Lumini colorate, stele, un tunel îngust, curcubee, o distanta imensa, o calatorie agitata si extrem de ametitoare si obositoare, o viteza mult prea mare, un dans haotic, o muzica stranie si greu de înteles, soapte, râsete, plânsete, atomi lânga atomi, fizica, chimie, gravitatie, legi nestiute de noi sau nespuse, comete, hidrogen metalic lichid, electroni si protoni ionizati, câmpuri magnetice, apa, cristale, turbulente, pasiune, dragoste si... intram în aceasta lume, brusc, facând tam-tam, galagie, larma, plângând, nestiind unde suntem si ce se întâmpla cu noi.
Suntem oameni. Suntem pe Pamânt. Dumnezeu ne-a daruit viata. Pe lume ne-au adus parintii. Suntem prunci... ne asteapta o viata... ne asteapta o moarte... ne asteapta lumini colorate, stele, un tunel îngust... o calatorie agitata si extrem de ametitoare si obositoare, dar în sens invers...
Pornim de la zero! De la zero virgula zero, zero (!!!) Avem sufletul pur, fara de pacat si creierul ca un burete uscat, proaspat scos din ambalaj, gata, gata sa absoarba orice informatie venita din mediul exterior. Avem nevoie de câtiva ani pentru a învata sa vorbim. De si mai multi pentru a învata sa scriem, sa citim si sa socotim. De si mai multi pentru a ne specializa într-un domeniu, pentru a aprofunda si experimenta toate sentimentele si trairile umane, dragostea, ura, invidia, gelozia, mila, teama, frica... De si mai multi pentru a discerne între bine si rau si de si mai multi pentru a sti ce sa alegem... Pentru unii dintre noi, acestia din urma sunt insuficienti...
Nu fac nimic. Stau si privesc ceasul spânzurat de-un cui batut în peretele alb ca omatul. Secundarul parca zboara... Ma uit cum trece timpul si ma sperii. Timpul este doar fluviul în care pescuiesc eu pana intr-o zi . Efemeritate... ireversibilitate... tic-tac, tic-tac, tic-tac...
Sunt muritor! Sunt tânar, dar cine stie cât mai am de trait... Nu, nu asta ma sperie, ci gândul ca în timpul în care mi-a mai ramas, oricât de mult ar fi, n-am sa apuc sa realizez si sa fac tot ceea ce mi-am propus.
Stau si ma întreb ce s-ar fi întâmplat daca în anumite momente importante din viata mea procedam altfel decât am facut-o, daca luam alte decizii si daca da, daca în momentul de fata mai stateam privind inert, din fotoliul din încaperea slab luminata, ceasul spânzurat de-un cui batut în peretele alb ca omatul. Stau si ma întreb ce s-ar fi întâmplat daca Adam si Eva nu mâncau din pomul interzis... daca nu se inventa roata, daca nu se inventa tipografia, daca nu se descoperea America, daca nu se nastea Hitler, daca nu se apuca de scris William Shakespeare, daca Isac Newton era plictisit si nu mai avea chef sa cerceteze legile fizicii, daca istoria avea un alt curs... Stau si ma întreb câte sanse au ramas nevalorificate, pierzându-se undeva în negura timpului, pentru ca nu am avut curaj, pentru ca nu am stiut cum sa le valorificam, pentru ca nu am fost suficient de insistenti, pentru ca nu am avut încredere în fortele poprii... si câte altele vor mai urma...
Arunc o privire pe fereastra. Un bunic îsi plimba nepotelul pe aleea serpuita, ce duce spre parcul de joaca pentru copii, lovind în mers, cu picioarele, frunzele uscate ce zac, moarte, pe caldarâm. Ma întreb ce va ajunge cel mic când va creste. Va învata, va fi cuminte si -si va asculta parintii? Se va casatori, va trai o poveste de dragoste adevarata, va fi tatic, va fi bunic, isi va plimba la rândul lui nepotii, asa cum face bunicul lui acum, va fi un geniu, va lasa ceva important pentru posteritate sau va fi doar un celebru anonim? încerc sa-mi imaginez si cum arata bunicul când era de vârsta nepotului sau, ce vise avea, precis vroia sa devina politist sau pompier... încerc sa-mi dau seama cât de multumit este de viata lui... pentru ca asa cum spunea si Albert Camus “...viata este suma tuturor alegerilor tale..."
De multe ori, de prea multe ori, parca, ne plângem singuri de mila. Ne victimizam. Suntem nemultumiti si nerecunoscatori pentru ceea ce-am realizat. Asta poate fi si un lucru bun, daca functioneaza ca un motor autopropulsor, ca un stimulent, ca o mentalitate continua de autodepasire a limitelor, dar poate fi si un lucru rau, atunci când trecem în extrema cealalta si devenim prea pesimisti. Atâta timp cât traim într-un sistem democratic, într-un stat liber, nimeni si nimic nu ne poate împiedica sa ne ducem la bun sfârsit pâna si cele mai îndraznete vise. Nimeni în afara de noi însine (!!!). Noi suntem cei care ne autocenzuram, care ne punem singuri bariere, care încetam sa credem în noi, care ne temem sa fim noi...
Dictonul care spune ca nu exista “nu pot", este putin exagerat, însa mesajul transmis de acesta nu trebuie neglijat, ci trebuie sa procedam în consecinta. Daca ne dorim ceva, daca ne propunem ceva, daca ne stabilim un obiectiv, nu trebuie sa cedam la primele obstacole întâmpinate, ci trebuie sa muncim din greu, sa avem rabdare si o vointa de fier...
"Cu cât traiesc mai mult, cu atât îmi dau mai bine seama de impactul atitudinii asupra vietii. Pentru mine, atitudinea este mai importanta decât faptele. Este mai importanta decât trecutul, decât educatia, decât banii, decât circumstantele, decât esecurile, decât succesele, decât ceea ce cred, spun sau fac ceilalti oameni. Este mai importanta decât felul în care arati, decât talentele sau aptitudinile pe care le ai. Poate construi sau distruge o companie... o biserica... o casa. Remarcabil este faptul ca putem alege zilnic ce atitudine vom adopta în acea zi. Nu ne putem schimba trecutul... nu putem schimba faptul ca oamenii vor actiona într-un anumit fel. Nu putem schimba inevitabilul. Singurul lucru pe care îl putem face este sa cântam pe singura struna pe care o avem, si aceasta este propria atitudine.", spunea dr. Charles Swindoll, pe buna dreptate!
O gândire optimista, o mentalitate de învingatori, un zâmbet pe buze chiar si atunci când pierdem si veti vedea, viata se va schimba. Se va schimba în bine.În manualele de psihologie se spune ca omul are trei moduri de prezentare. Asa cum este în realitate, asa cum se vede el si asa cum îl percep ceilalti. Haideti sa ne vedem asa cum suntem în realitate, sa constientizam calitatile pe care le avem, sa nu mai fim superficiali, sa facem tot posibilul sa corectam, sa modificam, sa reparam, daca vreti, ceea ce nu ne place la noi, sa ne împacam cu noi însine si sa-i lasam pe ceilalti sa ne descopere asa cum suntem în realitate, asa cum ne vedem noi...
Prisacaru Raffaela
