Te-ai întrebat vreodată scumpul meu de ce, oamenii, pleacă? De ce, oamenii, vin?
Ai văzut vreodată cum unii dintre prietenii tăi te-au trădat? Te-au făcut să te simţi josnic, să-ţi crape obrazul de ruşine?? Oh, îmi pare nespus de rău pentru tine dar, nu numai tu ai trecut pe aici. Câteodată şi eu.
Eu m-am împiedicat de ei, câteodată m-au baricadat să nu pot trece, eu am suferit, si acum sufăr. Am decis să fiu tare, puternică, să-mi găsesc drumul drept şi să nu mai abat de la el. Am căutat forță, am căutat să nu vărs lacrimi. Sii.., crezi că am reuşit?? Nu. Nu.De multe ori am căzut în prăpastie.. am căzut adânc, m-am ridicat cu greu şi strigând cu gura până la urechi am spus:"Vreau să fiu puternică, voi fi." Am vrut ca întotdeauna să existe cineva care să-mi spună:"Sunt aici lângă tine." Într-adevăr recunosc, au fost lângă mine doar câteva persoane restul.. oh, restul nici nu pot să mai vorbesc despre ei.
Unele persoane au ştiut să aibă grijă de mine când stăteam gata - gata să cad în prăpastie. Ei mi-au dat tăria să fiu tare, încrezătoare, credincioasă. Mereu plângeam şi spuneam de ce numai eu sufăr atât de tare??. De ce eu sunt încercată mai tot timpul??.. Apoi am primit un răspuns.. "Vreau să te fac balsam mângâietor pentru ceilalţi. Să-ţi şlefuiesc viaţa.. Să fii un exemplu în ziua de azi, să ridici oamenii de la pământ, să le ştergi lacrimile, să fii cu ei.. Ei acum eşti mulţumită?!" De multe ori am căzut, eram obosită, obosită de lacrimi, tristeţe, de căderi, de tot.
De multe ori plângeam pentru că nu aveam pe cineva să-mi plâng necazul, durerile ce-mi sfâşiau sufletul să mă descarc. Zilele trecute am realizat că:"Oamenii buni suferă foarte mult."- Dar oare de ce?! Mai mereu mă simţeam într-o lume fără sens, într-o lume în care.. lumea se plimba de la un spital la altul, într-o lume în care am putut vedea chinul, bucuria, suferinţa, minciuna.
Sunt mulţumită că am unele persoane aparte la care ţin foarte mult, ţin pentru că pentru mine valorează foarte mult. Au fost mereu lângă mine. Mă susţin, îmi dau sfaturi, şi sunt părtaşi cu mine la suferinţă pe care o trăiesc. Voi sunteţi îngerii mei. Vă mulţumesc că pe zi ce trece mă schimbaţi în "învingătoare".
Am motive zilnic să-mi deschid agenda telefonului şi să încep să sun. Să sun indiferent de cine îmi este alături sau nu. Din 200 şi ceva de persoane care se găsesc în agenda telefonului meu niciodată nu am putut să sun să cer un sfat de la mai mult de 10 persoane. De ce?! Nu ştiu nici eu.: (
Port zilnic războaie, lupt să le câştig, să-mi câştig numele de învingător. Asta îmi doresc. Să-mi fac prietenii mei nişte "eroi". Să-i hrănesc zilnic cu vorbe de încurajare, să le pot fi pe plac.Zilnic lucrez la temelia lor, la caracterul lor, şi la calităţile de om valoros.
Am răbdarea imensă, un suflet mare şi lacrimile necesare pentru a trece prin cele mai grele încercări atunci când ştiu şi simt ca nimeni altcineva nu va trece prin toate acele încercări pentru... alți oameni. Pentru mine. Astăzi am ajuns să mă întreb.. de ce las timpul să treacă pe lângă mine?? De ce nu-mi trăiesc secundele? Orele?
Eu sunt obosită, am obosit. Mă simt stingherită. Mă marchează clipele, amintirile, tot. Încercăm parcă să nu atingem nimic, să nu mişcăm nimic, să nu schimbăm nimic. Trec tăcută pe lângă amintiri, pe lângă evenimente, gesturi, trăiri, succese şi dezamăgiri...
Am început să realizez că viaţa e făcuta pentru o competiţie, iar la sfârşit se va alege învingătorul. Astăzi chiar dacă am obosit şi sunt epuizată sunt aici pentru prieteni, pentru zâmbete, pentru gesturi, pentru şoapte, pentru îmbrăţişări, pentru a tremura în răcoarea serii sau pentru a mai simţi un timp mângâierea razelor pe obraz... pentru o strângere de mână, pentru vorbe, pentru a învăţa şi a uita ce am învăţat, pentru a transforma un lucru banal în ceva extraordinar. Astăzi mă opresc pentru ceea ce ar putea părea prea firesc pentru "adevăr".
Astăzi scuzaţi-mi greşelile de ortografie, dar... am... obosit.
