Mi-am șters lacrimile de prea multe ori ...

De fiecare dată am iertat. M-am ridicat de prea multe ori, am iertat prea mult, am dat mereu a doua șansă.
Acum mi-am dat seama că uneori trebuie să facem «curat» printre prieteni.
Nu am învăţat încă să-mi descriu fericirea. Nu, nu am putut niciodată să scriu atunci când eram fericită. Poate pentru că a durat mult prea puţin şi am încercat doar s-o trăiesc, s-o simt, s-o înţeleg, să mă cufund în ea, sau poate pentru că nimeni dintre noi nu are nevoie de lecţii despre cum să-şi trăiască fericirea. Venind şi plecând fulgerător, fericirea nu ne dă timp pentru a folosi anumite trucuri, nişte teorii, ea ne dă timp doar de implicaţia sufletului.
Avem nevoie să învăţăm doar cum să trăim frumos în aşteptarea ei. De asta avem nevoie. Nu de lacrimi, tristeţi. Nu.
Fericirea durează puţin, câteva clipe. Ea se spulberă, zboară ca şi nisipul.
Mi se rupe inima atunci când trebuie să ne agăţăm de un moment de fericire, să ne mulţumim doar cu cea fost şi să nu trăim fericirea din prezent. Nu putem spune "astăzi sunt fericită". Oare de ce?
Frânturi de sentimente suspendate în așteptări, descoperiri și înţelesuri, toate amestecate la un loc. Multe dezvăluiri, întâmplări, momente, toate asumările și eludările trăite într-un atunci au implicaţii profunde în alegerile de acum. Ne apucăm să ne rezolvăm trecutul, ceea ce nu mai putem avea, mergem de la un dureros trecut la un fascinant viitor. Pentru unii poate că e real.

De ce tot mai mulţi dintre noi devin superficiali? De ce?! De ce e nevoie să purtăm nişte măşti, pentru a ne ascunde un sentiment sau altul? La ce foloseşte!?
Citesc zilnic pe facebook, youtube articole, clipuri despre fericire, despre felul cum trebuie să zâmbeşti sau când trebuie să zâmbeşti. Dar eu mă întreb: oare nu mă simt şi mai prost, atunci îmi ascund tristeţea după zâmbete false? Oare sufletul meu nu e răpus de o durere şi mai mare?
Durerea depozitată în sufletul nostru tot durere rămâne. Fericirea trebuie s-o dăm mai departe, trebuie s-o folosim ca şi jocul "da mai departe".
De aceea eu te sfătuiesc "plângi când simţi nevoia" lacrimile purifică, ele sunt dovada sensibilităţii.
Zâmbeşte din toată inima, zâmbeşte-i celui de lângă tine. Nimic nu poate fi mai frumos decât un zâmbet pur.