2012 -Se înclină în pragul anilor.

Am ajuns şi în Ajun de Anul Nou. Pentru noi a fost un an foarte plin şi destul de greu. M-am confruntat cu probleme, boli, durere, uneori disperare, dar am avut şi foarte multe împliniri şi bucurii. Mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns în ziua de azi sănătoşi, Domnul ştie ce vă mai fi şi-n anul acesta care vine, să ne rugăm să ne fie toate spre mântuire şi viaţa veşnică. Să începem Anul Nou cu gândul la Dumnezeu. Vreau să vă spun că începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta, cel mai mare lucru este să ne înnoim viaţa, să luăm aminte cu fiecare an nou, să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneşte de cine ştie când şi să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greşelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toţi.

Să începem Anul Nou cu inima curată şi cu credinţa în Dumnezeu. Să nu începem la crâşmă cu beţii, cu fluiere, cu câte şi mai câte petreceri, pentru că dacă începi bine în ziua întâi, aşa o să-ţi meargă tot anul. Deci să ne gândim că trecând un an de zile, foarte mult trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu. Că nu am făcut toate lucrurile bune şi să-i mulţumim că ne-a ajutat cu milă şi încrederea Lui să trecem iarăşi peste 365 de zile.

Va veni moartea peste fiecare.

Unde sunt împărăţiile?!

Unde sunt faraonii Egiptului?!

Unde sunt sultanii turcilor?!

Unde sunt craii Germaniei?!

Unde sunt împăraţii de care se cutremură Lumea?!

Unde sunt cetăţile?!

Unde sunt oraşele şi unde sunt Cartagina şi acele oraşe vechi care s-au dărâmat de cutremur?!

Unde sunt cetăţile lumii?!

Unde sunt puternicii?!

Unde sunt cei învăţaţi, filozofii?!

Unde sunt cei care au purtat sceptrul şi ale căror capete străluceau ca Soarele?!

Unde sunt?!

Praf, Pământ, Pulbere s-au făcut. Vom cere ca să maitraim un minut şi n-o să ne mai dea Dumnezeu pentru că trecem prin viaţa aceasta de parcă am fi nemuritori. Nimic nu rămâne veşnic pe acest pământ. Unde sunt puternicii de care se cutremură lumea de azi şi până ieri?! Du-te şi întreabă-i acolo.


Anul Nou ne întâmpină zâmbindu-ne la fiecare. Ne aduc cu el atâtea surprizele şi atâtea semne de întrebare. Ne aduce cu el fericire, iubire, dragoste, ne aduce la fiecare tot ce ne dorim.
S-a rupt un fir de legătură. S-a rupt firul de legătură cu 2011, s-a rupt firul cu trecutul, ne v-om întâlni cu prezentul, chiar şi cu viitorul.
O pagină cu scris mărunt s-a dat sfioasă la o parte iar alta, alta aşteaptă acum în noua carte. În noul an, în 2012.
O lumânare s-a topit în umbrele care coboară încet iar alta nouă lasă să cadă primul strop de ceară.
Ni se usucă durerile, ni se reamintesc fericirile, bucuriile, ni se descâlcesc poveştile de viaţă, poveştile de dragoste.
O poartă se deschide încet şi drumul se desface în două cărări.La capăt drumul vechi stă închis şi începe o nouă potecă. O potecă cu noi experienţe, noi proiecte, noi activităţi, noi bucurii.
O jertfă fumegândă pe altar. Vântul încearcă să o doboare. Încearcă să ne dărâme ceea ce-am clădit cu atâta dragoste, cu smerenie, cu înţelepciune.
Un porumbel poştaş în drum, ne-a luat azi ultima scrisoare, scrisoarea unde în decursul anului 2011 noi ne-am scris supărările, tristeţile, amărăciunile, sentimentele de bucurie, poveştile de dragoste. Iată că vine în grabă altul. Unul mai zglobiu cu argint curat pe aripioare. El ni le duce la destinatar, ni le duce în viitor. Se înclină în pragul anilor.
Păşim timid cu dor atins, nu de noroc şi nici de bine.
La mulţi ani 2012!!!

Crăciunul este momentul în care s-a schimbat TOTUL.

De multe ori m-am întrebat ce înseamnă Crăciunul ? Am căutat să văd dacă de crăciun se dau numai cadouri, dacă numai atunci mesele sunt pline de bunătăţi, dacă numai atunci oamenii sunt buni unii cu alţii, dar am putut vedea că de Crăciun nu numai bunătăţile de pe masă sunt prezente. Sunt prezenţi nervii, tristeţile, gălăgia. Am putut vedea că numai de Crăciun vedem câte o îmbulzeală pe la supermarket-uri, oare numai atunci se cumpără cadouri?? Noi, oamenii de Crăciun ar trebui să fim retraşi, deşi se zice:"De Crăciun toate drumurile duc acasă." Oh, dar noi de Crăciun ne-am făcut un obicei de a fi în rând cu lumea care pun bucăţele pe masă "că aşa-i tradiţia", nu?! Crăciunul nu e tradiţie. Crăciunul e un simbol. Crăciunul nu e ghiftuiala pentru care o arătăm noi. Crăciunul nu e război în trafic pentru familie. Crăciunul nu e familie dacă familia este certată, dacă familia nu se înţelege. Crăciunul nu reprezintă Moş Crăciun, Crăciunul e Isus Hristos. Crăciunul nu e o perioadă în care "ne deschidem inima ca să între lumina sfântă". Noi mereu trebuie să lăsăm să se vadă lumina pe chipurile noastre. Să lăsăm să între lumină în inimă şi sufletul nostru. Ne-am obişnuit să facem sloganuri să scriem motto-uri despre crăciun. Nu, Crăciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari. Crăciunul nu e prilej de regret că nu ai cu cine petrece sărbătorile. Crăciunul nu e bilanţ. Crăciunul nu e lumină electrică în exces sau bradul pe care te-ai luptat să-l aduci acasă ca un "erou modern". Crăciunul nu e luptă. Crăciunul nu e promoţie. Nu-l găseşti pe rafturile care urlă ca e Crăciunul. Crăciunul nu reprezintă spoturi publicitare cu reni şi Moş Crăciuni pentru diferite nişe.
Crăciunul nu e nimic din toate astea. Crăciunul e altceva. Crăciunul este momentul în care s-a schimbat TOTUL. Crăciunul e momentul în care Oamenii au descoperit Speranţa prin Iubire. Dar, pentru că vorbele astea mici care plutesc în derivă să ajungă la destinaţie şi să umfle pânzele celor care mai au curajul să navigheze, e nevoie să sărbătorim Crăciunul. Pentru EL. Pentru tot ce ne dă în fiecare zi.

Scuzaţi-mi greşelile de ortografie, dar ... am ... obosit.

Te-ai întrebat vreodată scumpul meu de ce, oamenii, pleacă? De ce, oamenii, vin?

Ai văzut vreodată cum unii dintre prietenii tăi te-au trădat? Te-au făcut să te simţi josnic, să-ţi crape obrazul de ruşine?? Oh, îmi pare nespus de rău pentru tine dar, nu numai tu ai trecut pe aici. Câteodată şi eu.
Eu m-am împiedicat de ei, câteodată m-au baricadat să nu pot trece, eu am suferit, si acum sufăr. Am decis să fiu tare, puternică, să-mi găsesc drumul drept şi să nu mai abat de la el. Am căutat forță, am căutat să nu vărs lacrimi. Sii.., crezi că am reuşit?? Nu. Nu.De multe ori am căzut în prăpastie.. am căzut adânc, m-am ridicat cu greu şi strigând cu gura până la urechi am spus:"Vreau să fiu puternică, voi fi." Am vrut ca întotdeauna să existe cineva care să-mi spună:"Sunt aici lângă tine." Într-adevăr recunosc, au fost lângă mine doar câteva persoane restul.. oh, restul nici nu pot să mai vorbesc despre ei.
Unele persoane au ştiut să aibă grijă de mine când stăteam gata - gata să cad în prăpastie. Ei mi-au dat tăria să fiu tare, încrezătoare, credincioasă. Mereu plângeam şi spuneam de ce numai eu sufăr atât de tare??. De ce eu sunt încercată mai tot timpul??.. Apoi am primit un răspuns.. "Vreau să te fac balsam mângâietor pentru ceilalţi. Să-ţi şlefuiesc viaţa.. Să fii un exemplu în ziua de azi, să ridici oamenii de la pământ, să le ştergi lacrimile, să fii cu ei.. Ei acum eşti mulţumită?!" De multe ori am căzut, eram obosită, obosită de lacrimi, tristeţe, de căderi, de tot.
De multe ori plângeam pentru că nu aveam pe cineva să-mi plâng necazul, durerile ce-mi sfâşiau sufletul să mă descarc. Zilele trecute am realizat că:"Oamenii buni suferă foarte mult."- Dar oare de ce?! Mai mereu mă simţeam într-o lume fără sens, într-o lume în care.. lumea se plimba de la un spital la altul, într-o lume în care am putut vedea chinul, bucuria, suferinţa, minciuna.
Sunt mulţumită că am unele persoane aparte la care ţin foarte mult, ţin pentru că pentru mine valorează foarte mult. Au fost mereu lângă mine. Mă susţin, îmi dau sfaturi, şi sunt părtaşi cu mine la suferinţă pe care o trăiesc. Voi sunteţi îngerii mei. Vă mulţumesc că pe zi ce trece mă schimbaţi în "învingătoare".
Am motive zilnic să-mi deschid agenda telefonului şi să încep să sun. Să sun indiferent de cine îmi este alături sau nu. Din 200 şi ceva de persoane care se găsesc în agenda telefonului meu niciodată nu am putut să sun să cer un sfat de la mai mult de 10 persoane. De ce?! Nu ştiu nici eu.: (
Port zilnic războaie, lupt să le câştig, să-mi câştig numele de învingător. Asta îmi doresc. Să-mi fac prietenii mei nişte "eroi". Să-i hrănesc zilnic cu vorbe de încurajare, să le pot fi pe plac.Zilnic lucrez la temelia lor, la caracterul lor, şi la calităţile de om valoros.
Am răbdarea imensă, un suflet mare şi lacrimile necesare pentru a trece prin cele mai grele încercări atunci când ştiu şi simt ca nimeni altcineva nu va trece prin toate acele încercări pentru... alți oameni. Pentru mine. Astăzi am ajuns să mă întreb.. de ce las timpul să treacă pe lângă mine?? De ce nu-mi trăiesc secundele? Orele?
Eu sunt obosită, am obosit. Mă simt stingherită. Mă marchează clipele, amintirile, tot. Încercăm parcă să nu atingem nimic, să nu mişcăm nimic, să nu schimbăm nimic. Trec tăcută pe lângă amintiri, pe lângă evenimente, gesturi, trăiri, succese şi dezamăgiri...
Am început să realizez că viaţa e făcuta pentru o competiţie, iar la sfârşit se va alege învingătorul. Astăzi chiar dacă am obosit şi sunt epuizată sunt aici pentru prieteni, pentru zâmbete, pentru gesturi, pentru şoapte, pentru îmbrăţişări, pentru a tremura în răcoarea serii sau pentru a mai simţi un timp mângâierea razelor pe obraz... pentru o strângere de mână, pentru vorbe, pentru a învăţa şi a uita ce am învăţat, pentru a transforma un lucru banal în ceva extraordinar. Astăzi mă opresc pentru ceea ce ar putea părea prea firesc pentru "adevăr".

Astăzi scuzaţi-mi greşelile de ortografie, dar... am... obosit.

Cadoul.

Un cadou cu valoare eternă

În societatea noastră modernă caracterizată de bunăstare, în care majoritatea oamenilor au mai mult decât le este suficient, adesea nu mai ştim ce să le dăruim celor dragi de ziua lor de naştere sau de Crăciun. Există unii oameni - mai ales aceia care au de toate - pe care nu-i mai poţi bucura dacă le faci un cadou "obişnuit". În magazine şi centre comerciale abia dacă mai poţi găsi ceva care să le placă într-adevăr. Aş vrea să-ţi dau o sugestie. Cadoul pe care vreau să ţi-l propun s-ar putea să nu fie prea scump şi să nu se încadreze în "ultima modă". Te asigur, însă, de un fapt: în mod sigur nu vei da greş cu el! Este un cadou de mare valoare, deşi nu costă nimic. Nu poate fi pierdut, nici uitat. Nu vei avea probleme nici cu mărimea. Se potriveşte la orice statură, la orice vârstă şi este pe toate gusturile. Acest cadou ideal eşti chiar tu. În efortul de a-ţi maturiza caracterul, nu uita cât de valoros este altruismul. Aşadar, propunerea mea este următoarea: Dăruieşte-te pe tine însuţi! Dăruieşte-i celui care are nevoie de tine o oră din timpul tău. Trimite celui întristat şi apăsat câteva cuvinte de mângâiere. Fă o vizită de încurajare celui pe care îl ştii doborât la pământ. Cunoşti pe cineva bolnav? Du-i acasă un prânz cald. Găseşte un cuvânt de compasiune pentru cel care şi-a pierdut de curând partenerul de viaţă. Arată-ţi prietenia printr-un gest cât de mărunt faţă de cineva care pricepe mai greu lucrurile şi de aceea este adesea ocolit de ceilalţi.

Teddy Sallard era un băiat căruia i se potrivea bine expresia "unul dintre aceşti neînsemnaţi fraţi ai Mei." Nu-l prea interesa şcoala. Hainele lui erau mereu şifonate, pantofii veşnic prăfuiţi, părul niciodată pieptănat. Un copil cu o faţa inexpresivă, ce nu te lasă să intuieşti nimic din ceea ce se întâmplă în lăuntrul lui. Ochi sticloşi, care priveau de obicei în gol. Când Miss Thompson, învăţătoarea lui Teddy, vorbea cu el, acesta răspundea monosilabic. Dezinteresat, cu greu l-ai fi putut îndrăgi, darămite iubi. Deşi Miss Thompson afirma mereu că simte aceeaşi dragoste faţă de toţi elevii ei, în realitate lucrurile nu stăteau tocmai aşa. Când corectă lucrările lui Teddy, îi făcea aproape de fiecare dată plăcere - oricât de nefiresc ar părea - să sublinieze cu roşu răspunsurile mereu pe dos pe care le dădea Teddy la întrebări, iar când scria un "insufficient" la sfârşitul lucrării era cuprinsă de un sentiment reconfortant. De fapt Miss Thompson ar fi trebuit să ştie cel mai bine cum stau lucrurile, doar citise evaluările anuale şi ştia mai multe despre Teddy decât îi plăcea să recunoască. Evaluările erau cât se poate de obiective:
Clasa I - Teddy promite rezultate bune la învăţătura şi un comportament bun, dar situaţia lui familială lasă foarte mult de dorit.
Clasa a II-a - Teddy ar putea să dea mai mult. Părinţii nu-l sprijină suficient de mult. Mama lui este grav bolnavă.
Clasa a III-a - Teddy este un copil cuminte, dar mult prea serios. Învaţă greu. Mama lui a decedat anul acesta.
Clasa a IV-a - Teddy nu reuşeşte să ţină ritmul, dar are un comportament bun. Tatăl lui nu se interesează de el.
Crăciunul bătea la uşă. Băieţii şi fetele din clasa domnişoarei Thompson i-au adus câte un cadou de Crăciun. Şi-au îngrămădit darurile pe catedră, strângându-se nerăbdători în jurul ei, aşteptând curioşi să vadă ce va zice Miss Thompson. Printre cadouri se afla şi unul din partea lui Teddy Stallard, Miss Thompson a rămas tare surprinsă că şi el i-a adus un cadou, dar chiar aşa era! Împachetat în hârtie ieftină şi lipit cu bandă adezivă, cadoul lui Teddy făcea notă discordantă cu celelalte cadouri. Pe hârtia de culoare maronie scria simplu: "Pentru Miss Thompson, de la Teddy." Când învăţătoarea a deschis pacheţelul, din el au căzut o broşă lipsită de gust, cu pietricele din sticlă colorată, din care jumătate lipseau, şi o sticluţă cu parfum ieftin. Colegii şi colegele lui Teddy au început să chicotească şi să dea ghionturi la vederea "cadoului", însă învăţătoarea a avut suficientă înţelepciune şi prezenţa de spirit ca să-i reducă imediat la tăcere, prinzându-şi broşa în piept şi picurându-şi câţiva stropi din parfumul ieftin pe încheietura mâinii stângi. Şi-a ridicat braţul şi i-a lăsat pe copii să miroase şi i-a întrebat: " Ei, ce părere aveţi? Nu-i aşa că miroase frumos?" Aceştia au reacţionat entuziasmaţi cu "oh" şi "aa", nedorind să-i strice bucuria. La terminarea orelor, când toţi ceilalţi elevi au plecat acasă, Teddy a rămas în urmă. S-a apropiat încet de catedră şi a murmurat abia inteligibil: "Miss Thompson... Miss Thompson... mirosiţi exact ca mămica mea.. şi broşa ei vă vine foarte bine. Mă bucur atât de mult că v-au plăcut darurile mele. " După ce Teddy a ieşit din clasă, învăţătoarea s-a prăbuşit pe genunchi lângă scaunul de la catedră. Cu faţă brăzdată de lacrimi amare, ea L-a rugat pe Dumnezeu s-o ierte. În dimineaţa următoare, când copiii au intrat în clasă, au fost întâmpinaţi de o învăţătoare transformată. Miss Thompson nu mai era aceeaşi. Nu mai era o simplă învăţătoare, ci devenise un instrument în mâna lui Dumnezeu. Îşi propusese că pe viitor să-şi iubească într-adevăr elevii şi să îi trateze în aşa fel încât să le dea aripi şi să le influenţeze întreaga viaţă în bine. A început să-şi dea toate silinţele cu ei, ajutându-i din răsputeri, mai ales pe cei care aveau rezultate slabe la învăţătură, iar dintre aceştia, în mod cu totul deosebit de Teddy Stallard. La sfârşitul anului şcolar, rezultatele lui Teddy se îmbunătăţiseră simţitor. Îşi întrecuse majoritatea colegilor, iar pe unii îi lăsase chiar cu mult în urmă. A trecut o perioadă lungă de timp fără ca domnişoara Thompson să mai audă ceva de Teddy. Însă într-o zi, poştaşul i-a adus o scrisoare. "Dragă Miss Thompson, aş vrea să fiţi prima care află că voi încheia şcoala elementară al doilea din clasă. Multe salutări. Teddy Stallard." Patru ani mai târziu, a sosit o nouă scrisoare: "Dragă Miss Thompson, tocmai am văzut rezultatele: am ieşit primul pe clasă. Vreau să fiţi prima care află. Nu a fost uşor lucru, dar mi-a plăcut. Multe salutări, Teddy Stallard." După alţi câţiva ani: "Dragă Miss Thompson, de astăzi sunt dr. med. Theodore Stallard. Ce părere aveţi? Vreau să fiţi prima care află. Iar luna viitoare mă căsătoresc - mai exact, pe 27. Dorinţa mea e să veniţi şi dvs. la nuntă şi să ocupaţi locul pe care l-ar ocupa mama mea dacă ar fi încă în viaţă. Sunteţi singura "rudă" pe care o mai am. Tata a murit anul trecut. Multe salutări, Teddy Stallard." Miss Thompson s-a dus la nunta lui Teddy şi a ocupat locul pe care l-ar fi ocupat mama lui. Chiar merită acel loc. Prin felul în care se purtase cu Teddy, îi marcase viaţa, iar el nu a putut să uite acest lucru.

Dar tu, tu ce le-ai putea dărui celor din jurul tău? În loc să le cumperi ceva, îndrăzneşte să le dăruieşti un cadou care să dăinuie în timp. Dar te rog, nu te zgârci! Dăruieşte-te pe tine însăţi unui "Teddy Stallard", unuia dintre "aceşti foarte neînsemnaţi", pe care să-l ajuţi în acest fel să devină unul dintre "cei mari".

Adevăratul spirit al Crăciunului

Eram în Ajunul Crăciunului, la ultimele cumpărături, ce-i drept, cam întârziate! Şi ajunsesem în cele din urmă şi la raionul de păpuşi, unde tare-aş fi vrut să găsesc ceva potrivit pentru nepoţelele mele. Şi aveam de unde alege: o mulţime de păpuşi Barbie îţi atrăgeau privirile şi parcă se cereau luate în braţe, pieptănate, îmbrăcate şi alintate! Alături de mine, o fetiţă îmbrăcată ea însăşi că o păpuşă şi ţinând strâns în mânuţă un teanc de bancnote, alegea şi ea din priviri o Barbie. Când dădea peste una care îi plăcea, se întorcea către tăticul ei, întrebându-l: Am destui bani pentru asta? De obicei, el dădea afirmativ din cap, dar fetiţa caută mai departe, verificând mereu dacă are încuviinţarea tatălui. În timp ce ea îşi alegea păpuşă, de standul cu jucării şi jocuri video s-a apropiat un băieţel. Era îngrijit îmbrăcat, însă îţi puteai 00uşor da seama că hăinuţele lui erau cumpărate la mâna a doua, iar jacheta era probabil cu 1-2 numere mai mici. Şi el avea bani în mână, dar păreau să nu fie mai mult de cinci dolari. Şi el era însoţit de tăticul lui. Şi el cerea aprobarea la fiecare joc video pe care ar fi vrut să şi-l cumpere, dar tăticul lui de fiecare dată îşi clătină capul de la stânga la dreapta, privindu-l cu tristeţe. Se părea că fetiţa îşi descoperise păpuşica preferată: o minunăţie de Barbie, pentru care ar fi fost invidiată de orice fetiţă. Cu toate acestea, se oprise o clipă în loc, urmărind ce se petrecea între băieţel şi tăticul lui. Destul de mâhnit, dar fără a fi revoltat, băieţelul a renunţat în cele din urmă la ideea de a-şi cumpăra un joc video, alegând în schimb o cărticică. Tăticul lui îl luă de mână şi amândoi se îndreptară spre un alt raion al magazinului. Fetiţa aşeză înapoi pe raft păpuşica aleasă şi alergă spre standul cu jocuri video. Cu emoţie vizibilă lua jocul video ce părea să fi fost mutat de la locul lui şi după ce discuta câteva clipe cu tatăl ei, amândoi se îndreptară spre ieşire. Mi-am luat şi eu coşul şi m-am aşezat în rând după ei. Apoi, spre satisfacţia vizibilă a fetiţei, în spatele meu se aşezară băieţelul cu tăticul lui. După ce tatăl fetiţei plăti jocul video, iar casierul i-l întinse fetiţei, aceasta se aplecă spre casier, şoptindu-i ceva la ureche. Casierul zâmbi şi puse jocul video sub pult. Mi-am plătit şi eu cumpărăturile, iar în timp ce le aranjăm în plasă, a venit rândul băieţelului. Casierul îl încasa, după care i se adresă cu faţa toată un zâmbet:
- Felicitări! Eşti al 100-lea cumpărător pe ziua de astăzi! Ai câştigat o mică surpriză!... După care îi înmână jocul video achitat de fetiţă. Băieţelul înlemni de uimire. Era, reuşi el să murmure, era tocmai jocul video pe care şi-l dorise! Fetiţa şi tăticul ei urmăreau totul de la distanţă, iar eu am văzut atunci cel mai larg, cel mai drăgălaş zâmbet ştirb pe care l-am văzut vreodată! După care au ieşit din magazin. I-am urmat îndeaproape. L-am auzit pe tatăl fetiţei întrebând-o de ce făcuse această alegere. Nu voi uita niciodată răspunsul micuţei:
- Tăticule, n-au spus Nana şi Deda să-mi cumpăr ceva de care să mă bucur cu adevărat, care să mă facă fericită?
- Chiar aşa au zis, dragoste mică, i-a răspunsul tatăl.
- Păi vezi, tăticule, tocmai asta am făcut! I-a răspuns ea cu ochii strălucind de bucurie şi strecurându-şi mânuţa în mâna lui mare. Chicotind fericită, ţopăia alături de el spre maşina lor. Găsise cel mai bun răspuns la întrebarea ei: Am destui bani pentru asta?? M-am simţit privilegiată! Adevăratul spirit al Crăciunului mi se dezvăluise în magazinul de jucării sub înfăţişarea unei fetiţe, care înţelesese mai bine ca mulţi adulţi pe care îi cunoşteam semnificaţia profund a Sărbătorii. Şi m-am rugat atunci că Dumnezeu să-i binecuvânteze inimioara şi părinţii, la fel cum ea mă binecuvântase pe mine şi îl binecuvântase pe acel băieţel în Ajun de Crăciun!

Dumnezeul nădejdii să te umple de toată bucuria şi pacea pe care o da credinţă, pentru că, prin puterea Duhului Sfânt, să fii tare în nădejde!? (Romani 15:13) Aceasta este rugăciunea mea de acest Crăciun pentru tine. Nici gânduri, nici îngrijorări să nu-ţi umbrească strălucirea primului colind intonat de îngeri pe câmpiile Betleemului. Nu mai eşti singur! Mesajul îngerilor îţi este adresat ţie şi alor tăi! Crăciun binecuvântat ţie şi celor în mijlocul cărora te-a pus Dumnezeu!

Să-şi scuture iarna fulgii de zăpadă peste tine.

E iarnă. E iarnă în sufletele noastre. Vreau să ningă peste toată zbaterea noastră, să ningă peste toate grijile noastre, peste lacrimile noastre, peste cuvinte fără explicaţie, peste plecările care le-am făcut. Să ningă. Iarna este anotimpul cel mai rece dar şi cel mai cald. Exteriorul trebuie să-ţi fie rece dar interiorul cald. Să clocotească, să-ţi fie fierbinte de iubire, de dragoste. Iarna este multă zăpadă, fulgii cad unul câte unul iar noi nu le mai ţinem numărătoarea lor. Fulgul de nea acoperă tot ce numai alb n-a fost în jurul tău şi-n interiorul tău, zăpadă îţi arată să trăieşti speranţa că e bine, să o iei de la capăt chiar dacă vei luneca pe derdeluşul vieţii, să te bucuri că după o ninsoare totdeauna vor ieşi flori, niciodată urme. Zăpadă, fulgul de nea acoperă urmele, acoperă cenuşă. Va ninge şi va acoperi tot ce-a fost lăsat de la vară, căldurile eşecul în dragostea, primăvara - dragostea la prima vedere ce cu timpul a trecut, toamna când tristeţile tale, amărăciunea, lacrimile îţi vor fi şterse, fulgii de zăpadă îţi va lua tot, ei te vor încălzi chiar dacă sunt reci. Fulgul de nea va lua locul unei frunze, fiecărui trandafir, garoafă. Drumurile vieţii tale se vor face albe de parcă paşii nimănui nu a trecut pe acolo niciodată şi pentru toate astea unele persoane vor încerca să păşească pe acolo pentru prima oară. Zăpadă, fulgul de nea învie dragostea copilărească.Va ninge peste tot. Va ninge tot ce na fost să fie.Va ninge peste tot ce-a fost înlocuit. Zăpada va şterge orice urmă, aşa cum ştie să îngheţe şi ultimul boboc al ultimului trandafir întârziat, aşa cum ştie să încălzească până la primăvară florile pline de parfum şi culoare. Iarna, fulgul de nea este cadoul perfect. Să ningă peste cea fost, dar na fost bine, să ningă peste tot cea fost dar na fost bine. Zăpada e frumoasă, să ningă cu cuvinte, să ningă cu gânduri bune, cu ambiţii, curaj, cu speranţa unor sărbători fericite, să ningă aşa cum vă doriţi fiecare, să vă fie cald în suflet şi să nu aveţi o altă iarna. Sărbători fericite !!

Se urează sărbători pline de căldură într-o vreme în care gheaţa domneşte.

Aho, aho şi bun găsit
Vă mulţumim că aţi venit
Alături de noi să fiţi, o urătură s-auziţi.
Nouă şcoala mult ne place! Aplecaţi urechea-n coace:


Domn’ director Pochişcan, în a 9 a când am venit cu musteaţă ne-aţi primit
Anii-ntregi ne-aţi îndrăgit, dar şi noi v-am răsplătit
Ştiţi, cu tort noi v-am servit
ŞI ne-aţi dat o dirigintă... cea mai bună din incintă...
În a 12-a când am intrat, musteaţa jos v-aţi dat
Binişor aţi arătat, mult pe noi ne-aţi ajutat
Şi căldură-n plus ne –aţi dat.:))



La chimie stăm la soare
Şi-nvăţăm de oxidare
Acizii îi încurcăm,
Iar bazele le c-am uităm


Învăţăm de 12 ani la mate,
Şi tot degeaba măi frate
Integrale nu prea ştim
Vai de bac când ne gândim
Şi la toamnă ne-ntâlnim
Logaritm în baza 2, ia mai manaţi mai flăcăi..
HAI!!! HAI!!!!


La româna-I jale mare,
Vai de ele comentarii
Frazele se c-am încurcă, sinonimele-s pe ducă...
Studii de caz infecte
Cu discursuri indirecte...
Dialog, nu folosim
Pe profă o plictisim..


Iată vine fizică..
Ne chinuie optica
Arhimede nu ne-ajută, iar Pascal mai mult ne-ncurcă
În "lf" noi când mergeam
Şi de "second" mai eram
Pe profesor enervam, când acasă ne ceream


Când Biologia urmează, clasa se înfricoşează
Ochiul, nasul şi urechea, nu-şi găsesc deloc perechea
Bucuria este mare, când iei 4 în lucrare
Iar la teză-i supărare, când vezi nota "cea mai mare"
Profesoara ne-a dictat până ne-a epuizat
"Sunteţi buni voi la dictare" strigă profa-n gura mare
Iar acum când o urăm, noi c-un 10 o aşteptăm


Geografia mult ne place,
O-nvăţăm, n-avem ce face
De munţi ne-npiedicăm şi în ape ne-nnecăm


La istorie uşor nu-i,
Când agăţăm harta-n cui
Decebal s-a supărat,
Că de el noi am uitat


La engleză învăţăm,
Ca la bac noi să intrăm
Verbele sunt o problemă
Şi ne băga în dilemă
Sinonime la tot pasul,
însă ele ţin suspansul












La franceză nu prea ştim
Insă-ncet ne revenim
Alisa "famille" zice
Şi profa o contrazice


Domnul cel de tic, este un profesor chic
HTML învăţăm, şi pe messenger noi stăm
Un treiar noi căpătăm
Când pe facebook ne holbăm


Din ghemuit-indepărtat
Tabita s-a răsturnat
Podul s-a c-am stricat,
Iar ora s-a terminat

Ora de filosofie abia asteptăm să vie
Doamna Sonia de toate ştie. filozof trebuia să fie
Aflăm sensul omenirii, existenţa fericirii
Despre supremele valori şi adevaratele comoriDoamne-n astă clipa grea ne-ajută religia
Mai facem o rugăciune şi pentru ziua de mâine
Să ne-ajute D-ZEU
În vara la bacul greu

Notă: lf= laborator de fizica(vorba la prof.) famille= cuvant in limba franceza( familie)

Vă mulţumim că aţi fost mâna care ne-a ridicat atunci când am fost doborâţi, aţi fost încurajarea care ne-a oferit imboldul zilnic şi inima care a bătut mereu în acelaşi ritm cu a noastră.
Va multumim pentru susţinerea necontenită în fiecare proiect, pentru bunătatea cu care ne-a îndrumat spre reuşită. Se urează sărbători minunate, ninse de fulgii dragostei ce îmbrăţişează Cerul în fiecare zi.Se urează sărbători îmbrăţişate de mireasma Cerului şi încălzite de frumuseţea unui an nou ce se apropie cu paşi grăbiţi.

Dear Santa Claus - Fă-ţi bagajele, ia-ţi bilet şi pleacă.

Am de gând să-ţi scriu. Să-ţi scriu dorinţele pe care le am.

Anul acesta am vărsat multe lacrimi, am cunoscut atâta suferinţă, ură, mânie, acum vreau nădejde, fericire, vreau să plâng de bucurie. Înţelegi Moşule, mă înţelegi?! Vreau să mergi şi să împarţi dreptate, să te duci la uşa fiecărui copil şi săi dai de toate. Nu-ţi dau eu adresele, sunt multe, oh tu trebuie să le cunoşti. Vreau ca să faci o egalitate la cadouri, copii vedetelor vreau să le dai în mod egal ca şi la orfani, săraci, etc. Nu vreau să faci o diferenţă. Vreau să le torni balsam peste răni, să-i iei în braţe, să-i săruţi şi să le cânţi colinde. Ce-i mai frumos Moşule decât sărbătoarea Crăciunului când toţi copii se simt egali?? Du-te la fundaţia MEREU APROAPE de la Observator şi dăruieşte-le celor nevoiaşi ce vor ei. Întinde-le o mână. Dă-le o şansă. Citesc în fiecare dimineaţă ziarul. Oh, câte cerinţe ai deja, câte scrisori, câte sms-uri probabil ai primit. Eşti ocupat. Moşule ştii filmul "Miracle on the 34 street" vreau ca să te duci şi să-i duci acelei fetiţe ce te-a rugat. Ea nu vrea un animal de companie, jucării sau bomboane. Ea vrea o familie, un tată şi un frate. Vreau să te rog să mergi în special şi în spitale anul acesta. Du-te. Acolo nu vei găsi oameni bucuroşi gata de cumpărături, acolo vei vedea durere, lacrimi, plâns. Acolo ţi-e locul. Tu trebuie să mai şi îmbărbătezi lumea, să le spui cum să înfrunte greutăţile, şi cum să-şi şteargă fata umedă de la atâta plâns. Tu nu trebuie să împarţi cadouri, să te plimbi şi să strigi: "Ho, Ho, Ho! Merry Christmas!". Nu, tu trebuie să cunoşti durere, tot. E dureros moşule ca cei în suferinţă să găsească un zâmbet în altă parte de sărbători şi nu la tine. Te-ai gândit vreodată la asta? Du-te la aceea mamă care se roagă mereu pentru fiica ei, du-te la aceea fiică care se roagă pentru părinţii ei. Dacă e nevoie du-te şi pe jos, chiar dacă renii nu mai vor să călătorească cu tine, chiar dacă sania ta s-a rupt. Acum am ajuns la mine. Eu de Crăciun nu-mi doresc nici un cadou. Nu vreau nimic. Însă vreau doar o scară destul de înaltă încât să pot ajunge să-i îmbrățișez pe cei care au plecat prea devreme, nici nu am nevoie să-mi pun un înger în brad, pentru că deja îi am pe cei din cer care au grijă de mine. Vreau să-mi dai putere mai departe să înfrunt cu fata ridicată durerile sufleteşti şi trupeşti.Vreau să-mi dai cuvintele potrivite pentru a ridica oameni de jos, să-mi dai tăria să nu mai plâng aşa de uşor şi să fiu tare. Să-mi dai speranţă. Să-mi dai cei mai bun, iubire, fericire, bucurie. Vreau ca toate familiile să nu fie despărţite, să întregeşti căsătoriile, să pui dragoste în fiecare copil pentru a şi-o putea arăta faţă de părinţii lor. Vreau să faci minuni. Vreau să văd o speranţă la fiecare stradă. Vreau să văd miracole. Fă-ţi bagajele, ia-ţi bilet şi pleacă. Pleacă să descoperi noi oameni.

Cu ce-aş putea ajuta eu lumea aceasta?!

Am învăţat ce înseamnă ploaia, ce înseamnă tulburarea apelor. De 20 de ani ne omorâm pruncii în pântecele mamei noastre. Ne-am omorât unii pe alţii, ne-am ucis într-un mod barbar, ne-am băgat bătrânii în azil, am golit bisericile şi am umplut discotecile. Ni-s pline tribunalele de oameni care divorţează, de familii care divorţează, ni-s pline casele, fetele noastre se vând prin parcările ţării şi prin Europa ieftin. Am ajuns să spunem că suntem creştini dar bisericile-s goale, miroase şi clopotele bat a iad. Obrazul trebuie să ne ardă de ruşine. Dăm banii pe o grămadă de lucruri ce le numim extrvagante şi suntem atât de zgârciţi să-i ajutăm pe ceilalţi care are atâta nevoie de ajutorul nostru. Ne certăm unii cu alţii şi nu vorbim zile în şir şi ni se pare că e normal. Ne-am separat pe culori politice, culte religioase, am ajuns o naţiune de dezbinaţi, un popor care atunci când se întâlneşte doi oameni trebuie neapărat ca unul din ei să fie un Iuda. Am ajuns acolo ca să nu ne mai iubim. Am ajuns să ne judecăm după înfăţişare, după haine, după porniri. Am ajuns ca să nu mai avem pace în sufletele noastre. Aştept ziua când în ţara noastră va fi decretată odată pe lună o zi de post. Aştept ziua când crucea cea din parlament va fi cinstită aşa cum se cuvine. Aştept ziua în care Dumnezeu îşi va întoarce privirea spre România. O mare parte dintre voi v-aţi rugat pentru Ceauşescu şi bine aţi făcut. Vă rugati în fiecare duminică dimineaţă pentru domnul Băsescu ?! Pentru parlamentarii români? Vrem să avem pensii mari de câte ori v-aţi rugat pentru ei ?! Avem parlamentarii pe care îi merităm. Avem parlamentarii pentru care ne-am rugat. Ţara pentru care ne-am rugat.Când Dumnezeu făcea lumea 4 îngeri stăteau lângă el şi se mirau cum făcea el lumea aceasta şi un înger a pus o întrebare: De ce-o face, lumea aceasta? Aşa s-a născut filosofia. Când cineva întreabă de ce se întâmplă un lucru, ăla e filozof. Al doilea înger a zis: Cum va reuşi Dumnezeu să facă lumea aceasta? Aşa s-a născut ştiinţa. Al treilea se gândea: Oanre cei va ieşi lui Dumnezeu din lumea aceasta?! Oare cât valorează lumea aceasta?! Aşa s-a inventat materialismul. Al patrulea înger a zis în felul următor: Cu ce-aş putea ajuta eu lumea aceasta?! Aşa s-a născut creştinismul. Te-ai întrebat de ce Dumnezeu te-a aşezat în blocul, pe stradă cu numărul la care stai?! Te-ai întrebat de ce Dumnezeu te-a aşezat la şcoală şi în clasă în care stai? Aveţi în casă câte o plasmă, câte un computer sofisticat, v-aţi luat plăci de întins părul, de s-ar întinde şi mintea eventual ca să înţelegi că Dumnezeu vrea să vă întindeţi către ceilalţi, către oamenii de lângă voi. Spuneţi că nu aveţi, sunteţi îmbrăcaţi foarte bine toţi, noi trebuie să fim mâna întinsă a României. Niciodată să nu ne ajute Americanii, UE şi să ne înveţe după aceea că ION şi cu GHEORGHE se pot căsători împreună. Am ajuns să fim nişte milogi la poarta acestui univers. Stăm cu mâna întinsă românii, să vină şi să ne dea alţii bani şi să-şi bată joc de noi după aceea. O bucată de pâine, un bilet de autobuz, o vorbă bună. Ar trebui ca să facem fapte bune.Nu trebuie să faci adulter, să bagi cuţitul în burtă cuiva ca să ajungi în iad. Moralitatea te fereşte de puşcărie. Roamnii se laudă că sunt oameni morali. Până nai învăţat ce înseamnă umilinţă, până nu îţi curg lacrimile din ochi. Să nu cumva să porţi un nume pe care tu nu-l acompaniezi cu viaţa. Dacă ţara asta e ţara cum e ea, amărâtă şi nenorocită şi vândută până în pânzele albe este şi datorită faptului că tu, tu nu eşti interesat ca să arăţi nici tu mai bine. O ţară bună are oameni buni. Dacă astăzi vei face infarct ce se va întâmpla cu tine?
Auzi salvările, poate pompierii, poliţia se va duce la descarcerare, nu eşti tu, tu încă citeşti acest articol, pentru tine poate va fi o altă descarcerare poate mai târziu mai spre noapte. Tu nu eşti în salvarea aceea ceare pleacă acum, tu vei fi poate într-o altă salvare mai târziu de la 11 noaptea. Isus este răspunsul pentru religia ta, care nu te face decât să te simţi mândru şi mândră. Tu care pui sarcini grele de purtat pe umerii altora şi tu nu la muţi şi nu le simţi şi nu le duci. Minţi oamenii când le spui că vii în 10 minute şi nu mai vii. Copile rebel trânteşti uşile la 18 ani, te simţi Dumnezeu în casa ta cu o mamă analfabetă. Bisericile noastre au început să înţepenească, să se plafoneze, să aibă programe, să aibă liturghii şi să nu aibă un Hristos viu în ele. Ţi-e scârbă de lucrurile pe care le-ai făcut, de vorbele pe care le-ai spus, de minciunile pe care le tragi.
Mie mi-e scârbă.Ţie?

Pentru ca orice ar spune alţii în viaţa ta, TU, eşti rolul principal.

"Arta nu este un meşteşug, este transmiterea sentimentului pe care artistul l-a simţit."









Nu banii şi nici timpul clădesc o relaţie. Încrederea o clădeşte. Asta îi poţi oferi unui om.
Încrederea se câştigă foarte greu.
Noi ştim să desenăm, ştim din suflet. Sunt oameni care desenează pentru că vor să fie ca şi noi, sau poate din alt motiv. Noi suntem diferiţi. Noi avem experienţă.
Pasiunea lor va dispărea în curând şi nimeni nu va mai avea nevoie de ea. Ei spre asta tind.
Noi admirăm oamenii talentaţi, oameni care prin picturile lor pictează adevăruri, apusuri de soare şi lecţii de viaţă.
Am văzut oameni mai talentaţi ca şi noi două. Sunt foarte mulţi. Noi suntem conştiente că sunt oameni care au o capacitate de a-şi picta sufletul frumos pe o bucată de pânză.

Noi nu judecăm persoanele care pictează dar am văzut unii care o fac pentru mândrie. Fără să sesizăm că devin pur şi simplu o marionetă, o persoană fără atitudine şi respect de sine.
Orice ar spune alţii să nu uiţi niciodată că:
Draga mea Denisa poate că ai văzut de multe ori că pictez mai frumos sau mai bine decât tine. Crede-mă şi tu poţi. Am văzut că ai potenţial şi că doreşti să arăţi lumii frumuseţile exprimate prin pictură. Continuă să faci ceea ce-ţi place şi nu uita:
Tu poţi!
Tu cunoşti!
Tu vei reuşi!
Tu vei învinge!
Tu vei fi cu siguranţă fericită cu asta!
Orice ar spune alţii să nu încetezi niciodată să crezi în T INE şi în FORŢELE TALE.
Să nu uiţi niciodată de tine şi să nu renunţi la visele tale.!
Să dăruieşti necondiţionat iubire celor din jur dar să nu uiţi niciodată să te iubeşti şi pe tine.!
Pentru ca orice ar spune alţii în viaţa ta, TU, eşti rolul principal.

Mă uit la mine văd că timpul trece. El trece în defavoarea tuturor. Cu toții îmbătrânim și cu toții vom ajunge ca într-o bună zi să privim în oglindă și să constatăm că în timp fiecare rid va reprezenta mai degrabă un vis neîmplinit decât un an care a trecut. Și mă întreb:

Ce ne oprește și ne ține în loc atunci când ne gândim că am putea să ne reluăm un hobby, o pasiune chiar și la vârsta de 30-40 de ani? Noi trebuie să continuăm indiferent de consecinţe.

Ce ne oprește și ce ne ține în loc atunci când ne gândim că am putea deveni voluntari de profesie deși unii vorbesc că suntem prea mici şi că nu avem experienţă?

Ce ne oprește și ce ne ține în loc din a spune „Da te ajut" atunci când un om te roagă prin fapte și îți demonstrează prin gesturi, și nu prin cuvinte, că merită să îi mai dai o șansă?

Ce ne oprește și ce ne ține în lo c ca în orice moment al vieții să iubim ca niște proaspăt îndrăgostiți fără grijă zilei de mâine sau să trăim ca niște copii mici într-o inocență pură și fără gânduri de oameni mari?

Ce? Ce ne oprește atât de mult?!? Ce ne opreşte din pasiunea noastră?!

Noi nu trebuie să ne ucidem dorinţele sau visele. Frustrările, lipsa de încredere pe toate acestea trebuie să le alungăm, trebuie să dăm o şansă la tot ceea ce ne place.

Fiecare ar trebui să își pună o dorință, să își picteze cu ochii minții un vis și să se roage la suflet... să fie puternic și tare ca să poată descoperi nenorocul sau neșansa din prezentul deja trecut, să înțeleagă, iar apoi... fiecare ar trebui să își facă un plan și pact... nu cu divinitatea, ci cu el însuși pentru a împlini acea dorință, acel vis...

Și cu siguranță, viața și întregul univers vor face în așa fel încât... undeva la un moment dat... vei zâmbi din privir e când vei realiza că ți se împlinește dorința sau că îți trăiești visul...:)
Pentru Denisa C.

Daca nu-ti poti schimba soarta, schimba-ti atitudinea!

Lumini colorate, stele, un tunel îngust, curcubee, o distanta imensa, o calatorie agitata si extrem de ametitoare si obositoare, o viteza mult prea mare, un dans haotic, o muzica stranie si greu de înteles, soapte, râsete, plânsete, atomi lânga atomi, fizica, chimie, gravitatie, legi nestiute de noi sau nespuse, comete, hidrogen metalic lichid, electroni si protoni ionizati, câmpuri magnetice, apa, cristale, turbulente, pasiune, dragoste si... intram în aceasta lume, brusc, facând tam-tam, galagie, larma, plângând, nestiind unde suntem si ce se întâmpla cu noi.

Suntem oameni. Suntem pe Pamânt. Dumnezeu ne-a daruit viata. Pe lume ne-au adus parintii. Suntem prunci... ne asteapta o viata... ne asteapta o moarte... ne asteapta lumini colorate, stele, un tunel îngust... o calatorie agitata si extrem de ametitoare si obositoare, dar în sens invers...

Pornim de la zero! De la zero virgula zero, zero (!!!) Avem sufletul pur, fara de pacat si creierul ca un burete uscat, proaspat scos din ambalaj, gata, gata sa absoarba orice informatie venita din mediul exterior. Avem nevoie de câtiva ani pentru a învata sa vorbim. De si mai multi pentru a învata sa scriem, sa citim si sa socotim. De si mai multi pentru a ne specializa într-un domeniu, pentru a aprofunda si experimenta toate sentimentele si trairile umane, dragostea, ura, invidia, gelozia, mila, teama, frica... De si mai multi pentru a discerne între bine si rau si de si mai multi pentru a sti ce sa alegem... Pentru unii dintre noi, acestia din urma sunt insuficienti...

Nu fac nimic. Stau si privesc ceasul spânzurat de-un cui batut în peretele alb ca omatul. Secundarul parca zboara... Ma uit cum trece timpul si ma sperii. Timpul este doar fluviul în care pescuiesc eu pana intr-o zi . Efemeritate... ireversibilitate... tic-tac, tic-tac, tic-tac...

Sunt muritor! Sunt tânar, dar cine stie cât mai am de trait... Nu, nu asta ma sperie, ci gândul ca în timpul în care mi-a mai ramas, oricât de mult ar fi, n-am sa apuc sa realizez si sa fac tot ceea ce mi-am propus.

Stau si ma întreb ce s-ar fi întâmplat daca în anumite momente importante din viata mea procedam altfel decât am facut-o, daca luam alte decizii si daca da, daca în momentul de fata mai stateam privind inert, din fotoliul din încaperea slab luminata, ceasul spânzurat de-un cui batut în peretele alb ca omatul. Stau si ma întreb ce s-ar fi întâmplat daca Adam si Eva nu mâncau din pomul interzis... daca nu se inventa roata, daca nu se inventa tipografia, daca nu se descoperea America, daca nu se nastea Hitler, daca nu se apuca de scris William Shakespeare, daca Isac Newton era plictisit si nu mai avea chef sa cerceteze legile fizicii, daca istoria avea un alt curs... Stau si ma întreb câte sanse au ramas nevalorificate, pierzându-se undeva în negura timpului, pentru ca nu am avut curaj, pentru ca nu am stiut cum sa le valorificam, pentru ca nu am fost suficient de insistenti, pentru ca nu am avut încredere în fortele poprii... si câte altele vor mai urma...

Arunc o privire pe fereastra. Un bunic îsi plimba nepotelul pe aleea serpuita, ce duce spre parcul de joaca pentru copii, lovind în mers, cu picioarele, frunzele uscate ce zac, moarte, pe caldarâm. Ma întreb ce va ajunge cel mic când va creste. Va învata, va fi cuminte si -si va asculta parintii? Se va casatori, va trai o poveste de dragoste adevarata, va fi tatic, va fi bunic, isi va plimba la rândul lui nepotii, asa cum face bunicul lui acum, va fi un geniu, va lasa ceva important pentru posteritate sau va fi doar un celebru anonim? încerc sa-mi imaginez si cum arata bunicul când era de vârsta nepotului sau, ce vise avea, precis vroia sa devina politist sau pompier... încerc sa-mi dau seama cât de multumit este de viata lui... pentru ca asa cum spunea si Albert Camus “...viata este suma tuturor alegerilor tale..."

De multe ori, de prea multe ori, parca, ne plângem singuri de mila. Ne victimizam. Suntem nemultumiti si nerecunoscatori pentru ceea ce-am realizat. Asta poate fi si un lucru bun, daca functioneaza ca un motor autopropulsor, ca un stimulent, ca o mentalitate continua de autodepasire a limitelor, dar poate fi si un lucru rau, atunci când trecem în extrema cealalta si devenim prea pesimisti. Atâta timp cât traim într-un sistem democratic, într-un stat liber, nimeni si nimic nu ne poate împiedica sa ne ducem la bun sfârsit pâna si cele mai îndraznete vise. Nimeni în afara de noi însine (!!!). Noi suntem cei care ne autocenzuram, care ne punem singuri bariere, care încetam sa credem în noi, care ne temem sa fim noi...

Dictonul care spune ca nu exista “nu pot", este putin exagerat, însa mesajul transmis de acesta nu trebuie neglijat, ci trebuie sa procedam în consecinta. Daca ne dorim ceva, daca ne propunem ceva, daca ne stabilim un obiectiv, nu trebuie sa cedam la primele obstacole întâmpinate, ci trebuie sa muncim din greu, sa avem rabdare si o vointa de fier...

"Cu cât traiesc mai mult, cu atât îmi dau mai bine seama de impactul atitudinii asupra vietii. Pentru mine, atitudinea este mai importanta decât faptele. Este mai importanta decât trecutul, decât educatia, decât banii, decât circumstantele, decât esecurile, decât succesele, decât ceea ce cred, spun sau fac ceilalti oameni. Este mai importanta decât felul în care arati, decât talentele sau aptitudinile pe care le ai. Poate construi sau distruge o companie... o biserica... o casa. Remarcabil este faptul ca putem alege zilnic ce atitudine vom adopta în acea zi. Nu ne putem schimba trecutul... nu putem schimba faptul ca oamenii vor actiona într-un anumit fel. Nu putem schimba inevitabilul. Singurul lucru pe care îl putem face este sa cântam pe singura struna pe care o avem, si aceasta este propria atitudine.", spunea dr. Charles Swindoll, pe buna dreptate!

O gândire optimista, o mentalitate de învingatori, un zâmbet pe buze chiar si atunci când pierdem si veti vedea, viata se va schimba. Se va schimba în bine.În manualele de psihologie se spune ca omul are trei moduri de prezentare. Asa cum este în realitate, asa cum se vede el si asa cum îl percep ceilalti. Haideti sa ne vedem asa cum suntem în realitate, sa constientizam calitatile pe care le avem, sa nu mai fim superficiali, sa facem tot posibilul sa corectam, sa modificam, sa reparam, daca vreti, ceea ce nu ne place la noi, sa ne împacam cu noi însine si sa-i lasam pe ceilalti sa ne descopere asa cum suntem în realitate, asa cum ne vedem noi...

Prisacaru Raffaela