luni, 13 februarie 2012

Cum poate un om să te privească în ochi şi să nu îşi recunoască vina?


Azi mi s-a demonstrat încă o dată că oamenii te dezamăgesc...
În ultimul timp am constatat că dezamăgirea este ceva firesc... ceva uman... ceva inevitabil.
Şi este deosebit de dureroasă...
Am fost dezamăgită de multe ori în viaţă...
Cu siguranţă şi eu am dezamăgit la un moment dat pe cineva... dar fără nicio intenţie... fără să fie premeditat...
Mi-am asumat vina şi m-am căit tot timpul dacă faptele/deciziile mele au stat la baza nefericirii altcuiva.
M-am căit şi îmi cer şi astăzi iertare către cei cărora le-am greşit... căci a fost fără intenţie...
Nu am înţeles şi nu pot să iert... însă... oamenii care dezamăgesc şi fac rău intenţionat...
Cei care îşi stabilesc dinainte drumul şi care înarmaţi cu răutate şi cu un obraz deosebit de gros... calcă peste toţi şi peste toate fără să se uite în urmă...
Nu pot înţelege aceşti oameni care se gândesc doar la ei... care te calcă efectiv în picioare fără să ţină cont că tu i-ai sprijinit... că i-ai ajutat... oameni care au tot timpul pregătită cu atenţie o scuză pe care ţi-o servesc cu zâmbetul pe faţă...
Cum poate un om pe care l-ai ajutat şi l-ai sprijinit mereu să te privească în ochi cu seninătate şi să nu mai recunoască ce a spus...?
Cum poate un om să te privească în ochi şi să nu îşi recunoască vina... să nu îşi asume responsabilitatea faptelor sale doar pentru a nu le dă celorlalţi ocazia să vadă că în realitate este un incompetent?
Stau în pat şi mă întreb:
Oare cum le-am permis eu acestor oameni superficiali să intre în viaţa mea?
Oare de ce eu mereu văd doar partea bună a unei persoane...?
În acest moment cuvintele nu îşi mai au rostul... pentru că deşi aş avea o mie de cuvinte să le spun... aceste persoane nu mai merită nimic...

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...