Noiembrie, anotimpul rece. Frunzele aşezate pe drumul sufletului nostru. Vântul ne spulberă ochii cu praful cuvintelor ce ne face să lăcrimăm.Ne privim exteriorul din afară propriei cochilii.Ne târâm paşii să ne clădim castele (probabil de nisip), faima, bogăţie, etc.Ne ştergem sudoarea frunţii cu batista plină de sânge. Uităm că inima ne sângerează tot mai mult de la frigul şi de la rafalele vântului pe care-l pornim cu cei din jur. Uităm să-l mai şi oprim, aşteptăm ca ceilalţi s-o facă. Probabil ei sunt mai curajoşi.Ne ascultăm zilnic geamătul ce ne iese din gura plină de salivă, ne verificăm din minut în minut rănile ce ne dor în piept.Ne simţim părtaşi la acest fenomen înfricoşător.
Ne propunem să construim un noiembrie înseninat, dar duşmanii se ivesc de la colţul străzii să ni-l dărâme.
Avem gânduri ce ne neliniştesc, ne purtăm luaţi de vorbele aspre şi ruinate, ne însemnăm trecerea fugară prin această lume cu o cretă colorată invizibilă.Ne este teamă de urme. Suntem aduşi la realitate de câte un fulg de nea ce cade din cer. E semnul că trebuie să ne trezim. Trezirea.
Privim la câte o casă părăsită, pânzele de păianjen şi-au procreat singure sceneta vieţii, îşi aşteaptă duşmanii la luptă şi-aşteaptă oaspeţii care nu vor mai veni niciodată.La a 4a casa din faţa ta zăreşti un trandafir roşu înflorit, probabil e pătat cu sângele tău ce-ţi curge din vene. El anunţă alungarea frigului din sufletul tău, alungarea vorbelor aspre ce le scoţi din gură, el te îndeamnă să faci pace. O faci?
Te-ai putut gândi vreodată cum ar arăta lumea dacă ar şti ce semnifică un trandafir roşu?
Fă prin tine să readuci un Noiembrie visător. Luminează-l cu privirea ta, mângâie-l cu ochii tăi şi iubeşte-l cu spiritul tău. Fă din Noiembrie un dar preţuit pentru toţi (chiar şi pentru duşmani).
