Mi-am șters lacrimile de prea multe ori ...

De fiecare dată am iertat. M-am ridicat de prea multe ori, am iertat prea mult, am dat mereu a doua șansă.
Acum mi-am dat seama că uneori trebuie să facem «curat» printre prieteni.
Nu am învăţat încă să-mi descriu fericirea. Nu, nu am putut niciodată să scriu atunci când eram fericită. Poate pentru că a durat mult prea puţin şi am încercat doar s-o trăiesc, s-o simt, s-o înţeleg, să mă cufund în ea, sau poate pentru că nimeni dintre noi nu are nevoie de lecţii despre cum să-şi trăiască fericirea. Venind şi plecând fulgerător, fericirea nu ne dă timp pentru a folosi anumite trucuri, nişte teorii, ea ne dă timp doar de implicaţia sufletului.
Avem nevoie să învăţăm doar cum să trăim frumos în aşteptarea ei. De asta avem nevoie. Nu de lacrimi, tristeţi. Nu.
Fericirea durează puţin, câteva clipe. Ea se spulberă, zboară ca şi nisipul.
Mi se rupe inima atunci când trebuie să ne agăţăm de un moment de fericire, să ne mulţumim doar cu cea fost şi să nu trăim fericirea din prezent. Nu putem spune "astăzi sunt fericită". Oare de ce?
Frânturi de sentimente suspendate în așteptări, descoperiri și înţelesuri, toate amestecate la un loc. Multe dezvăluiri, întâmplări, momente, toate asumările și eludările trăite într-un atunci au implicaţii profunde în alegerile de acum. Ne apucăm să ne rezolvăm trecutul, ceea ce nu mai putem avea, mergem de la un dureros trecut la un fascinant viitor. Pentru unii poate că e real.

De ce tot mai mulţi dintre noi devin superficiali? De ce?! De ce e nevoie să purtăm nişte măşti, pentru a ne ascunde un sentiment sau altul? La ce foloseşte!?
Citesc zilnic pe facebook, youtube articole, clipuri despre fericire, despre felul cum trebuie să zâmbeşti sau când trebuie să zâmbeşti. Dar eu mă întreb: oare nu mă simt şi mai prost, atunci îmi ascund tristeţea după zâmbete false? Oare sufletul meu nu e răpus de o durere şi mai mare?
Durerea depozitată în sufletul nostru tot durere rămâne. Fericirea trebuie s-o dăm mai departe, trebuie s-o folosim ca şi jocul "da mai departe".
De aceea eu te sfătuiesc "plângi când simţi nevoia" lacrimile purifică, ele sunt dovada sensibilităţii.
Zâmbeşte din toată inima, zâmbeşte-i celui de lângă tine. Nimic nu poate fi mai frumos decât un zâmbet pur.

Paradoxul vremurilor noastre în istorie...

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca:

avem cladiri mai mari dar suflete mai mici;

autostrazi mai largi dar minti mai înguste.

Cheltuim mai mult dar avem mai putin;

cumparam mai mult dar ne bucuram mai putin.

Avem case mai mari dar familii mai mici,

Avem mai multe accesorii dar mai putin timp;

avem mai multe functii dar mai putina minte,

mai multe cunostinte dar mai putina judecata;

mai multi experti si totusi mai multe probleme,

mai multa medicina dar mai putina sanatate.

Bem prea mult, fumam prea mult,

Cheltuim prea nesabuit,

Râdem prea putin,

Conducem prea repede,

Ne enervam prea tare,

Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,

Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.

Ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile.

Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.

Am învatat cum sa ne câstigam existenta dar nu cum sa ne facem o viata,

Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.

Am ajuns pâna la luna si înapoi dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin.

Am cucerit spatiul cosmic dar nu si pe cel interior.

Am facut lucruri mai mari dar nu mai bune.

Am curatat aerul dar am poluat solul.

Am cucerit atomul dar nu si prejudecatile noastre.

Scriem mai mult dar învatam mai putin.

Planuim mai multe dar realizam mai putine.

Am învatat sa ne grabim dar nu si sa asteptam.

Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata dar comunicam din ce în ce mai putin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale.

Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri dar mai multe divorturi, Case mai frumoase dar camine destramate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare de la bucurie la liniste si la moarte.

Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare si în care poti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi acest mesaj.

Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.

Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine.

Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.

Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.

Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine.

Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.

Octavian Paler

Lecţia de filosofie ...

Un profesor de filosofie stătea în faţa studenţilor săi având câteva obiecte pe catedră. Când a început ora, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare şi a început să-l umple cu pietre având diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a întrebat pe studenţi dacă borcanul este plin. Toţi studenţii au fost de acord că borcanul este plin. Apoi, a luat o cutie cu pietricele şi le-a turnat în borcan, scuturându-l uşor. Desigur, acestea s-au rostogolit printre pietrele mari şi au umplut spaţiile rămase libere. I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul este plin. Au fost din nou de acord că este plin, şi au râs. Profesorul a luat o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan, scuturându-l uşor. Desigur, nisipul a umplut spaţiul rămas liber. Acum, spuse profesorul arătând spre borcan, vreau să recunoaşteţi că aceasta este viaţa voastră.

Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sănătatea şi copiii voştri, lucruri care, chiar dacă totul este pierdut, şi numai ele au rămas, viaţa voastră tot ar fi completă.

Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează: slujba, casa Şi maşina.

Nisipul reprezintă lucrurile mici, care completează restul.

Dacă puneţi în borcan mai întâi nisipul, nu mai rămâne loc pentru pietrele mari şi pentru pietricele.

La fel se desfăşoară şi viaţa voastră: dacă vă consumaţi timpul şi energia cu lucrurile mici, nu vei avea niciodată spaţiu pentru lucrurile importante. Fiţi atenţi la lucrurile care sunt esenţiale pentru fericirea voastră. Jucaţi-vă cu copiii voştri, faceţi-vă timp pentru controale medicale, duceţi-vă partenerul la dans. Va rămâne mereu destul timp să mergeţi la servici, să faceţi curat în casă, să daţi o petrecere sau să duceţi gunoiul. Aveţi grijă de pietrele mari în primul rând, de lucrurile care într-adevăr contează. Stabiliţi-vă priorităţile! Restul... este doar nisip.

Iată şi continuarea: După ce toată lumea a fost de acord că profesorul umpluse borcanul şi dăduse lecţia de viaţă, părea că nimic nu mai poate fi spus. Profesorul luă o halbă de bere şi o turnă în borcan, care deşi plin, absorbi întreaga cantitate de lichid, printre pietre, pietricele şi nisip. Acum era într-adevăr plin. Şi spuse: oricât de plină vă va fi viaţa, întotdeauna va fi loc şi pentru un suc cu prietenii!

Păcat, păcat de sângele vărsat!!

Pistoale, cuţite, bâte, tot ce înseamnă lacrimogen. De asta au avut nevoie protestatarii din România. Bătrâni călcaţi în picioare, oameni nevinovaţi luaţi pe sus, huligani ce-şi dădeau "bărbăţia" în spectacol. Totul a devenit atât de duur.
Aveţi tot dreptul să vă cereţi drepturile, aveţi tot dreptul să vă daţi bărbăţia în aer, dar aveţi grijă de cel de lângă voi să nu fie atacaţi de voi, să nu fie afectaţi de tot ce faceţi voi în stânga şi-n dreapta.
Vă bateţi cu pumnul în piept ca nu mai vreţi un aşa Băsescu, strigaţi cu sufletul la gură "Jos Băsescule". Trist este faptul că, voi care l-aţi votat sunteţi cei care staţi ascunşi după TV, iar restul îndura măsurile drastice, bătăile de joc, umilinţele, violenta, în timp ce voi vă gândiţi cum să al votaţi din nou. Ruşine!!!!!!!!  Eu mă întreb aşa "când ai mers la vot nu tu l-ai votat?", că doar noh cine acum mai recunoaşte cine l-a votat pe aşa zisa "şuviţă de păr" de care râde lumea. Aţi ajuns să râdeţi de prostia omului. Am putut realiza că aţi devenit nişte oameni care sunt satisfăcuţi când aud o prostie.
Vreţi un guvern mai bun, vreţi o ţară în care să auziţi numai de bine. Dar, de câte ori ai încercat să vezi şi ceva bine în ţara asta? Niciodată nu te-ai putut abţine să te holbezi numai la jafuri, accidente, tot ce depinde pe zi ce trece scârbos.



Am ajuns să ne satisfacă nişte crime, nişte palme trase peste faţă, am ajuns să urmărim cu sufletul la gură nemulţumirile expuse în fiecare zi în telejurnal, în fiecare zi la ora 17 şi ori de câte ori o ştire nouă de groază este dată pe ecran. Orgoliu zace în fiecare din voi, vă beţi indiferenta şi strigaţi în gura mare ieşindu-vă pe gură doar aburii ce mai rămân din urmă cuvintelor vulgare.Va macină făţărnicia, alergaţi în colţuri dând de veste că România îşi caută stăpân. Nu. România nu are nevoie de stăpân, fiecare trebuie să fie stăpân peste viaţa lui. Nu lăsa că cineva să-şi pună amprenta pe fiinţa ta. Te va afecta foarte tare, te va trage după el.

Nu te va ajuta cu nimic că ai ieşit în stradă şi ai dat cu bolovani în cel de lângă tine, nu te va afecta nici vorbele acre şi scârboase pe care le scoţi pe gură. Nu te va ajuta nici bărbăţia pe care o ai dar singurul lucru care te va ajuta este că "ai avut şansa să arăţi unui om că ai fost om cu bun simţ şi cei 7 ani de-acasă şi că la protest ai ştiut să te comporţi ca o persoană deosebită de cealaltă care ţi-era ruşine s-o vezi". Asta contează.
Tu ai fost la protest?! Şi.. cum ai reacţionat? Ai fost o persoană cu bun simţ sau una care aruncă din metru în metru bolovani şi cuvinte acide???!

Tu ştii?! Tu chiar ştii ce-i aia o "prietenie"?!

Părinţii noştri ne-au dat o viaţă, ne-au crescut, noi am ajuns mari, iar acum ne gândim la o oarecare "prietenie". Tu ştii ce-i aia o "prietenie"?! Ştii cât te costă, ştii cât de mult trebuie să scoţi din sufletul tău pentru a întreţine o prietenie?! Nu-ţi trebuie bani, euro, dolari sau mai ştiu eu ce. Îţi trebuie dragoste, blândeţe, bunătate, iubire, afecţiune. Asta îţi trebuie. Dacă nu le deţii, opreşte-te, nu răni persoane care mai târziu să fii şi tu rănit sau afectat. În ziua de astăzi prietenia a ajuns un mod de viaţă. Cine nu are un/o prieten/ă nu poate trăi, nu poate spune că se numeşte om, îndrăgostit sau mai ştiu eu ce.
Deja prietenia a ajuns o notă pe scara vieţii, uneori scoate sunete groase acompaniate cu ţipete, durere, sânge, lovituri, alteori sunete foarte, foarte subţiri acompaniate numai cu vorbe dulci, şoapte sau cuvinte înţelepte. Tu ce-ţi doreşti? Sunete groase sau subţiri??!
Prietenia este un cuvânt greu de scris.. E un cuvânt pe care îl trăim zi de zi pe parcursul vieţii noastre agitate şi căruia i-am pierdut deja tot sensul de “grabă” şi “prioritate”.
Prietenia înseamnă să te dedici cu toată inima, să înfrunţi greutăţile, să înfrunţi viaţa agitată, iar la un moment dat să-ţi pui întrebarea: ce importanţă are "prietenia"?
Te-ai oprit vreodată şi ai văzut ce-i prietenia... şi.. cât de mare eşti??

Tu nu ai nevoie de un "SMURD" ?!

Tot ce trebuie să faci e să intri aici şi să dai un like. Mulţumesc.
Salvare pentru SMURD are nevoie să strângă 100.000 de like-uri pentru că Domnul Băsescu la mintea lui "coaptă" să nu desfiinţeze SMURD-ul.

Îţi mai aminteşti, tu dragă Basescule în 2010 de explozia de la Maternitatea Giuleşti? În scurt timp, un incendiu a cuprins toată maternitatea. Medicii şi pompierii de la SMURD au evacuat spitalul şi au aplicat măsuri de prim-ajutor. Ţi-a plăcut atunci când ai văzut mame ajunse la pragul disperării, taţi care se zgâriau pe faţă, fraţi, surori ce plângeau de mila pruncilor nou - născuţi în acea maternitate. Cum te-ai fi simţit dacă era şi vreuna din fiicele tale pe acolo? Erai tu oare bucuros?!

Ne ia durerile de spate, cap, avem mii şi mii de boli, numărul 112 ne este cunoscut de la o poştă. Zilnic auzim SMURDUL cum este deja în acţiune, cum merg în ajutorul bolnavilor, cum îţi întinde o mână de ajutor indiferent de rasă, vârstă. Ţie chiar nu-ţi pasă? Nu-ţi pasă că ceea ce este valoros în lumea aceasta stă pe cale să fie desfigurat din cauza unui imbecil de preşedinte, din cauza unui guvern. Voi toţi din fruntea parlamentului, voi toţi, da voi, voi meritaţi moartea, meritaţi un sfârşit ca şi al lui Ceauşescu. Aţi fugărit oamenii în străinătate la muncă, aţi dărâmat clădiri, v-aţi vândut ţara, v-aţi declanşat războaie unii împotriva altora pentru că aşa zisul "ajutor" al tău vrea să-i umpli buzunarele cu parale. Umple-le dar să nu te trezeşti într-o zi cu un glonţ în cap, nimeni n-o să plângă după tine dragă Basescule. Ai ajuns cel mai josnic român, ne-ai făcut de ruşine pe unde ai fost. Acum vrei să te răzbuni şi pe SMURD. Eu zic să nu de-a Domnul să te îmbolnăveşti ca nimeni n-o să-ţi sară în ajutor, poate o să sară să-ţi facă sfârşitul mai repede.

Păcat de ţara asta, am ajuns să suferim din cauza unor oameni ce nu au dreptul să-şi de-a cu părerea.

P.S: Poate da Domnul şi-o să vă treziţi din starea asta de somnolenţă şi-o să mai vizitaţi din când în când spitalele, maternităţile, n-o să mai desfiinţaţi SMURDUL pentru că aşa vor "muşchii voştri" şi poate vă vine mintea la cap. Doamne ajută!!

CMS de Andrioae Viorel

O echipă. Am avut norocul să cunosc o echipă care, prin atitudinea pe care a avut-o câţiva ani de zile mi-a lăsat o impresie foarte bună.
Îmi voi aduce aminte cu mare plăcere de acest colectiv simpatic – cel mai simpatic din ultimii doi ani; o trupă din care rămân de neuitat grupul BunDis, PicSuf, echipa RobeRal şi Marele Cor.
A fost o perioadă de timp în care am remarcat în acest grup: un (viitor grande) specialist ştiinţific – George A.; sensibilate şi empatie - Andreea P.; o persoană admirabil de conştiincioasă – Tabita A.; lidera grupului BunDis – Laura D.; o doză de entuziasm şi bună dispoziţie la cote maxime – Roberta O.; Funny Hazy – Gabriel T.; armonie, armonie şi iar armonie – Corina L.; curajul înainte de toate – Lavinia I.; lidera capitolului „logică şi claritate” – Andreea M.; o mare sensibilitate – Mihaela B.; şugubăţenia colectivului - Laura L.; cea mai mare seriozitate care poate fi imaginată – Semida T.; ambiţie – Andreea T.; îndrăzneală – Simona P.; stăruinţă – Denisa F.; sensibilitate – Raluca P.; enigmă – Cătălina A.; amestec de conştiinţă şi seriozitate – Denisa C.; sensibilitate – Georgiana V. , enigmă – Alisa N.

Multumim din suflet domnului profesor Andrioae Viorel.

Urgent...

Urgent...

Este deja, un ritm de viaţă... O modalitate de a-ţi trăi viaţa.

Urgent...

E un cuvânt cu care trăim zi de zi pe parcursul vieţii noastre agitate şi căruia i-am pierdut deja tot sensul de “grabă” şi “prioritate”.

Urgent...

E modul cel mai rău de a trăi pe pământ, pentru că în ziua în care plecăm lăsăm neterminate lucrurile care într-adevăr erau urgenţe.

Urgent...

Este să faci o pauză în viaţa ta agitată şi, pentru un moment, să te vezi şi să te întrebi: ce importanţă are tot ceea ce fac?

Urgent...

E să te opreşti şi să vezi... cât de mare eşti!

Urgent...

E că atunci când te plimbi pe stradă să-ţi ridici privirea, să-ţi întorci capul şi să priveşti în jurul tău; observă cerul, copacii, păsările... oamenii!.

Urgent...

Este să fim mai umani... mai fraţi!

Urgent...

Este să ştim să preţuim timpul pe care ni-l cere un copil.

Urgent...

Este că într-o dimineaţă să te trezeşti devreme şi să priveşti răsăritul, să-i simţi căldura şi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru un cadou atât de mare.

Urgent...

Este să te simţi viu cu trup şi suflet!... Să-ţi vezi braţele, picioarele, corpul, inteligenta şi să vibrezi cu adevărat cu viaţa!

Urgent...

Este să faci pauză un moment în timp ce munceşti, să ieşi afară, să respiri profund şi să simţi cum aerul îţi umple plămânii şi... Să realizezi că eşti viu!.

Urgent...

Este să le spui oamenilor din jurul tău că îi iubeşti, cât îi iubeşti astăzi, şi să nu aştepţi ziua de mâine ca să faci asta.

Urgent...

Este să nu laşi că viaţa să-ţi treacă într-o clipă şi că, atunci când priveşti în urmă, să nu fii deja un bătrân care nu mai poate da timpul înapoi...

Schimbă direcţia!

Uneori unii oameni îşi doresc să găsească unele motive în care să creadă. Îşi caută scopuri, adevărate valori, îşi caută... Îşi caută un mic amănunt numai ca să te judece, să te înţepe, să te facă să te simţi prost.

Încearcă să te facă să suferi, să-ţi plângi viaţa în pumni, să regreţi că trăieşti pe un pământ atât de sterp.

Încearcă să-ţi schimbi direcţia, atitudinea şi felul de a judeca. Ştii că în felul cum judeci tu, aşa vei fi şi tu judecat. O să-ţi placă aşa?! Mie una nu.

Nu trăi o judecată ca-n filme. Filmele îşi au rostul lor, viaţa ta, rostul ei. Te complaci să spui că vrei să trăieşti o viaţă într-un film?! să nu poţi scăpa de hoţi, duşmani, oameni egoişti ce te pândesc la fiecare colţ, ce te jefuiesc de sentimente şi ajungi un egocentric. Ştiu toate filmele au un final fericit, dar dacă ţie îţi place să trăieşti o viaţă fugind pe străzi, ascunzându-te de oameni, mâncând cei mai rău, dându-le o viaţă josnică celor de lângă tine, şobolanii şi şoarecii să fie jucăriile fiicei tale, să trăieşti într-un canal iar mai apoi să ai un final fericit, e josnic, e mizerabil. Eu una nu vreau aşa ceva.

Nu condamna oameni la moarte, nu-i supune trădării pentru că te crezi un "eu" mai special.
Ni se contopesc rănile cu durerile, lacrimile cu praful de pe faţa noastră, amintirile cu dorul şi toate vor fi învelite de aburii tristeţii.
Vei trăi într-o lume rătăcit. Vei tânji după braţe calde, după cuvinte spuse cu dor, vei vrea să ai un cămin, o familie, un viitor. Nu vei mai avea nici cuvintele potrivite puse pe buze. Nu vei fi un ajutor potrivit pentru cineva.

Dacă cineva îţi cere ajutorul şi răspunde pe un ton aspru "lasă-mă". Ce-ai să rezolvi?! Nimic. Nu vei mai înţelege sonoritatea tăcerilor, rândurile scrise de tine pe filele inimii nu vor rămâne decât decât nişte rămăşiţe ale unei povești care s-a încheiat dureros şi care ţi-a lăsat atât de multe întrebări şi atât de puţine răspunsuri.
Nu adăuga reproşuri celor care te iubesc. Ei probabil că te iubesc cu toată dragostea.
Închide sertarul durerilor, pune punct în fata neadevărurilor, a ezitărilor şi a tăcerilor.
Aşa că de azi te complaci să spui: "îmbrăţişez cu drag cuvintele frumoase şi tentanta invitaţie şi vă răspund cu un zâmbet cald şi un gând de "bine ai venit".

Azi du-te şi căieşte-te, plângi pentru toate promisiunile ce nu le-ai făcut, pentru toată durerea ce-ai provocat-o în sufletul oamenilor, pentru fiecare moment de îndoială, pentru nesiguranţă, pentru indecizie, pentru toate momentele în care ai fost dezamăgit, pentru tot ce ţi s-a putut întâmpla.

Vreau ca începând de azi să poţi spune: "vreau să-ţi spun un gând, vreau să cred că pot, vreau să stau înăuntrul sufletului tău şi vreau să nu te mai judec. Pentru că pot, pot asta. Ştiu".

Trageţi, dacă îndrăzniţi!

De multe ori vă simţiţi fascinaţi când trage-ţi. Trageţi în soţie, copil pentru că vă simţiţi inferiori, pentru că voi deţineţi un control, o putere. Aşa să fie oare?
Nu mai este bunătate, dragoste, ele au fost înlocuite cu ce este mai rău: bătaie, cuvinte vulgare. Nu mai există romantism între soţ şi soţie, prieten şi prietenă. Aşa ajungem să vedem cum soţia, logodnica, prietena noastră este zilnic cu ochii umflaţi de plâns, cu pumnii strânşi de durere, şi cu vânătăi pe faţă. Ea nu mai are nevoie de un machiaj, bărbatul zice că cel făcut de el îi şade mai bine. Trupul o doare, coastele is rupte, venele i se văd de la depărtate, capul îi vâjie, părul e în toate direcţiile, mâinile rupte, sufletul o doare. Am uitat că noi ne luăm o nevastă pentru a o mângâia, pentru a-i şopti cuvinte gingaşe. Ştiai că dacă îţi baţi joc de iubită, soţie în primul rând îţi baţi joc şi de tine?! V-a credeţi "tarzan" în persoană, nu mai încape lumea de voi, mergeţi pe stradă iar în urma voastră vântul suflă cu putere. Vă dezlănţuiţi muşchii, îi arătaţi cât de mari sunt, speriaţi chiar şi copii dar nu vă este nici pic de milă.

Sunt lucruri dureroase. Dar, voi nu ştiţi. Nu vă pasă când cineva vine şi vrea să vă ajute. Le rânjiţi în faţă şi le spune-ţi un "pleacă odată".

Îndreaptă-ţi faptele, fale bune. Scoate cuiele din palmele celor care le-a bătut.

Învaţă să trăieşti fericit. Învaţă să dăruieşti un zâmbet, învaţă să dăruieşti ceva. Am tipărit în mintea celor mai slabi, frică, îndoială, acum sufletul le plânge, ei suspină dar se pare că nimeni nu-i aude.

Acum femeie, ridică-te şi luptă! Luptă pentru dreptul tău. Luptă pentru liniştea ta sufletească.

Caută-ţi oameni care te ajută şi împărtăşeşte cu ei toate rănile, supărările, fricile, depresiile. Caută-ţi chirurgul ce-ţi poate vindeca sufletul, caută-ţi doctorul ce-ţi poate da fericirea şi dreptul la replică. Aşa vei ieşi învingătoare.

Strânge femeile care au avut o soartă ca şi tine şi strigaţi ca un vuiet de putere:"Trageţi, dacă îndrăzniţi!"

Orice om merită o îmbrăţişare

Fiecare persoană merită o îmbrăţişare. Fiecare faţă merită să-i fie şterse lacrimile ce-i curg şiroaie. Fiecare mână ce nu are toate degetele trebuie atinsă. Fiecare suflet robit merită o încurajare, o îmbărbătare. Ne-am ghidat după prietenii, ne-am ales cei mai mulţi prieteni care arată bine, care sunt bogaţi, care au maşini luxoase, care mai de care. Ne-am luat prieteni care să ne apere, care să vorbească în locul nostru. Aţi ajuns atât de laşi încât să nu puteţi scoate o vorbă pe gură?! Aţi ajuns să vă puneţi prietenii să se fardeze, să se costumeze şi să arate ca nişte şefi, ca nişte dive. De fapt aşa-i în ziua de azi. Pe noi nu ne mai preocupă o persoană cu dizabilităţi, pe noi ne preocupă o persoană care vorbeşte vulgar. Pe noi nu ne mai preocupa o persoană care plânge, pe noi ne preocupă acea persoană care râde în hohote. Pe noi nu ne preocupă acei părinţi cu spatele gârbovit de atâta durere, din cauza comunismului care i-au băgat în morminte. Pe noi ne preocupă un Domn Preşedinte, un Emil Boc, o Elena Udrea şi care mai de care. Dacă vedem pe stradă o persoană care sărută sau îmbrăţişează ne uităm la ei ca la nişte maşini străini. Oare ce-ai fi văzut?! Oare se crede lumea în filme?! Am ajuns să procreăm oameni, roboţi pentru că noi nu ştim să întindem o mână. Am ajuns să procreăm robi pentru spital pentru că mila a dispărut din doctori, le tremură mâinile când au de făcut o operaţie. Oh, vai sărmanilor. Oferim căldură, pasiune, dragoste doar atunci când îi vedem în pas cu moda. Dacă oamenii nu s-ar fi farda zilnic, nici măcar o privire nu le-am fii acordat.
Câtă lume te îmbrăţişează fără să se uite la faţa ta?!
Câtă lume e alături de tine când plângi?!
Ne ignorăm spunându-ne unul altuia "ai probleme, am şi eu, nu te pot ajuta". Toţi avem nevoie de prieteni! Fiecare om are nevoie de o îmbrăţişare, de o sărutare. Toţi ne pricepem la pus etichete, toţi ştim să “citim” oameni din prima, şi puţin avem calitatea rară şi preţioasă de a recunoaşte că ne-am înşelat în privinţa unui om, în bine sau în rău.
Tu câte persoane ai îmbrăţişat azi?!

întoarceţi-vă.

Voi cei care va îngrijiţi zilnic de familie, voi cei care căutaţi să dăruiţi alor voştri bucăţica de pâine întoarceţi-vă. Ne-am trimis părinţii în străinătate să muncească, să se termine psihic, trupeşte, pentru că noi nu mai încăpem în hainele pe care le avem, nu mai încăpem în audi a4 pe care îl avem, vrem un bmw x6. Nu ne ajunge şi nu suntem mulţumiţi că avem zilnic ce pune în gură, vrem ca mesele de dimineaţă, prânz şi seară să dea pe dinafară. Oare am ajuns noi aşa de nesătuli?! Sau doar vrem să ne dăm în spectacol?!
Oare ştii tu cât de multă sudoare se găseşte pe faţa tatălui tău ce este plecat în Germania, Italia, Franţa să-ţi trimită banii ţie, pentru că îl ameninţi cu:"plec de acasă".
Ştii cât de mult i se rupe sufletul unei mămici care merge în Italia să fie menajera unei familii de 70-80 de ani pentru că săraca fetiţă nu are bani pentru o trusă de machiaj?!
Am ajuns oare atât de orbi încât să nu mai vedem? Am ajuns atât de satisfăcuţi de poftele acestei lumi încât uităm să fim unici, învingători, minunaţi. Nu-ţi bate joc de părinţii tăi. Ei te-au crescut, ei s-au lipsit de o felie de pâine că tu să o ai, aşteptând poate să te faci mare şi să le mulţumeşti pentru asta. Tu o faci?! Te duc la şcoală de ani de zile, te poartă în facultate, te face un om mare iar tu o faci de râs. V-au dat bucurii. V-au scăpat de inundaţii, cutremure, rafale ale vântului şi tot nu sunteţi mulţumiţi. Ne plângem că nu avem aia, că avem părinţi de cutare şi cutare. Te-ai uitat vreodată să vezi în jurul tău părinţi care sunt într-un cărucior cu rotile, părinţi orbi. Vrei şi tu astfel de părinţi, că văd că nu prea eşti mulţumit?!
Dragul meu nu-i mult un bilet, nu-i mult o mână întinsă, nu-i mult un telefon să spui celui de lângă tine:"uite treci prin necazuri, te pot ajuta cu ceva?". Mai îngrijiţi-vă şi de sufletul vostru nu numai de trup. Nu va mai fardaţi atât crezând că o tonă de fond de ten îţi va acoperi un coş. Mai lasă-ţi fata să respire, pentru că sunt unele persoane care au fost opărite cu apă clocotită şi şi-ar dori să mai aibă un coş pe faţă. Eşti dispus să pui preţ mai mult pe trup decât pe suflet?! Tu suflet nu ai?!
Iubiţi-vă părinţii care merg în străinătate şi muncesc cu atâta trudă pentru voi. Daţi-le cinste alor voştri. Azi ai bani, mâine îi ia bancă, pe tine probabil că te iau mascaţii, toate sunt trecătoare dragul meu, toate-s goană după vânt. Viaţa. Astăzi cine-i ca tine?! Fustă scurtă, trup frumos şi mâine eşti cu părul căzut la citostatice. Pune preţ pe sufletul tău că nu ai două. Ai numai unul singur. Ia-o de la capăt şi spune:" Mami, tati vreau să vii înapoi la mine. Vreau să renunţi să mai munceşti atât de mult pentru mine. Vreau să pun eu osul la treabă. Vreau să vă ajut. Acum e timpul meu. Vreau să vă am doar pe voi, nici nu mai vreau să-mi mai daţi nimic. Vă vreau doar pe voi. Am ajuns să tot cer, cer, cer. Sunt un cerşetor: (.
Căutăm în fiecare zi pentru viaţa noastră, pentru trăirile noastre. Mami, tati nu vreau să vie ziua despărţirilor să văd cum veţi pleca de lângă mine şi mă veţi lăsa un orfan, orfană. Vreau să vă simt iubirea tot mai mult, să mă sărutaţi în fiecare noapte înainte de culcare. Să fiţi lângă mine. Ai crezut că dacă părinţii tăi sunt plecaţi în străinătate tu îţi poţi trăi viaţa cum poţi tu mai bine?! Şi la ce va fost de ajuns? Aşa-i că ţi-e scârbă de tine luni dimineaţa când te trezeşti mahmur, mahmură, o iei de la capăt, ai obosit. Eşti obosit. Dormi noaptea cu medicamente. Ai ajuns un robot.
Faci 15 km pe zi, faci mâncare la copii, nici măcar un sărut mana nu-ţi spune. Bărbatul tău mănâncă şi pleacă, nu-ţi mai vorbeşte de zile întregi, se comportă cu tine ca şi cum ai fi o menajeră. Ţi-ai pierdut sprijinul, nu mai ştii încotro s-o apuci, nu mai ştii încotro să te duci. Aşa cum eşti astăzi e decizia ta.
E decizia să spui:"Nu mai vreau o mamă menajeră pentru Italia, Spania. Nu mai vreau un tată care să lucrezi la negru în străinătate că într-o bună zi să aud că s-a dus pentru că cineva i-a dat în cap. Astăzi vreau să le spun părinţilor:"Întoarceţi-vă, fiul/fiica voastră va aşteaptă cu drag acasă."

Când spui "Iartă-mă"

Ai fost vreodată interesat ce se întâmplă atunci când spui iartă-mă?! Ai putut vedea vreodată cum atunci când le spui prietenilor "iartă-mă" totul se schimbă?? Azi am putut vedea oameni pe stradă, oameni care cu lacrimi în ochii îşi spuneau cuvântul "iartă-mă". Oameni care acest cuvânt i-au făcut sensibili. Le-au atins corzile inimii.
Dacă vrei să fii un om bun, iartă. Ştii cât de bine se simte, prietena, duşmanul atunci când îi spui "iartă-mă"? Dar totodată am mai văzut şi oameni care nu ştiu ce-i aia iertare, ei nu au învăţat să ierte. Ei trăiesc cu ego-ul lor mereu. Ei sunt nişte egocentrici. Trebuie să iubim cu tot sufletul, să ne dăruim, să lăsăm să se vadă pe chipul nostru acel cuvânt "iertare". Eu una am iertat de multe ori, iert şi voi ierta. Orice om greşeşte. Tu nu trebuie să-l judeci. Tu trebuie să-i fiu un ajutor, un bun umăr de plâns, o mână de ajutor, etc. Ştii cât de mult te răneşte o persoană care nu-ţi vorbeşte. Indiferenţa doare, doare foarte tare.: (Fii înţelegător cu cei din jur. Nimeni nu e perfect, noi înspre asta tindem. Avem multe defecte, însă tot noi ni le putem retuşa. Cum?! Simplu, scoţând în evidenţă tot ce avem mai bun. Decide în fiecare zi ca o să-i ierţi celui ce ţi-a greşit. Încearcă să uiţi tot acel rău pe care ţi l-a făcut. Uneori pari confuz de ce numai tu trebuie să ierţi. Pentru că tu eşti mai puternic, tu-ţi vrei numele de învingător, tu te lupţi pentru ceva. Da dovadă că eşti puternic. Lasă-l pe el să fie un laş. Niciodată să nu uiţi:" a ierta e omeneşte". Iertarea şi uitarea sunt inseparabile. Iubirea şi iertarea sunt doar decizii personale de a ne înşela pe noi înşine că suntem în regulă. Poate că te întrebi că dacă ierţi de foarte multe ori vei rămâne păgubaş. Oare e aşa?! Nu, nu. N-ai să fii nici dezamăgit, ai să începi să fii sincer cu tine, vei ajunge să realizezi că te-ai maturizat excepţional, vei realiza că nu mai eşti ceea ce ai fost. Vei fi tentat să spui la un moment dat: gata, nu te mai iert. Nu, nu aşa se procedează. Tu trebuie să dovedeşti că nu mai eşti un copil care se joacă cu nişte jucării şi nu se mai împacă cu cel de lângă el pentru că i-a luat nişte jucării. Şi cu sau fără păreri de rău, cu sau fără durere, cu umerii ridicaţi sau încovoiaţi sub durerea unei decizii, te ridici fără zgomot şi pleci căci din acel moment toate celelalte au încetat să mai conteze.
Tu când vei începe să ierţi ?

Fii un învingător.

Suntem dărâmaţi zilnic de lacrimi, sufletul ne plânge şi vrem să o luăm de la capăt. Ne agăţăm de câte o vorbă bună spusă de cineva. Analizăm situaţiile zilnic, ne facem rânduială în sufletul nostru şi ne dictăm ceea ce trebuie să facem. NU! Nu e aşa. Fă tot ceea ce-ţi spune inima. Niciodată nu vei greşi. Ne-am obişnuit să ne târâm unul după altul, ne spunem fiecare:" Sunt aici lângă tine." Dar, oare câţi sunt cu adevărat lângă tine?! Ne este zilnic fata spălată de lacrimile amare, vântul, rafalele ,(cuvintele) celor din jur îl împrăştie peste toată faţa noastră. Ochii ne sunt roşii de atâta plâns. Ne contopim cu fiecare vorbă. Am uitat să mai facem gesturi frumoase, am uitat că prin noi oamenii se ridică, am uitat să ne luăm numele de "învingător". Nu mai avem orizonturi, nu mai avem oportunităţi, trăim în societatea în care totul a devenit maşinal. Trăim generaţia "facebook", avem mii şi mii de prieteni dar câţi dintre ei îţi sunt prieteni adevăraţi de acolo?! E momentul să-i ajutăm pe ceilalţi, e momentul în care să ne apucăm să îmbrăţişăm cu sufletul, e momentul să sărutăm cu sufletul. E momentul să facem totul cu sufletul. Fii ajutorul potrivit al celor care sunt dărâmaţi, ajută-i pe cei ce sunt în necaz. Înfruntă necazurile, înfrunta greutăţile, înfruntă-ţi duşmanii ce te pândesc la colţul străzii, fii un curajos.
Fii un învingător.