Nu crezi că e timpul să schimbi ceva ?

De obiciei, noi oamenii, atunci când ne simţim obosiţi ne luam bilete spre destinaţii ce ne umplu pentru puţin timp senzaţiile… plecăm în vacanţe sau locuri îndepărtate, ca să uităm… după care revenim iar la aceeaşi rutină, la aceleaşi “colţuri” de griji, la insatisfacţii ce merg paralel cu dorinţele noastre.

Ce poţi face?! încotro să te îndrepți?!! ce să alegi?! te întrebi.

Opreşte-te şi reflectă, fereşte-te din calea tentaţiilor deşarte a vacanţelor de vis “exterioare”, sau a mulțimilor aglomerate şi renunţă la vise lipsite de sens. Explorează-ţi lumea interioară, acolo vei găsi mari secrete.

Ai obosit să cauți răspunsuri acolo unde nu există întrebări, să cauți oameni unde sinceritatea nu este acasă, sau drumuri care în realitate dispar și se despart în zări fără limite ?

Te plimbi în această lume și nu reușești să-ți potoli setea de plăceri efemere de păreri de rău și dezamăgiri. Te bagi în seamă cu unii, îi judeci pe alții și le dai note la ceilalți. Treci cu durere prin viață. Nu ești mulţumit de modul în care ești, de valoarea ta., de adevărata autenticitate ?

Te pierzi în locuri pe care le știai răspunzi la întrebări ce nu le știi răspunsul și dai răspunsuri ce nu-ți mai aparțin lași trupuri efemere să se “parcheze în patul tău deși demult nu te mai regăsești în trăirile lor înțelegi că faci mii de lucruri pe care nu le simți alte mii te plictisesc până la moarte și vezi că nu știi să-ți apreciezi zilele și atunci te-ntrebi: sunt doar etape, sau asta e realitate. E realitate! îți răspund. Ciudată și totalmente scăpată de sub control pare a fi acestă mică realitate, dar ea realitatea e cea care îți permite să distingi binele, de rău, realitatea trăită, de fantezie, adevărul, de minciună, tristețea efemeră, de bucuria eternă. Micul, de mare, lumina, de întuneric.

Construiește-ți gusturile. Fă ceea ce îți place fără să-ți fie teamă de ce ar putea crede alţii. Apără-te și nu te schimba niciodată pentru o persoană, ci pentru CINE EȘTI TU CU ADEVĂRAT. Nu-ți ascunde adevărata ta realitate, fii FERICIT în felul tău!!! Fii AUTENTIC și lasă-ți zâmbetul adevărat care vine din inimă să îmbrățișeze alte inimi.

Nu crezi că e timpul să schimbi ceva ?

Unii oameni s-au pierdut in propria lor viata.Au facut atatea greseli incat au ramas singuri ratacind prin necunoscut.Cei din jur si-au pierdut increderea in ei si le-au intors spatele.De atunci alearga infrigurati si nebuni pe caile intortocheate ale destinului.Si cu fiecare greseala se afunda si mai mult in intuneric.Cu fiecare minciuna se indeparteaza si mai mult de lumina.Cu fiecare gest urat se apropie din ce in ce mai mult de sfarsit.Un sfarsit dictat de contiinta care ,la un moment dat, li se va trezi la viata si ii va intemnita intr-un colt friguros si intunecat unde vor suferi chinuiti de propriile obsesii si greseli.

Ati plecat si odata cu voi a plecat si o parte din mine.Ati apucat pe carari pe care eu nu le-am putut urma si am privit in urma voastra cu lacrimile siroind.Am intins bratele catre siluetele ce vi se pierdeau in departari si mi-am ranit urechile ascultand sunetele pasilor ce va purtau catre trecut.Si cat am vrut sa va retin.Ah,cat am vrut!Dar voi v-ati dus!Si am alergat prin intunericul singuratatii in cautarea altor brate de tinut.Si m-am indepartat treptat de fiecare, si ni s-au despartit cararile iubirii de zidul nevazut al amintirii..

Astăzi îţi mulţumesc

Un călător înnăscut, ai devenit responsabil pentru viaţa ta. Cauţi din privire un dor, îţi îndrepţi paşii mici spre speranţă care e miezul voinţei tale.Ai străbătut zile, nopţi şi anotimpuri vibrante, ele te-au învăţat să fii tare, să nu cazi în faţa duşmanilor, să nu verşi lacrimi. Te-au învăţat să guşti viaţa din plin să fii un bun prieten pentru mine şi pentru alte persoane la rândul lor. Ai cunoscut tot cei suav şi frumos, dar câteodată a trebuit să cunoşti tristeţea şi amărăciunea.La vârsta pe care o ai cu o mână la ochi poposind ai urmărit tot ce puteai vedea în viaţa ta, drumul, călătoriile străbătute o viaţă întreagă.

Ai găzduit efemer şi tristeţi şi dureri, bucurii, zâmbete, raze de soare şi mai târziu primăveri. Ţi-ai construit diagrama inimii tale, ţi-ai adunat gânduri şi ţi-ai construit sfaturi.Ai ştiut să le dai la momentul potrivit.

Ţi-ai calculat matematic sufletul, schimbările, îmbrăţişările care le-ai dat timp de mulţi ani.Ai descoperit că mai ai încă defecte ce se mai pot retuşa.Ai dat frâu liber lacrimilor când era nevoie, sentimentelor şi la tot ceea ce te-a putut face mai matur. Poţi înnoi gânduri bune în fapte, de-a-n sori inimi triste şi reci şi de-a chema primăvara în fiinţe uitate.

Astăzi îţi mulţumesc că te am ca prieten, îţi mulţumesc pentru că am putut vedea în tine o persoană specială, o persoană ce ştie ce şi cum să vorbească, ce ştie să ofere o mână de ajutor cuiva.

Imagine preluată de pe contul personal de facebook al celui care îmi este prieten Victor.

Luna primăverii - merci că iubirea poate avea un înţeles

Oare s-ar gândi cineva să facă o schimbare în codul penal? Să ne condamne la iubire până la sfârşitul vieţii ?!
Oare Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda, Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana, au fost condamnaţi la iubire ?!
O iubire de multe ori sfâşiată tragic din motive egoiste. Dar, eu nu vrobesc de iubirea continuă, ce se limitează doar la răspunsuri, eu vorbesc de iubirea sinceră, pură care nu este doar un moft, o toamnă sau un materal. Nu este vorba despre iubirea ezoterică, cea carnală, pasională care te frige şi simţi că eşti pus pe rug de viu. Acea iubire care ajunge la un grad de toleranţă, de înţelepciune, de tandreţe şi plăcere sublimă, pentru tot ce ne înconjoară.
Să iubim şi vrăbiuţa care vine pe pervaz la fărâmiturile puse drept hrana, şi câinele hoinar care bea apă, şi sărmanul cerşetor din dreptul magazinului. Să iubim fără discernământ. Se întâmplă de multe ori să spui propriului copil, fără să realizezi :'' nu te mai iubesc dacă nu termini mâncarea din farfurie''. Condiţionăm ceva ce ar trebui să fie necondiţionat. ''Mamă nu te mai iubesc dacă nu-mi dai şi mie nişte bani de buzunar''. Condiţia nu este să capeţi ceva ca să fii iubit. Iubeşte pentru că iubeşti.
Este foarte josnic când vezi şi când auzi în ziua de azi :'' Iubirea mea, dacă tu mă iubeşti cu adevărat, vreau să-mi iei cel mai frumos inel de logodnă.'' Oare ce-ar spune cei doi dacă ar fi pe o insulă pustie ?! Singuri, doar cu iubirea lor, iar inelul de logodnă ar fi dintr-o tulpină de floare învârtit pe deget. Valoarea iubirii va fi mai mare sau mai mică?! Putem oare evalua iubirea cuiva?! Putem oare să ne întrebăm :'' Cât de tare mă iubeşti?'' Nu există nici mult, nici puţin. Nici valoare precum caratul diamantului, există iubire şi atât. Valoarea ei o dăn noi. Legământul de iubire sau jurământul pălesc în faţa faptelor.
Hai să încercăm să facem puţină lumină, fără epuizarea subiectului. Aţi sesizat că în multe cazuri ne este frică să iubim, să fim noi, să avem o gândire liberă în a ne mărturisi dragostea?
Iubirea este sentimentul cel mai plăcut, cu cele mai diverse trăiri de la care pleacă totul, dar absolut totul.
Poate ca traumatismele vechi, regretele, sau pur şi simplu o educaţie limitată face ca multe persoane să tacă, să sufere, să ofteze, să viseze fără să spună pertenerului sentimentul trăit.
A spune sincer ''Te iubesc'' este de fapt cea mai înţeleaptă comunicare şi cea mai sigură. Nu aşteptaţi ora sau locul, sau nuştiu ce minune pe cer ca să spui ce simţi. Asta reprezintă sinceritatea. Răspunsul printre cuvinte, gesturi, simboluri, şi câte şi mai câte lucruri sofisticate.
Admir cuplurile ajunse la vârsta bătrâneţii, care nu au uitat să-şi spună ''te iubesc''. Oare ce poate fi mai plin de tandreţe, de bucurie, de linişte, de pace decât o plinătate de sentiment, de dragoste care izvorăşte din inima celuilalt.
Mai contează oare dacă este tânăr sau bătrân, bogat sau sărac, urât sau frumos, când iubirea mărturisită îţi este cel mai sincer tovarăş. Sau cupluri tinere care uită să mai zâmbească, sau nu mai au timp să-şi spună ''te iubesc''. Nu ai bani de flori, de-o cină magică, nu-i nici o problemă, ai la tine gândul bun, cuvintele magice, cheia comunicării care îţi vor umple inima de bucurie când vei citi pe chipul iubitei sau iubitului încântarea. Să nu uităm că numai noi fiinţele umane putem comunica prin vorbe, aşa că folisiţi dragii mei cuvântul. Deschide-ţi poarta sufletului şi nu v-ascundeţi să spuneţi mai des ''Te iubesc''!
Un condamnat la iubire trebuie să ştie că nimic nu-l poate face mai fericit, mai împlinit decât iubirea.
Iubirea include totul, nu are limite.
Iubirea car enu poate fi atinsă cu nimic. Ea este mai presus de cuvinte, care reprezintă începutul şi sfârşitul, care înseamnă contopire, linişte, armonie !

Cuvinte, stări, sentimente

Ai plecat cu speranța în suflet să fie mai bine. Erai pierdut în mulțimea de oameni ce urmau să ia același autobuz. Eu mergeam cu pași repezi pe pietonalul ce atunci mi se părea imens, speram din tot sufletul să te mai văd o dată. Dintr-odată, emoția pe care o simțeam la gândul că te mai pot vedea o dată, s-a transformat într-o supărare vulnerabilă. Am încetinit…și nu mai știam unde merg, și de ce merg. Lacrimile îmi năpusteau ochii, dar nu aveau putere să curgă. Sângele parcă s-a oprit din cursul său și aștepta și el ceva, un medicament ce să-i redea cursul. Dar eu ce așteptam? Nimic..cred. Pe măsură ce înaintam, mă gândeam la tine, la mama, la mine. Parcă o voce cerească mi-a șoptit să îmi ridic privirea…și te-am văzut lângă două genți pribegite de probleme și necazuri, stând, așteptând șoferul ce avea să te ducă acolo, departe de noi. Nu erai supărat, dar nici fericit. Erai pur și simplu, pierdut în acel spațiu încercând să fii tare și să îți menții scopul deciziei de a pleca. Când m-ai văzut, parcă ți s-a luminat fața…

Ochii îți luceau de parcă o zână din poveștile pe care mi le spuneai când eram mică te-a atins și ți-a adus în suflet fericire. Sângele parcă a reînceput să curgă, și curgea, și curgea, și curgea atât de tare..Lacrimile-mi iar invadau ochii mei de migdală, însă am găsit acea putere de a nu le lăsa să curgă. Erau ultimele clipe petrecute împreună pentru…pentru ceva timp. Nu vreau să pară o dramă, pentru că nu-i, dar rămâne o despărțire. Nu vă plac despărțirile siropoase? Nici mie, le detest, încă nu am învățat cum să le rezist. Am vorbit, mi-ai dat de grijă..oh, atât de multe… Mi-ai zis că tu pleci, și că nu mai poți avea grijă atât de mare de noi (vreau să-ți spun că suntem bine, cel puțin așa îți spunem ție), să am grijă de mama, de mine… de școală, de casă… să am grijă cu prietenii (sunt bine și din privința asta). Nu vroiam să îți faci griji de nimic, așa că ți-am zis că totul era sub control (cu fiecare clipă ce se scurgea, simțeam că pierd controlul instantaneu). Vine șoferul…pune sigiliul peste bagaj și… “îmbarcarea”! Nu am suportat să te văd cum te urci și pleci. Așa că am decis să plec eu prima. Un pup…o îmbrățișare..un te iubesc..un ai grijă de tine și atât. Eram toată un zâmbet (cel mai fals din viața mea). Și am plecat. Și nu m-am întors deloc. Atunci, controlul asupra mea a cedat total. Lacrimi…lacrimi..lacrimi. Se aude ceva…mă întorc … plecai. Ți-am făcut cu privirea din mână, atunci ți-am mai zis o dată te iubesc și am plecat spre casă, spre noile mele responsabilități.

Acum? Da, vorbim cât se poate de des. Ce vorbim? Ești bine? Da, tu? Da. Muncești? Da,muncesc. Îți place? E greu? Da, e bine. Nu-i așa greu pentru că mă gândesc la voi. Ce ați mai făcut? Nimic tată, am stat…nimic nou. Tu? Păi eu muncesc. Dragul de tine… Da, așa e. Acum trebuie să închid, nu mai am mulți cenți și să mai vorbim și mâine. Vă pupă tata. Și noi tată..

(Acasă…nu-i aia, nu avem aia, ne trebuie aia…fă așa, nu fă așa. Sună-l tu, nu eu. Nu îi pasă. Nu face nimic. Nu mai pot !! )

(La el… oare sunt bine? Of, sper să le fie bine. Dar cred că sunt mai bine fără mine… nu au o povară în plus)

REALITATEA? Ne e dor de tine; și mie îmi e dor de voi. Dar niciodată nu o spunem… probleme înving și acel sentiment de iubire care a mai rămas. Ce ai lăsat? Un bilețel în care mulțumeai pentru cafea, pentru tot. Ce ți-am lăsat? ….

Trebuie să învăț cum să îmi aleg gândurile, cum să le sortez. Nu am fost în stare să recunoaștem caracterul divin mai profund. Nu ne dăm seama că undeva, Cineva este Sus și ne veghează, știe tot ce facem și tot ce simțim, iar în adâncul sufletului nostru este un Sine suprem a cărui stare o știm doar noi.

Te iubim … și eu pe voi… !

Drepturi de autor: Groza Isabela.

Fiecare avem o poveste.

Fiecare avem drumul nostru plecat de la 0, cu un rucsac pe care il purtam greu sau usor, el este al nostru, cu cele bune sau rele, adunate incet, incet. . . acolo. Cu amintiri inca voalat de la primii pasi facuti in lume, pus acolo de mama, apoi viata care am luat-o in piept, dornici sa urcam pe aceasta scara, treapta cu... treapta. Ma uit cum unii dintre noi au rucsacul plin, cu iubire si lucruri bune, cu viata traita din plin, fara emotii, fara rautati, fara fracturari, iar altii deja cu rucsacul rupt, murdar, urat pe care cu sila-l poarta in spate. daca ii intrebi ce au acolo, iti vor arunca o privire crunta, plina de rautate si-ti vor spune :"o viata de caine." Greu poti intelege asa ceva si te gandesti ce anume i-a facut sa spuna asta.
Copii nedoriti de familii destramate, crescuti in ura si violenta, fara frica de Dumnezeu, ajung sa poarte povara unui suflet ciuntit in rucsacul vietii. Dar aceeasi copii nedoriti sau prigoniti de familii responsabile, cu multa ambitie, sunt responsabili de propria lor viata, ajung de multe ori sa aiba un rucsac plin de fapte bune, de o viata luminoasa, de multa bucurie si implinire, si atunci pe buna dreptate, cand vine vremea sa stai sa te odihnesti si sa despachetezi rucsacul vietii, vei constata ca ai ce-ti aduce aminte, ai ce te bucura, ai ce te face.
Te gandesti la parintii care ti-au dat viata, care te-au iubit si te-au aparat de primejdii, de bunicii care se uitau la tine ca la soare, de fratii si surorile pe care i-ai iubit, de rude, de prieteni, de profesori. Vedeti cate lucruri incap in rucsacul vietii?! Loc este..si mai este inca ceva. Rucsacul devine din ce in ce mai incapator, cu cat adunam mai multe lucruri bune, frumoase si trainice. Ati vazut cat de placut este atunci cand ne uitam din cand in cand in albumul cu fotografii sau, acum mai modern.. punem CD-ul cu pozele evenimentelor traite, presimtite de noi.

Învaţă abecedarul lucrurilor mărunte.

Poate fi mai uşor dacă bagi ceva în buzunarul adânc şi lat, în halatul medicului.
Te-ai fraierit, la internet, telefon, în piaţă la cântar, de către soţul care l-ai crezut ideal cu caracter, la şcoala de către profesori, la primărie, la vamă şi.. ajunge. Toate acestea făcând viaţa omului grea, lipsită de sens de culoarea negru. Zilele par de plumb, nopţile par îmbibate în acid, şi te saturi de toate, de tot, vrei linişte, pace, armonie şi iubire.
Vrei să schimbi să faci dreptate, dar realizezi că este cu mult mai mult peste puterile tale, să schimbi lumea. Ai o idee bună, cazi jos, vrei să te laşi purtat de vânturi, valuri, dar ai o idee şi mai genială: să te sinucizi. Nu mai are niciun rost ce spui, toţi sunt corupţi, vicleni, duşi cu pluta, dacă te-ai sinucis pentru tine nu mai am nici un cuvânt. Dar dacă eşti în categoria celor care stau pe gânduri, atunci am o veste frumoasă pentru tine: ridică-te omule în picioare, şi eu am luat multe trânte de la viaţă, dar din contră m-am ridicat cu propriile mâini în picioare. Cum am ajuns la această calitate, este simplu: am învăţat să nu mai dau vina pe nimeni, acum am grijă de mine. Şi de aici porneşte totul. Ştiu îţi doreşti multe, doreşti să ai ca toată lumea, să nu fii interior în bunuri materiale, să nu fii cineva. Trebuie să faci ceva, să-ţi asumi toate responsabilităţile pentru tot ce ţi se întâmplă.
Viaţa este superbă, ea acordă supravieţuirea atât pentru proşti, cât şi pentru inteligenţi, chiar dacă trăim pe o planetă magnifică.
Creierul, asa maşină sofisticată nu mai găseşti nicăieri. Îl ţii pe umeri. Imaginează-ţi capacitatea de a găsi soluţii, de a excela în performanţă, pentru că am fost învăţaţi de mici să dăm vina, să ne înveţe, să ne hrănească, iar acum suntem nişte programe ce repetăm ceea ce noi am învăţat.
Omul este mai mult decât atât. Omul este viaţă şi viaţa este indulgentă. Viaţa este plină de pasiune, plină de artă.
Te înşeli dacă destinul ţi-a fost inundat de probleme. Destinul este o copie a gândurilor, acţiunilor, trăirilor, emoţiilor, sentimentelor tale. Aşa că dacă vrei să trăieşti, trebuie să meştereşti. Viaţa este extraordinar de inteligentă, plină de valoare. Tunelul pe care îl traversezi este întunecos, plin de pericole, iar în urletele vremii şlefuieşte-ţi caracterul, fă-te mai puternic pentru că dacă nu te faci, te poate duce în prăpastia sinuciderii. Alegerea îţi aparţine. Nu da înapoi, omule.
Viaţa este întotdeauna fără eşec şi se echilibrează o balanţă. Dincolo de nori e mereu un cer albastru. Dacă ai un ţel mergi înainte, indiferent cât de greu îţi este. Dacă nu ai unul, făureşte-ţi unul. Uită-te la cei care au ajuns în vârf, fă şi tu ca ei. Munceşte, pune pasiune, visează. Iubeşte şi indiferent de ţel pe calea aceasta te vei bucura de truda ta. Vei râde de o vale de viperi pe care ai trecut-o. Vei realiza cât de simplu a fost.
Dacă ai o persoană lângă tine, iubeşte-o din toată inima ta, fii creativ, tandru, romantic, corect şi cinstit. Învaţă abecedarul lucrurilor mărunte.
Arată-le semenilor că nu ţi-e frică de reclamele de criză, terorism, ameninţări. Sparge-ţi barierele şi lasă fiinţa ta să se exprime.
Îţi doresc multă iubire. Te îmbrăţişez până îţi vei dobândi şi tu o viaţă frumoasă, până vei ajunge în inima succesului.