Luna primăverii - merci că iubirea poate avea un înţeles

Oare s-ar gândi cineva să facă o schimbare în codul penal? Să ne condamne la iubire până la sfârşitul vieţii ?!
Oare Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda, Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana, au fost condamnaţi la iubire ?!
O iubire de multe ori sfâşiată tragic din motive egoiste. Dar, eu nu vrobesc de iubirea continuă, ce se limitează doar la răspunsuri, eu vorbesc de iubirea sinceră, pură care nu este doar un moft, o toamnă sau un materal. Nu este vorba despre iubirea ezoterică, cea carnală, pasională care te frige şi simţi că eşti pus pe rug de viu. Acea iubire care ajunge la un grad de toleranţă, de înţelepciune, de tandreţe şi plăcere sublimă, pentru tot ce ne înconjoară.
Să iubim şi vrăbiuţa care vine pe pervaz la fărâmiturile puse drept hrana, şi câinele hoinar care bea apă, şi sărmanul cerşetor din dreptul magazinului. Să iubim fără discernământ. Se întâmplă de multe ori să spui propriului copil, fără să realizezi :'' nu te mai iubesc dacă nu termini mâncarea din farfurie''. Condiţionăm ceva ce ar trebui să fie necondiţionat. ''Mamă nu te mai iubesc dacă nu-mi dai şi mie nişte bani de buzunar''. Condiţia nu este să capeţi ceva ca să fii iubit. Iubeşte pentru că iubeşti.
Este foarte josnic când vezi şi când auzi în ziua de azi :'' Iubirea mea, dacă tu mă iubeşti cu adevărat, vreau să-mi iei cel mai frumos inel de logodnă.'' Oare ce-ar spune cei doi dacă ar fi pe o insulă pustie ?! Singuri, doar cu iubirea lor, iar inelul de logodnă ar fi dintr-o tulpină de floare învârtit pe deget. Valoarea iubirii va fi mai mare sau mai mică?! Putem oare evalua iubirea cuiva?! Putem oare să ne întrebăm :'' Cât de tare mă iubeşti?'' Nu există nici mult, nici puţin. Nici valoare precum caratul diamantului, există iubire şi atât. Valoarea ei o dăn noi. Legământul de iubire sau jurământul pălesc în faţa faptelor.
Hai să încercăm să facem puţină lumină, fără epuizarea subiectului. Aţi sesizat că în multe cazuri ne este frică să iubim, să fim noi, să avem o gândire liberă în a ne mărturisi dragostea?
Iubirea este sentimentul cel mai plăcut, cu cele mai diverse trăiri de la care pleacă totul, dar absolut totul.
Poate ca traumatismele vechi, regretele, sau pur şi simplu o educaţie limitată face ca multe persoane să tacă, să sufere, să ofteze, să viseze fără să spună pertenerului sentimentul trăit.
A spune sincer ''Te iubesc'' este de fapt cea mai înţeleaptă comunicare şi cea mai sigură. Nu aşteptaţi ora sau locul, sau nuştiu ce minune pe cer ca să spui ce simţi. Asta reprezintă sinceritatea. Răspunsul printre cuvinte, gesturi, simboluri, şi câte şi mai câte lucruri sofisticate.
Admir cuplurile ajunse la vârsta bătrâneţii, care nu au uitat să-şi spună ''te iubesc''. Oare ce poate fi mai plin de tandreţe, de bucurie, de linişte, de pace decât o plinătate de sentiment, de dragoste care izvorăşte din inima celuilalt.
Mai contează oare dacă este tânăr sau bătrân, bogat sau sărac, urât sau frumos, când iubirea mărturisită îţi este cel mai sincer tovarăş. Sau cupluri tinere care uită să mai zâmbească, sau nu mai au timp să-şi spună ''te iubesc''. Nu ai bani de flori, de-o cină magică, nu-i nici o problemă, ai la tine gândul bun, cuvintele magice, cheia comunicării care îţi vor umple inima de bucurie când vei citi pe chipul iubitei sau iubitului încântarea. Să nu uităm că numai noi fiinţele umane putem comunica prin vorbe, aşa că folisiţi dragii mei cuvântul. Deschide-ţi poarta sufletului şi nu v-ascundeţi să spuneţi mai des ''Te iubesc''!
Un condamnat la iubire trebuie să ştie că nimic nu-l poate face mai fericit, mai împlinit decât iubirea.
Iubirea include totul, nu are limite.
Iubirea car enu poate fi atinsă cu nimic. Ea este mai presus de cuvinte, care reprezintă începutul şi sfârşitul, care înseamnă contopire, linişte, armonie !