Cuvinte, stări, sentimente

Ai plecat cu speranța în suflet să fie mai bine. Erai pierdut în mulțimea de oameni ce urmau să ia același autobuz. Eu mergeam cu pași repezi pe pietonalul ce atunci mi se părea imens, speram din tot sufletul să te mai văd o dată. Dintr-odată, emoția pe care o simțeam la gândul că te mai pot vedea o dată, s-a transformat într-o supărare vulnerabilă. Am încetinit…și nu mai știam unde merg, și de ce merg. Lacrimile îmi năpusteau ochii, dar nu aveau putere să curgă. Sângele parcă s-a oprit din cursul său și aștepta și el ceva, un medicament ce să-i redea cursul. Dar eu ce așteptam? Nimic..cred. Pe măsură ce înaintam, mă gândeam la tine, la mama, la mine. Parcă o voce cerească mi-a șoptit să îmi ridic privirea…și te-am văzut lângă două genți pribegite de probleme și necazuri, stând, așteptând șoferul ce avea să te ducă acolo, departe de noi. Nu erai supărat, dar nici fericit. Erai pur și simplu, pierdut în acel spațiu încercând să fii tare și să îți menții scopul deciziei de a pleca. Când m-ai văzut, parcă ți s-a luminat fața…

Ochii îți luceau de parcă o zână din poveștile pe care mi le spuneai când eram mică te-a atins și ți-a adus în suflet fericire. Sângele parcă a reînceput să curgă, și curgea, și curgea, și curgea atât de tare..Lacrimile-mi iar invadau ochii mei de migdală, însă am găsit acea putere de a nu le lăsa să curgă. Erau ultimele clipe petrecute împreună pentru…pentru ceva timp. Nu vreau să pară o dramă, pentru că nu-i, dar rămâne o despărțire. Nu vă plac despărțirile siropoase? Nici mie, le detest, încă nu am învățat cum să le rezist. Am vorbit, mi-ai dat de grijă..oh, atât de multe… Mi-ai zis că tu pleci, și că nu mai poți avea grijă atât de mare de noi (vreau să-ți spun că suntem bine, cel puțin așa îți spunem ție), să am grijă de mama, de mine… de școală, de casă… să am grijă cu prietenii (sunt bine și din privința asta). Nu vroiam să îți faci griji de nimic, așa că ți-am zis că totul era sub control (cu fiecare clipă ce se scurgea, simțeam că pierd controlul instantaneu). Vine șoferul…pune sigiliul peste bagaj și… “îmbarcarea”! Nu am suportat să te văd cum te urci și pleci. Așa că am decis să plec eu prima. Un pup…o îmbrățișare..un te iubesc..un ai grijă de tine și atât. Eram toată un zâmbet (cel mai fals din viața mea). Și am plecat. Și nu m-am întors deloc. Atunci, controlul asupra mea a cedat total. Lacrimi…lacrimi..lacrimi. Se aude ceva…mă întorc … plecai. Ți-am făcut cu privirea din mână, atunci ți-am mai zis o dată te iubesc și am plecat spre casă, spre noile mele responsabilități.

Acum? Da, vorbim cât se poate de des. Ce vorbim? Ești bine? Da, tu? Da. Muncești? Da,muncesc. Îți place? E greu? Da, e bine. Nu-i așa greu pentru că mă gândesc la voi. Ce ați mai făcut? Nimic tată, am stat…nimic nou. Tu? Păi eu muncesc. Dragul de tine… Da, așa e. Acum trebuie să închid, nu mai am mulți cenți și să mai vorbim și mâine. Vă pupă tata. Și noi tată..

(Acasă…nu-i aia, nu avem aia, ne trebuie aia…fă așa, nu fă așa. Sună-l tu, nu eu. Nu îi pasă. Nu face nimic. Nu mai pot !! )

(La el… oare sunt bine? Of, sper să le fie bine. Dar cred că sunt mai bine fără mine… nu au o povară în plus)

REALITATEA? Ne e dor de tine; și mie îmi e dor de voi. Dar niciodată nu o spunem… probleme înving și acel sentiment de iubire care a mai rămas. Ce ai lăsat? Un bilețel în care mulțumeai pentru cafea, pentru tot. Ce ți-am lăsat? ….

Trebuie să învăț cum să îmi aleg gândurile, cum să le sortez. Nu am fost în stare să recunoaștem caracterul divin mai profund. Nu ne dăm seama că undeva, Cineva este Sus și ne veghează, știe tot ce facem și tot ce simțim, iar în adâncul sufletului nostru este un Sine suprem a cărui stare o știm doar noi.

Te iubim … și eu pe voi… !

Drepturi de autor: Groza Isabela.

Fiecare avem o poveste.

Fiecare avem drumul nostru plecat de la 0, cu un rucsac pe care il purtam greu sau usor, el este al nostru, cu cele bune sau rele, adunate incet, incet. . . acolo. Cu amintiri inca voalat de la primii pasi facuti in lume, pus acolo de mama, apoi viata care am luat-o in piept, dornici sa urcam pe aceasta scara, treapta cu... treapta. Ma uit cum unii dintre noi au rucsacul plin, cu iubire si lucruri bune, cu viata traita din plin, fara emotii, fara rautati, fara fracturari, iar altii deja cu rucsacul rupt, murdar, urat pe care cu sila-l poarta in spate. daca ii intrebi ce au acolo, iti vor arunca o privire crunta, plina de rautate si-ti vor spune :"o viata de caine." Greu poti intelege asa ceva si te gandesti ce anume i-a facut sa spuna asta.
Copii nedoriti de familii destramate, crescuti in ura si violenta, fara frica de Dumnezeu, ajung sa poarte povara unui suflet ciuntit in rucsacul vietii. Dar aceeasi copii nedoriti sau prigoniti de familii responsabile, cu multa ambitie, sunt responsabili de propria lor viata, ajung de multe ori sa aiba un rucsac plin de fapte bune, de o viata luminoasa, de multa bucurie si implinire, si atunci pe buna dreptate, cand vine vremea sa stai sa te odihnesti si sa despachetezi rucsacul vietii, vei constata ca ai ce-ti aduce aminte, ai ce te bucura, ai ce te face.
Te gandesti la parintii care ti-au dat viata, care te-au iubit si te-au aparat de primejdii, de bunicii care se uitau la tine ca la soare, de fratii si surorile pe care i-ai iubit, de rude, de prieteni, de profesori. Vedeti cate lucruri incap in rucsacul vietii?! Loc este..si mai este inca ceva. Rucsacul devine din ce in ce mai incapator, cu cat adunam mai multe lucruri bune, frumoase si trainice. Ati vazut cat de placut este atunci cand ne uitam din cand in cand in albumul cu fotografii sau, acum mai modern.. punem CD-ul cu pozele evenimentelor traite, presimtite de noi.

Învaţă abecedarul lucrurilor mărunte.

Poate fi mai uşor dacă bagi ceva în buzunarul adânc şi lat, în halatul medicului.
Te-ai fraierit, la internet, telefon, în piaţă la cântar, de către soţul care l-ai crezut ideal cu caracter, la şcoala de către profesori, la primărie, la vamă şi.. ajunge. Toate acestea făcând viaţa omului grea, lipsită de sens de culoarea negru. Zilele par de plumb, nopţile par îmbibate în acid, şi te saturi de toate, de tot, vrei linişte, pace, armonie şi iubire.
Vrei să schimbi să faci dreptate, dar realizezi că este cu mult mai mult peste puterile tale, să schimbi lumea. Ai o idee bună, cazi jos, vrei să te laşi purtat de vânturi, valuri, dar ai o idee şi mai genială: să te sinucizi. Nu mai are niciun rost ce spui, toţi sunt corupţi, vicleni, duşi cu pluta, dacă te-ai sinucis pentru tine nu mai am nici un cuvânt. Dar dacă eşti în categoria celor care stau pe gânduri, atunci am o veste frumoasă pentru tine: ridică-te omule în picioare, şi eu am luat multe trânte de la viaţă, dar din contră m-am ridicat cu propriile mâini în picioare. Cum am ajuns la această calitate, este simplu: am învăţat să nu mai dau vina pe nimeni, acum am grijă de mine. Şi de aici porneşte totul. Ştiu îţi doreşti multe, doreşti să ai ca toată lumea, să nu fii interior în bunuri materiale, să nu fii cineva. Trebuie să faci ceva, să-ţi asumi toate responsabilităţile pentru tot ce ţi se întâmplă.
Viaţa este superbă, ea acordă supravieţuirea atât pentru proşti, cât şi pentru inteligenţi, chiar dacă trăim pe o planetă magnifică.
Creierul, asa maşină sofisticată nu mai găseşti nicăieri. Îl ţii pe umeri. Imaginează-ţi capacitatea de a găsi soluţii, de a excela în performanţă, pentru că am fost învăţaţi de mici să dăm vina, să ne înveţe, să ne hrănească, iar acum suntem nişte programe ce repetăm ceea ce noi am învăţat.
Omul este mai mult decât atât. Omul este viaţă şi viaţa este indulgentă. Viaţa este plină de pasiune, plină de artă.
Te înşeli dacă destinul ţi-a fost inundat de probleme. Destinul este o copie a gândurilor, acţiunilor, trăirilor, emoţiilor, sentimentelor tale. Aşa că dacă vrei să trăieşti, trebuie să meştereşti. Viaţa este extraordinar de inteligentă, plină de valoare. Tunelul pe care îl traversezi este întunecos, plin de pericole, iar în urletele vremii şlefuieşte-ţi caracterul, fă-te mai puternic pentru că dacă nu te faci, te poate duce în prăpastia sinuciderii. Alegerea îţi aparţine. Nu da înapoi, omule.
Viaţa este întotdeauna fără eşec şi se echilibrează o balanţă. Dincolo de nori e mereu un cer albastru. Dacă ai un ţel mergi înainte, indiferent cât de greu îţi este. Dacă nu ai unul, făureşte-ţi unul. Uită-te la cei care au ajuns în vârf, fă şi tu ca ei. Munceşte, pune pasiune, visează. Iubeşte şi indiferent de ţel pe calea aceasta te vei bucura de truda ta. Vei râde de o vale de viperi pe care ai trecut-o. Vei realiza cât de simplu a fost.
Dacă ai o persoană lângă tine, iubeşte-o din toată inima ta, fii creativ, tandru, romantic, corect şi cinstit. Învaţă abecedarul lucrurilor mărunte.
Arată-le semenilor că nu ţi-e frică de reclamele de criză, terorism, ameninţări. Sparge-ţi barierele şi lasă fiinţa ta să se exprime.
Îţi doresc multă iubire. Te îmbrăţişez până îţi vei dobândi şi tu o viaţă frumoasă, până vei ajunge în inima succesului.

Când voi răsplăti pe toţi cu aceeaşi monedă?Oare când?

Mă întreb oare câte curse îmi va întinde viaţă până voi înţelege că nu merită să ai încredere în oameni...?
Câte râuri de lacrimi vor mai curge peste chipu-mi, până voi înţelege că nu trebuie să protejezi pe nimeni?, căci dacă nu răneşti, eşti rănită.
Câtă durere va mai inunda sufletul meu, până voi înţelege că sunt lucruri care nu pot fi iertate?
Când voi putea fi alta? Când nu voi mai fi indulgenţă? Când voi răsplăti pe toţi cu aceeaşi monedă? Oare când?
De a lungul timpului am învăţat că suferinţa e o stare absolut firească de care dacă eşti om cu suflet nu te poţi feri niciodată, mai devreme sau mai târziu ea oricum te loveşte şi de curând am înţeles că oricâte baricade nu ţi-ai clădi în jurul sufletului, oricum va exista cineva care se va strecura timid în el pentru al răni. Am constatat cu groază că în viaţa asta se duce o luptă contra cronometru: cine răneşte primul, aşa că dacă încerci să nu răneşti, într-un final eşti rănit. Ne place sau nu acesta este adevărul, adevărul care timp de câteva săptămâni m-a durut, adevărul care m-a distrus... pentru că mi-am văzut sufletul de atâtea ori rănit şi îngenuncheat în fata suferintii şi totuşi încă nu m-am decis să rănesc prima şi totuşi încă m-ai accept umil să fiu rănită...
De fiecare dată trăindu-mi din ce în ce mai greu suferinţă...!

Busiii pentru câteva zile, dar revin cât de curând.

Urmează o săptămână foarte busiii. O să mai trec pe aici din când în când .
Vă las cu o melodie superbă astăzi şi pentru celelalte zile.

Vă îmbrăţişez cu mult drag, cei care face-ţi parte din viaţa mea. Vă iubesc.

" de ce fac oamenii lucruri de neînţeles"?

De fiecare dată când se întâmplă câte ceva, îmi pun adesea întrebarea " de ce fac oamenii lucruri de neînţeles"? De ce oamenii greşesc?! De ce o fac tocmai intenţionat?! De ce?! Ca să rănească, să fie uneori ironic, să-ţi dea tot timpul palme, să te facă să te simţi un nimic?! De ce, dacă ajung în stadiul în care conştientizează că greşesc, continua să o facă înşelându-ţi aşteptările?

Adică, bun, greşeşti o dată dar de ce insişti să o faci în continuare, de ce să persişti în greşeală?

De ce nu îţi asumi fapta sau faptele greşite şi încerci să îndrepţi lucrurile sau, dacă nu vrei să le îndrepţi, măcar să te opreşti din a răni în continuare?

Ştii de ce fac unii aşa? Pentru că de cele mai multe ori greşeală nu îi afectează pe cei care o fac, pentru că de multe ori greşelile le satisfac ego-ul, pentru că se simt mândri de reuşita lor "bună", pentru că nici eu nu ştiu uneori de ce o fac.

De multe ori când un om greşeşte, a doua oară ne ferim de el, nu analizăm greşeală, nu căutăm să vedem dacă a fost făcută intenţionat sau fără a-şi da acea persoană seama. Cred că oamenii scad cu adevărat în ochii noştri nu în momentul în care observăm că ne-au greşit ci în momentul în care ei văd că noi suferim din cauza greşelii lor însă continuă să meargă pe aceeaşi linie a suferinţei refuzând să se oprească.

Cred că atunci când cineva greşeşte intenţionat ţie ţi se dărâmă toate crezurile tale interioare şi în locul lor rămân doar nişte ruine peste care domneşte suferinţă...

Deşi am căutat foarte mult răspunsul la întrebările de mai sus, pot spune că nu la toate am găsit un răspuns care să mă mulţumească în totalitate. Dar, ştiu cu certitudine un lucru, un om care ţi-a greşit intenţionat, într-o zi îşi va da seama că pe lângă ce-a făcut şi-a pierdut o persoană de încredere, un prieten, va realiza că s-a ascuns tot timpul în spatele unor lucruri, unor oameni ce l-au condus şi că a refuzat să dea explicaţiile cerute la timpul potrivit.

Într-o zi va fi imposibil să se întoarcă şi să retracteze tot ce a spus sau a făcut fără să strice un anumit echilibru, o armonie sau chiar o ultimă fărâmă de respect.

E atâta dezordine în mintea ta, în sufletul tău?

O zi de februarie. O vizită pe site-ul lui Andrei.
Andrei împreună cu mine te invităm să acorzi un mic răgaz sufletului tău. Acesta va fi înălţat de armoniile gândurilor, eseurilor, poeziilor scrise cu prea mult dor pentru tine. Pentru că eşti special te aşteptăm cu mare drag şi-ţi promitem să vă oferim câte o îmbrăţişare dacă te vom vedea pe acolo!

Când ai nevoie să te răcoreşti urgent sub atingerile micuţilor stropi de ploaie ce cad din când în când slăbiţi pe covorul trist cu care se înveleşte trupul şi sufletul tău intră aici.

E atâta dezordine în mintea ta, în sufletul tău? Atâta dezordine în tine şi atâta linişte în afara ta? În jur totul este pustiu. Eşti doar tu şi cu tine?! Tu şi adierea vântului care încearcă să îţi sorteze gândurile?!
Apasă click aici si inspira-ţi sufletul cu cele mai frumoase gânduri, citate despre viata ta şi tot ce te macină pe tine.

E Valentine's Day. :)

Cu ani în urmă aţi fost o promisiune, reprezentaţi o dimineață de vară, un zâmbet și toată speranța persoanei iubite. Pe 14 februarie orice persoană îndrăgostită reprezenta:
- O ploaie căzută
- O briză de mare
- O poezie cântată de chitară
- O noapte albastră

Iubitele îşi tratau iubiţii cu delicatețe, dincolo de cuvinte, dincolo de tremur, dincolo de extazul cu care le priveaţi, dincolo de mângâiere, dincolo de esență, între minune și eternitatea clipei.
Îndrăgostiţii iubeau în forţa vântului, în aşteptări şi dor, în frig şi în lumina razelor de soare, în linişte, căldură şi extaz.
Iubeau în bucurie şi durere, în lacrimă şi cânt, în zile şi în nopţi, în micile victorii şi înfrângeri, în comparaţii simple şi necesităţi.♥

În trecut, romantismul era foarte apreciat. Nu trebuia să fii brutal cu o doamnă sau să îi faci propuneri indecente unui domn. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat şi au devenit mai complicate.. Florile au devenit tot mai rare, la fel ca şi romantismul.
Nimeni nu mai caută să impresioneze pe nimeni pentru că trăim deja într-o lume crudă în care ai fi fericit dacă cineva ţi-ar ceda locul într-un autobuz. În zilele noastre, numim romantism cedarea locului din autobuz. Femeile nu mai caută să impresioneze bărbaţii cu surprize plăcute, cu mese surpriză pregătite acasă, cu ţinute impecabile.
Bărbaţii nu îşi mai surprind iubitele cu locuri secrete, şoapte la ureche, flori aduse fără nici o ocazie, chiar o uşă deschisă sau un scaun tras. Nimeni nu mai compune melodii pentru iubita sau iubitul ci le compun pentru comercializare. Nimeni nu se mai oboseşte să umple o cameră cu petale de trandafiri şi cu lumânări. Ei nu mai caută să fie plăcuţi prin limbaj, comportament şi vestimentaţie.
Aşa de jos am ajuns? Ne mulţumim doar cu fărâmiturile care mai cad de la masa deceniilor trecute şi aproape că am uitat ce înseamnă unele cuvinte.
Pe facebook "X-ulescu îs single", "X-uleasca în a relationship".
Ce poate fi mai sfâşietor decât dorul? Dorul de cineva, dorul de ceva.
Puţine gesturi pline de romantism mai observăm. Îmi dau lacrimile când privesc cum ne mulţumim cu toată această iluzie de iubire şi cum nu ştim să îi arătăm persoanei de lângă noi cât de mult o iubim şi cât de mult înseamnă pentru noi.
Pot părea dramatică dar... romantismul, din păcate... este pe cale de dispariţie.
Nu! Nu sunt împotriva “Valentine’s Day”! Orice sărbătoare a iubirii este magică! Nu contează dacă este sau împrumutată! Sunt în schimb împotriva celor care aşteaptă sărbători precum acestea ca să fie mai romantici, mai iubitori, mai buni! Sunt împotriva celor care aşteaptă ziua de 14 februarie ca să poată dărui o floare sau un sărut profund! Nu îi înţeleg pe cei care în loc să îşi ofere propria lor inimă cumpără o inimă de pluş! Într-adevăr este mai simplu, deşi mai costisitor! Sunt împotriva celor care nu înţeleg că atunci când iubeşti fiecare zi pe care o petreci cu persoana iubită este ea însăşi o sărbătoare! Sunt împotriva celor care aşteaptă această zi ca să poată aprindă lumânări, ca să poată să facă ceva special, sexy sau romantic. Sunt împotriva celor care până astăzi nu şi-au făcut timp să se iubească! Sunt împotriva lor, pentru că nu îi înţeleg, pentru că eu am învăţat să mă bucur de fiecare moment petrecut lângă el! Pentru că în fiecare zi sărbătoresc clipa şi sărutul pe care mi-l oferă! Pentru că în fiecare zi îi dau câte ceva din mine! Pentru că în fiecare zi îi dau inima mea şi tot ce descopăr nou în mine!
Happy Valentine’s Day ! Şi nu uitaţi .. şi zilele ce urmează pot fi la fel de speciale!

Sfatul meu: Mai bine singură azi, şi îndrăgostita în fiecare zi. ♥:)

Cum poate un om să te privească în ochi şi să nu îşi recunoască vina?

Azi mi s-a demonstrat încă o dată că oamenii te dezamăgesc...
În ultimul timp am constatat că dezamăgirea este ceva firesc... ceva uman... ceva inevitabil.
Şi este deosebit de dureroasă...
Am fost dezamăgită de multe ori în viaţă...
Cu siguranţă şi eu am dezamăgit la un moment dat pe cineva... dar fără nicio intenţie... fără să fie premeditat...
Mi-am asumat vina şi m-am căit tot timpul dacă faptele/deciziile mele au stat la baza nefericirii altcuiva.
M-am căit şi îmi cer şi astăzi iertare către cei cărora le-am greşit... căci a fost fără intenţie...
Nu am înţeles şi nu pot să iert... însă... oamenii care dezamăgesc şi fac rău intenţionat...
Cei care îşi stabilesc dinainte drumul şi care înarmaţi cu răutate şi cu un obraz deosebit de gros... calcă peste toţi şi peste toate fără să se uite în urmă...
Nu pot înţelege aceşti oameni care se gândesc doar la ei... care te calcă efectiv în picioare fără să ţină cont că tu i-ai sprijinit... că i-ai ajutat... oameni care au tot timpul pregătită cu atenţie o scuză pe care ţi-o servesc cu zâmbetul pe faţă...
Cum poate un om pe care l-ai ajutat şi l-ai sprijinit mereu să te privească în ochi cu seninătate şi să nu mai recunoască ce a spus...?
Cum poate un om să te privească în ochi şi să nu îşi recunoască vina... să nu îşi asume responsabilitatea faptelor sale doar pentru a nu le dă celorlalţi ocazia să vadă că în realitate este un incompetent?
Stau în pat şi mă întreb:
Oare cum le-am permis eu acestor oameni superficiali să intre în viaţa mea?
Oare de ce eu mereu văd doar partea bună a unei persoane...?
În acest moment cuvintele nu îşi mai au rostul... pentru că deşi aş avea o mie de cuvinte să le spun... aceste persoane nu mai merită nimic...

Ce este dezamăgirea ?

Am fost dezamăgită de diferite persoane... unele mai dragi că altele.În modul acesta am învăţat să fiu mai atentă la ce se întâmplă în jurul meu, să nu mai fiu la fel de îngăduitoare, şi credula... m-am închis în mine şi am devenit o femeie... zic eu... mai calculată. Da, îmi dau seama că uneori sunt prizonieră gândurilor şi a calculelor mele dar realizez că am devenit mai înţeleaptă. Sunt capabilă să mă bucur de fiecare lucru mai mult sau mai puţin bun, şi nu mai permit nimănui să-mi spună ce trebuie să fac... ce este corect... ce e bine pentru mine... Nu înţeleg de ce oamenii nu sunt cinstiţi, de ce promit şi nu respecta, de ce nu-şi asumă responsabilitatea pentru faptele lor, de ce nu au curajul să spună că au greşit, de ce sunt răi şi mincinoşi... Eu nu mă bucur de răul nimănui, nu urăsc pe nimeni... nici chiar pe cei care m-au rănit. Viaţa este scurtă ca să îmi umplu inima cu sentimente negative...

Voi încerca întotdeauna să trăiesc şi să iubesc frumos... şi chiar dacă voi mai cădea din când în când voi încerca să le mulţumesc celor care mi-au făcut"bine" cu zâmbetul pe buze... şi să îi iert...

Ce este femeia?? O compoziţie chimică?! Un amestec?!

Ce este femeia?? O compoziţie chimică?! Un amestec?! O jucărie cum spun unii?! O..

Ea este femeia prototip. Nu este perfectă dar tinde mereu spre perfecţiune. Este frumoasă în felul ei de-a fi.
Reprezintă un amestec echilibrat de feminitate şi sensibilitate cum rar întâlneşti. Are un suflet de copil, emană bucurie, reprezintă soarele pentru un bărbat. Se ţine de hotărârile luate, are mereu lacrimi în ochi, de bucurie sau tristeţe. Are în ea un potenţial enorm de care nu este conştientă căci încă nu l-a găsit pe EL.
Are o sete de afecţiune, pasiune pe care cred că niciodată nu va reuşi cineva să i-o potolească. Este un om cu suflet bun dar ros pe dinăuntru de nişte adevăruri dureroase. Fără să bănuim o analizăm zilnic, uneori, fiecare zâmbet, fiecare cuvânt, fiecare respiraţie.Indiferent prin câte a trecut a demonstrat că, în timp, toate s-au aşezat şi a fost dacă nu fericită cel puţin pe undeva pe acolo.


Acordă mereu o a doua şansă, a treia sau a n a şansă.
Deşi face paşii mărunţi merge destul de repede, iar bărbatul nu se poate ţine după ea, câteodată se împiedică sii cere ajutorul.



Crede că niciodată nu poţi să cazi atât de jos încât să nu mai poţi să te ridici, că vine momentul în care trebuie să renunţi să te plângi că lucrurile nu au ieşit aşa cum îţi doreai şi să te apuci să construieşti temelii solide chiar şi pe nisipuri mişcătoare... că atâta timp cât ţi doreşti cu adevarat cu siguranţă poţi reuşi.

Moda fără suflet -o carte de credit?

De cum face primii paşi în viaţă, omul trebuie să imite, începe cu păpuşa Barbie, care, pe an ce trece, este tot mai dezbrăcată şi tot mai senzuala. Deci primul etalon, primul model pentru fete; cât despre băieţi, ei sunt ajutaţi să îşi dezvolte gustul pentru plăcere, pentru fetiţele cu fitze!Cataloage tot mai pretenţioase o învăţa cum să se îmbrace pentru a fi, de fapt, tot mai dezbrăcată. O învaţa că haina nu trebuie să ne facă, în ultimă instanţă, mai frumoşi, ci trebuie să "strige" după privirile celorlalţi. Ceea ce trebuie să se vadă este corpul, trupul omenesc care are o enormă nevoie de plăcere.Vara este anotimpul în care moda scoate "carnea" pe piaţă, fiecare scoate la "taraba" ceea ce are mai bun. Însă cine refuza acest joc risca să fie scos din catalogul plăcerilor acestei lumi. Am devenit nu oameni frumoşi, ci picioare frumoase, sexy, care îţi taie respiraţia şi demnitatea. Am devenit abdomene umblătoare, talii cu mişcări provocatoare, care pur şi simplu îi cheamă pe cei doritori la plăcere. De mult timp fetele noastre au uitat că ceea ce are omul unic şi de neînlocuit este chipul şi nicidecum picioarele. Din nefericire ne-a intrat în reflex să îl privim pe celălalt începând cu mijlocul lui, cu talia lui. Dacă o fată a picat acest examen, nu mai are nici o şansă în rândul prea modernei noastre lumi. Ne dezbrăcam înainte de a fi "nevoie" să fim dezbrăcaţi. Ne aruncăm inconştienţi în vâltoarea unor patimi ruşinoase, fără a calcula consecinţele acestei manipulări. Ne lăsăm prădaţi de privirile celorlalţi fără a gândi că păcatul începe mai întâi în inimă. Nu înţelegem că majoritatea zdrobitoare a celorlalţi nu vor putea să vadă eul nostru, ceea ce suntem de fapt, privind goliciunea noastră, ci ne vor transforma în simple obiecte de plăcere, în "actori" ai visurilor şi imaginaţiei lor bolnave, murdare şi obscene. Dar, dai păcate, majoritatea tinerelor asta şi doresc de fapt. Îşi doresc să fie dorite. În acest caz nu mai putem vorbi nici măcar de acea superioritate pe care ar mai avea-o omul.

Ne-am transformat trupul într-un poligon de tragere prin patimi de tot felul. O clipă în care acest trup va sfârşi în mod jalnic, într-o frumuseţe apreciată doar de viermi şi de un pământ care ne nivelează pe toţi fără diferenţiere.

Am devenit experti in a ne preocupa de soarta celorlalti ..

...analizam vietile celor din jur desi ,cateodata,in taina ii invidiem pe cei care au avut curajul sa aleaga alte cai ignorand gura lumii. Am devenit experti in a ne preocupa de soarta celorlalti refuzand ,in felul acesta, sa ne analizam pe noi si vietile noastre. Din nefericire...cel mai mult ne pricepem sa ranim si cel mai putin sa cerem iertare...

... toata viata incredere,sentimente,emotii fara sa-mi para rau ca daruiesc...mi-a parut in schimb rau ca asa de putini au stiut sa primeasaca.

Mi-am daruit demnitatea mea,mi-am daruit sufletul meu,mi-am daruit increderea si dragostea...Am daruit si atat...Am daruit iubire chiar si in conditiile in care stiam ca nu e nicio speranta...Am daruit din tot sufletul...

Acum nu mai astept nimic de la nimeni...vreau doar sa le multumesc tuturor celor care mi-au dat posibilitatea sa le daruiesc...chiar si celor care nu au apreciat...Le multumesc deoarece fericirea mea consta in ceea ce daruiesc...si de aceea intotdeauna daruiesc cu inima deschisa...

creionul

Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:

- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.

Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.

Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

trage un ochi..concurs

http://vampiruldinmine.blogspot.com/2012/01/concurs_30.html
hehe n-ai ce pierde.