inimă cumpără o inimă de pluş! Într-adevăr este mai simplu, deşi mai costisitor! Sunt împotriva celor care nu înţeleg că atunci când iubeşti fiecare zi pe care o petreci cu persoana iubită este ea însăşi o sărbătoare! Sunt împotriva celor care aşteaptă această zi ca să poată aprindă lumânări, ca să poată să facă ceva special, sexy sau romantic. Sunt împotriva celor care până astăzi nu şi-au făcut timp să se iubească! Sunt împotriva lor, pentru că nu îi înţeleg, pentru că eu am învăţat să mă bucur de fiecare moment petrecut lângă el! Pentru că în fiecare zi sărbătoresc clipa şi sărutul pe care mi-l oferă! Pentru că în fiecare zi îi dau câte ceva din mine! Pentru că în fiecare zi îi dau inima mea şi tot ce descopăr nou în mine!
Happy Valentine’s Day ! Şi nu uitaţi .. şi zilele ce urmează pot fi la fel de speciale!


Sfatul meu: Mai bine singură azi, şi îndrăgostita în fiecare zi. :)

luni, 13 februarie 2012

Cum poate un om să te privească în ochi şi să nu îşi recunoască vina?


Azi mi s-a demonstrat încă o dată că oamenii te dezamăgesc...
În ultimul timp am constatat că dezamăgirea este ceva firesc... ceva uman... ceva inevitabil.
Şi este deosebit de dureroasă...
Am fost dezamăgită de multe ori în viaţă...
Cu siguranţă şi eu am dezamăgit la un moment dat pe cineva... dar fără nicio intenţie... fără să fie premeditat...
Mi-am asumat vina şi m-am căit tot timpul dacă faptele/deciziile mele au stat la baza nefericirii altcuiva.
M-am căit şi îmi cer şi astăzi iertare către cei cărora le-am greşit... căci a fost fără intenţie...
Nu am înţeles şi nu pot să iert... însă... oamenii care dezamăgesc şi fac rău intenţionat...
Cei care îşi stabilesc dinainte drumul şi care înarmaţi cu răutate şi cu un obraz deosebit de gros... calcă peste toţi şi peste toate fără să se uite în urmă...
Nu pot înţelege aceşti oameni care se gândesc doar la ei... care te calcă efectiv în picioare fără să ţină cont că tu i-ai sprijinit... că i-ai ajutat... oameni care au tot timpul pregătită cu atenţie o scuză pe care ţi-o servesc cu zâmbetul pe faţă...
Cum poate un om pe care l-ai ajutat şi l-ai sprijinit mereu să te privească în ochi cu seninătate şi să nu mai recunoască ce a spus...?
Cum poate un om să te privească în ochi şi să nu îşi recunoască vina... să nu îşi asume responsabilitatea faptelor sale doar pentru a nu le dă celorlalţi ocazia să vadă că în realitate este un incompetent?
Stau în pat şi mă întreb:
Oare cum le-am permis eu acestor oameni superficiali să intre în viaţa mea?
Oare de ce eu mereu văd doar partea bună a unei persoane...?
În acest moment cuvintele nu îşi mai au rostul... pentru că deşi aş avea o mie de cuvinte să le spun... aceste persoane nu mai merită nimic...

joi, 9 februarie 2012

Ce este dezamăgirea ?


Am fost dezamăgită de diferite persoane... unele mai dragi că altele.În modul acesta am învăţat să fiu mai atentă la ce se întâmplă în jurul meu, să nu mai fiu la fel de îngăduitoare, şi credula... m-am închis în mine şi am devenit o femeie... zic eu... mai calculată. Da, îmi dau seama că uneori sunt prizonieră gândurilor şi a calculelor mele dar realizez că am devenit mai înţeleaptă. Sunt capabilă să mă bucur de fiecare lucru mai mult sau mai puţin bun, şi nu mai permit nimănui să-mi spună ce trebuie să fac... ce este corect... ce e bine pentru mine... Nu înţeleg de ce oamenii nu sunt cinstiţi, de ce promit şi nu respecta, de ce nu-şi asumă responsabilitatea pentru faptele lor, de ce nu au curajul să spună că au greşit, de ce sunt răi şi mincinoşi... Eu nu mă bucur de răul nimănui, nu urăsc pe nimeni... nici chiar pe cei care m-au rănit. Viaţa este scurtă ca să îmi umplu inima cu sentimente negative...

Voi încerca întotdeauna să trăiesc şi să iubesc frumos... şi chiar dacă voi mai cădea din când în când voi încerca să le mulţumesc celor care mi-au făcut"bine" cu zâmbetul pe buze... şi să îi iert...

marți, 7 februarie 2012

Ce este femeia?? O compoziţie chimică?! Un amestec?!


Ce este femeia?? O compoziţie chimică?! Un amestec?! O jucărie cum spun unii?! O..

Ea este femeia prototip. Nu este perfectă dar tinde mereu spre perfecţiune. Este frumoasă în felul ei de-a fi.
Reprezintă un amestec echilibrat de feminitate şi sensibilitate cum rar întâlneşti. Are un suflet de copil, emană bucurie, reprezintă soarele pentru un bărbat. Se ţine de hotărârile luate, are mereu lacrimi în ochi, de bucurie sau tristeţe. Are în ea un potenţial enorm de care nu este conştientă căci încă nu l-a găsit pe EL.
Are o sete de afecţiune, pasiune pe care cred că niciodată nu va reuşi cineva să i-o potolească. Este un om cu suflet bun dar ros pe dinăuntru de nişte adevăruri dureroase. Fără să bănuim o analizăm zilnic, uneori, fiecare zâmbet, fiecare cuvânt, fiecare respiraţie.Indiferent prin câte a trecut a demonstrat că, în timp, toate s-au aşezat şi a fost dacă nu fericită cel puţin pe undeva pe acolo.


Acordă mereu o a doua şansă, a treia sau a n a şansă.
Deşi face paşii mărunţi merge destul de repede, iar bărbatul nu se poate ţine după ea, câteodată se împiedică sii cere ajutorul.



Crede că niciodată nu poţi să cazi atât de jos încât să nu mai poţi să te ridici, că vine momentul în care trebuie să renunţi să te plângi că lucrurile nu au ieşit aşa cum îţi doreai şi să te apuci să construieşti temelii solide chiar şi pe nisipuri mişcătoare... că atâta timp cât ţi doreşti cu adevarat cu siguranţă poţi reuşi.

duminică, 5 februarie 2012

Moda fără suflet -o carte de credit?


De cum face primii paşi în viaţă, omul trebuie să imite, începe cu păpuşa Barbie, care, pe an ce trece, este tot mai dezbrăcată şi tot mai senzuala. Deci primul etalon, primul model pentru fete; cât despre băieţi, ei sunt ajutaţi să îşi dezvolte gustul pentru plăcere, pentru fetiţele cu fitze!Cataloage tot mai pretenţioase o învăţa cum să se îmbrace pentru a fi, de fapt, tot mai dezbrăcată. O învaţa că haina nu trebuie să ne facă, în ultimă instanţă, mai frumoşi, ci trebuie să "strige" după privirile celorlalţi. Ceea ce trebuie să se vadă este corpul, trupul omenesc care are o enormă nevoie de plăcere.Vara este anotimpul în care moda scoate "carnea" pe piaţă, fiecare scoate la "taraba" ceea ce are mai bun. Însă cine refuza acest joc risca să fie scos din catalogul plăcerilor acestei lumi. Am devenit nu oameni frumoşi, ci picioare frumoase, sexy, care îţi taie respiraţia şi demnitatea. Am devenit abdomene umblătoare, talii cu mişcări provocatoare, care pur şi simplu îi cheamă pe cei doritori la plăcere. De mult timp fetele noastre au uitat că ceea ce are omul unic şi de neînlocuit este chipul şi nicidecum picioarele. Din nefericire ne-a intrat în reflex să îl privim pe celălalt începând cu mijlocul lui, cu talia lui. Dacă o fată a picat acest examen, nu mai are nici o şansă în rândul prea modernei noastre lumi. Ne dezbrăcam înainte de a fi "nevoie" să fim dezbrăcaţi. Ne aruncăm inconştienţi în vâltoarea unor patimi ruşinoase, fără a calcula consecinţele acestei manipulări. Ne lăsăm prădaţi de privirile celorlalţi fără a gândi că păcatul începe mai întâi în inimă. Nu înţelegem că majoritatea zdrobitoare a celorlalţi nu vor putea să vadă eul nostru, ceea ce suntem de fapt, privind goliciunea noastră, ci ne vor transforma în simple obiecte de plăcere, în "actori" ai visurilor şi imaginaţiei lor bolnave, murdare şi obscene. Dar, dai păcate, majoritatea tinerelor asta şi doresc de fapt. Îşi doresc să fie dorite. În acest caz nu mai putem vorbi nici măcar de acea superioritate pe care ar mai avea-o omul.

Ne-am transformat trupul într-un poligon de tragere prin patimi de tot felul. O clipă în care acest trup va sfârşi în mod jalnic, într-o frumuseţe apreciată doar de viermi şi de un pământ care ne nivelează pe toţi fără diferenţiere.

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...